era tocmai pe data de... si nu putu sa nu se gandeasca la...Cum ajunsese acolo si de ce tot acolo se intorcea fara voie? ,,Nu se poate sa fie numai vina mea" isi spuse. "Iar daca chiar asa ar fi, nu am de gand sa imi platesc greselile cu dobanda si de aceasta data.". Isi reamintise de foarte multe ori cele petrecute si mai ales in momente nefavorabile, asa ca de ce nu ar putea acum? Nimeni nu ii daduse nici cel mai mci avertisment cu privire la ei si la ce ii pot ei face, niciodata. Nici macar nu stiuse ce le poate face tocmai lor prin propria persoana si vointa, pana atunci. Si deci cum sa nu isi aduca aminte, gandurile defiland ostentativ?! S-a tot intrebat daca ei s-au mai gandit la aceasta, dar oricum nu s-ar fi gandit la fel. Ei au simtit altceva, altfel, in acelasi moment totusi, tot din cauza lor. "A, deci a fost vina lor," elucida.
De fapt totul a pornit de la ceea ce ii spusesera ei atunci, ce ii facusera ca de multe alte ori inainte; de aceasta data nu fusesera singurii care facusera ceva. "Aa, deci nu se vor mai intoarce asupra problemei pentru ca nu se poate.".
Nu era singura persoana care se lupta cu aceste ganduri. Cineva mai fusese acolo si vazuse. Ii vazuse pe ei toti. Nu stia insa daca venise vremea sa spuna despre aceasta cuiva. Asa ca se ducea pe acolo zilnic, cel putin cu gandul. Probabil ca, daca gandurile lor s-ar fi intalnit, ar fi stiut fiecare ce are de facut. Si impreuna, si separat. Primul ar fi aflat ca cel de al doilea nu l-ar fi invinuit niciodata pentru ceea ce le facuse lor; al doilea s-ar fi dus si ar fi strigat in gura mare ceea ce se temea sa scrie si in jurnal. Iar EI, ei ar fi fost umiliti prin aceasta a doua oara. Fata de miile de dati in care ei fusesera umilitorii.
Aceasta stare de incertitudine nu dura insa prea mult. A doua zi toate ziarele titrau cu litere de-o schioapa: "De la frustrare la crima", "Toti pentru unul, unul ii ucide pe toti"...
***
Printre primii la care s-a gandit dupa ce si-a citit ziarele (primul) a fost al doilea. Dar nu din fotoliul in care zilnic isi petrecea jumatate de ora parcurgand presa ci de dupa gratii. Abia atunci, pentru prima oara in viata sa, se gandi cu drag la camera sa de acasa. La cheia din usa - care pe deasupra si functiona, la combina care devenise spaima vecinilor, la geamurile prin care -daca isi aducea aminte saptamanal sa le spele- vedea marea si, daca nu ar fi fost nenorocirea de bloc de douazeci de nivele care se construia tocmai in fata, ar fi vazut si plaja in detaliu si daca ar fi avut si ochi de vultur si ce culori au costumele de baie ale celor care le poarta...Ceea ce era mai interesant era ca de la geam sau din pat putea auzi cu claritate respiratia marii, vantul, pescarusii dar niciodata plansete de copil, strigate, muzica sau orice altceva ar putea fi considerat deranjant. In schimb, putea deranja el pe altii cu usurinta.Combina concura cu succes cu oricare din discotecile din zona. Balconul devenea cu usurinta ringul ultraluminat al unei discoteci iar Michael Jackson, Elvis Presley si Fred Astaire alcatuiau cuminti o constelatie ce ii juriza dansurile. Il puteau vedea foarte bine, intrucat locuinta se afla la etajul zece. Iar in astfel de momente se simtea aproape de constelatii ca si cum ar fi fost la etajul o suta. Seara facea plimbari uneori ca sa isi aduca aminte ca totusi este pe pamant. Si astfel a ajuns sa ii cunoasca pe ei....
