Zilele ăstea varză. Azi borş

Există cel puţin un om cu care nu am mai vorbit de foarte, foarte mult timp şi în care simt că pot avea încredere ca acum aproape zece ani. Pur şi simplu. Cea mai bună prietenă s-a mutat acum doisprezece ani pe diagonală pe hartă şi tot cu ea pot vorbi orice, oricând. Mă refer însă şi la câte o persoană cu care am pierdut legătura poate şi un an şi doi, eu fiind cam singura care nu aleargă pe meridiane şi care nu a părăsit urbea natală. Şi nu de puţine ori, când sunt în bucluc până-n gât, mă voi gândi la acel om şi ce sfat mi-ar da sau că mi-ar prinde bine să-mi fie iar în preajmă. Apoi vine o întrebare cu care cel mai pragmatic şi mai sceptic om în viaţă mi-a turnat apă rece în cap, poate uneori fiindcă pragmatismul său nu înţelege un anume fel de tristeţe.

Şi de ce nu mai este în viaţa ta persoana aceea?! Chiar aşa, să ni se fi separat drumurile până la infinit? Să avem atât de multe alte priorităţi încât să nu mai fie loc pe hard de o conversaţie din când în când (mai des de o dată la doi ani sau mai mult)? Să fiu doar o amintire distantă şi anostă pentru cineva care a plecat de unde era din toate punctele de vedere? Englezii au o expresie foarte faină pentru asta I'm just not in that place anymore. Ce păcat că eu încă sunt. Gândindu-mă la oameni care nu se gândesc la mine şi crezând că e mare fericire să ai fi avut o astfel de prietenie care aparent transcede timpul şi spaţiul, o inimă pe undeva ce încă bate şi pentru tine. Când acum nu mai am nimic, decât gânduri şi intenţii.

Mă duc să dau drumul la aragaz şi să spăl câteva legume, fiindcă am minunatul sentiment că îmi pot face borş cu ce credeam eu şi cu aceste prietenii. Tu când te-ai gândit ultima dată la cineva care se gândeşte la tine?

                                                       sursă foto: pescuitvanatoare.ro