***
Era o seara de februarie. Ninsese de dimineata si acum abia daca se mai disingeau blocurile de cer pe fundalul unui orizont imaculat. EI erau toti cu saniile afara, o larma continua de rasete si de rasturnari atat de sanii cat si de situatii. Oameni de douazeci si ceva de ani, iesiti in strada si din minti asemeni unor copii care inca merg la gradinita - prea nesiguri pentru a traversa singuri dar cu suficienta dorinta de adrenalina pentru a se arunca in fata masinilor calare sau in picioare pe o sanie in viteza. Nu mai avusesera parte de zapada de peste cinci ani, iar de sanii inca de mai mult. Si-ar fi vazut de plimbare in liniste daca o sanie supraaglomerata nu s-ar fi ivit din senin taindu-i calea asemeni unei pisici negre. Care insa pana atunci nu fusese decat o sanie prea plina. Cei de pe sanie intrerupsera goana nebuneasca pentru a vedea de eventualii raniti. Intrara in vorba si astfel se trezira toti sus la zece dupa o intrecere ostaseasca cu saniile prin oras. Ii servi cu cafea, tigari de calitate, vin fiert la cerere - iar combina bineinteles facu o demonstratie. Pe la doua dimineata deja ajunsesera la faza albumul cu poze. Cand au plecat in cele din urma, erau cei mai buni prieteni. Pana la vizita aceea deosebit de inoportuna niciodata camera nu paruse goala. Ii placea spatiul vast si neingradirea asa ca nu avu de ales decat sa o completeze in loc de mobilier cu oameni.
***
Au urmat si alte vizite, printre care si unele la ore normale, fara manifestari bahice dar neaparat cu muzica, multa muzica. Si asa au aflat ei ca locuia acolo de cateva luni, fara familie, prieteni sau vreo jumatate. Nici macar animale nu avea. Dar avusese candva, pe atunci cand aveau altii grija de ele. Zgomotul adus de ei nu deranja, insa. Odata cineva veni cu cainele. Si la fel de repede pleca lamurindu-se ca decorul era prea echilibrat ca sa poata forta elemente noi. Devenise ceva ciclic chiar daca dadeau dovezi constante de spontaneitate. Gaseau mereu ceva de spus, ceva bun de spus mai ales. Gazda nu se afla niciodata in afara subiectului de discutie. EI erau prieteni si acum parca o veriga lipsa se adaugase lantului ( de nebunii). Cu totii iubeau apartamentul, dar mai ales camera din care se putea observa si mai ales deranja activitatea de pe plaja. Saptamanal, cuiva ii venea randul sa spele geamul si vasele, in cazul in care se intrecuse masura cu vinul. Uneori EI ii lasau impresia ca nici nu au mai plecat acasa, ceea ce nu avea de unde sti cat este de adevarat. Nimeni nu deranja pe nimeni si doar aceasta conta. In orice moment, chiar si in meditatia cea mai profunda, nu existau intrebari, nici macar embrionare. Raspunsurile tasneau liber din plamani, concomitente cu nevoile colective si individuale. Incercuind-ul pe primul, uitara ca al doilea trebuie sa apara. Asa era pe vremea cand primul si al doilea nu se cunosteau. Intr-o lume in care sirul numeric era neconceput, haosul era la el acasa la etajul zece. Odata, cand erau TOTI acolo, se auzi soneria. Asemeni unor animale incoltite, toti de la zece statura pe ganduri daca sa ii deschida celui de al doilea.
***
Trecusera doua saptamani de la spectaculoasa revenire, si deja se produsesera schimbari semnificative. Vasele se spalau zilnic si tot zilnic lumea pleca acasa revenind neaparat nu dimineata. Bautura se consuma numai o zi pe saptamana si atunci toata lumea uita sa spele geamul. Nu mai aveau nevoie de el. Priveau in schimb in jos pe ceva ferestre interioare, pana ameteau sau se speriau de cele vazute. In aceasta stare de semi-inconstienta, cum e si firesc in lumea logicii, primul se apropie cel mai mult de al doilea. De aceea fu foarte dezorientat cand intr-o zi nu il mai zari printre zecile de fete ce il conjurau. Se duse, dupa atat amar de vreme, sa spele geamul. Pacostea de care aproape uitase se inaltase ca Fat Frumos. Se plimba prin balcon, cu imaginile de pe vremuri pe retina. Se intoarse in camera pe care o gasi plina de straini pe cat de prietenosi pe atat de bauti; si mai ales muuulti. Sau in orice caz mai multi decat ar incapea pe o sanie sau doua, fie ele si supraaglomerate. Se aseza pe un scaun si abia atunci, cu capul in maini, isi aduse aminte de ce venise acolo in urma cu cateva luni.
****
In orice caz, nu venise sa gazduiasca o haita de semeni de ai sai periculos de bucurosi si iubitori. Haita care pradase la intamplare si fara voie, si acum se intelegeau bine, asta presupundand ca se intelegeau. Un val i se ridica de pe ganduri si se hotari sa ii intrebe din nou cum ii cheama. Seara cu albumele, prima seara reveni ciudat de clar in minte si relatia se reinnoda cu mare usurinta.
Al doilea observa scena tacut dintr-un colt, impartial si probabil pregatit pentru mai tarziu.
Mai tarziu se produse imediat dupa ce EI plecara. Pentru prima oara cei doi (PRIMUL, AL DOILEA) discutara. Despre ce este mai putin important. Dar concluzia fu ca la etajul zece trebuia de acum sa fie loc pentru unul singur, cel mult pentru doi. Gasca ramase interzisa cand a doua zi insista in zadar o jumatate de ora la usa. Timp de o saptamana, insistara.
Pana cand presa facu lumina in toata afacerea, sau mai corect spus ii baga si mai mult in intuneric. ,,Combina de la zece" era un criminal in serie care in urma cu jumatate de an ucisese cu o bomba bine plantata intr-o discoteca zeci de tineri de varsta lor. Zece dintre acestia fusesera toti prieteni si cu putin inainte facusera cunostinta cu o persoana de gasca, cu o combina ce facea toti vecinii sa injure si pe ei sa se simta ca acasa.
Al doilea era un scriitor obsedat de crime care isi impartasea experientele (mai bine zis pe ale altora) intotdeauna cu publicul si niciodata cu politia, iertandu-si daca se poate spune asa protagonistii in cazul in care ii ofereau un subiect destul de bun.
15.02.2002
De fapt totul a pornit de la ceea ce ii spusesera ei atunci, ce ii facusera ca de multe alte ori inainte; de aceasta data nu fusesera singurii care facusera ceva. "Aa, deci nu se vor mai intoarce asupra problemei pentru ca nu se poate.".
Nu era singura persoana care se lupta cu aceste ganduri. Cineva mai fusese acolo si vazuse. Ii vazuse pe ei toti. Nu stia insa daca venise vremea sa spuna despre aceasta cuiva. Asa ca se ducea pe acolo zilnic, cel putin cu gandul. Probabil ca, daca gandurile lor s-ar fi intalnit, ar fi stiut fiecare ce are de facut. Si impreuna, si separat. Primul ar fi aflat ca cel de al doilea nu l-ar fi invinuit niciodata pentru ceea ce le facuse lor; al doilea s-ar fi dus si ar fi strigat in gura mare ceea ce se temea sa scrie si in jurnal. Iar EI, ei ar fi fost umiliti prin aceasta a doua oara. Fata de miile de dati in care ei fusesera umilitorii.
Aceasta stare de incertitudine nu dura insa prea mult. A doua zi toate ziarele titrau cu litere de-o schioapa: "De la frustrare la crima", "Toti pentru unul, unul ii ucide pe toti"...
***
Printre primii la care s-a gandit dupa ce si-a citit ziarele (primul) a fost al doilea. Dar nu din fotoliul in care zilnic isi petrecea jumatate de ora parcurgand presa ci de dupa gratii. Abia atunci, pentru prima oara in viata sa, se gandi cu drag la camera sa de acasa. La cheia din usa - care pe deasupra si functiona, la combina care devenise spaima vecinilor, la geamurile prin care -daca isi aducea aminte saptamanal sa le spele- vedea marea si, daca nu ar fi fost nenorocirea de bloc de douazeci de nivele care se construia tocmai in fata, ar fi vazut si plaja in detaliu si daca ar fi avut si ochi de vultur si ce culori au costumele de baie ale celor care le poarta...Ceea ce era mai interesant era ca de la geam sau din pat putea auzi cu claritate respiratia marii, vantul, pescarusii dar niciodata plansete de copil, strigate, muzica sau orice altceva ar putea fi considerat deranjant. In schimb, putea deranja el pe altii cu usurinta.Combina concura cu succes cu oricare din discotecile din zona. Balconul devenea cu usurinta ringul ultraluminat al unei discoteci iar Michael Jackson, Elvis Presley si Fred Astaire alcatuiau cuminti o constelatie ce ii juriza dansurile. Il puteau vedea foarte bine, intrucat locuinta se afla la etajul zece. Iar in astfel de momente se simtea aproape de constelatii ca si cum ar fi fost la etajul o suta. Seara facea plimbari uneori ca sa isi aduca aminte ca totusi este pe pamant. Si astfel a ajuns sa ii cunoasca pe ei....
***
Era o seara de februarie. Ninsese de dimineata si acum abia daca se mai disingeau blocurile de cer pe fundalul unui orizont imaculat. EI erau toti cu saniile afara, o larma continua de rasete si de rasturnari atat de sanii cat si de situatii. Oameni de douazeci si ceva de ani, iesiti in strada si din minti asemeni unor copii care inca merg la gradinita - prea nesiguri pentru a traversa singuri dar cu suficienta dorinta de adrenalina pentru a se arunca in fata masinilor calare sau in picioare pe o sanie in viteza. Nu mai avusesera parte de zapada de peste cinci ani, iar de sanii inca de mai mult. Si-ar fi vazut de plimbare in liniste daca o sanie supraaglomerata nu s-ar fi ivit din senin taindu-i calea asemeni unei pisici negre. Care insa pana atunci nu fusese decat o sanie prea plina. Cei de pe sanie intrerupsera goana nebuneasca pentru a vedea de eventualii raniti. Intrara in vorba si astfel se trezira toti sus la zece dupa o intrecere ostaseasca cu saniile prin oras. Ii servi cu cafea, tigari de calitate, vin fiert la cerere - iar combina bineinteles facu o demonstratie. Pe la doua dimineata deja ajunsesera la faza albumul cu poze. Cand au plecat in cele din urma, erau cei mai buni prieteni. Pana la vizita aceea deosebit de inoportuna niciodata camera nu paruse goala. Ii placea spatiul vast si neingradirea asa ca nu avu de ales decat sa o completeze in loc de mobilier cu oameni.
***
Au urmat si alte vizite, printre care si unele la ore normale, fara manifestari bahice dar neaparat cu muzica, multa muzica. Si asa au aflat ei ca locuia acolo de cateva luni, fara familie, prieteni sau vreo jumatate. Nici macar animale nu avea. Dar avusese candva, pe atunci cand aveau altii grija de ele. Zgomotul adus de ei nu deranja, insa. Odata cineva veni cu cainele. Si la fel de repede pleca lamurindu-se ca decorul era prea echilibrat ca sa poata forta elemente noi. Devenise ceva ciclic chiar daca dadeau dovezi constante de spontaneitate. Gaseau mereu ceva de spus, ceva bun de spus mai ales. Gazda nu se afla niciodata in afara subiectului de discutie. EI erau prieteni si acum parca o veriga lipsa se adaugase lantului ( de nebunii). Cu totii iubeau apartamentul, dar mai ales camera din care se putea observa si mai ales deranja activitatea de pe plaja. Saptamanal, cuiva ii venea randul sa spele geamul si vasele, in cazul in care se intrecuse masura cu vinul. Uneori EI ii lasau impresia ca nici nu au mai plecat acasa, ceea ce nu avea de unde sti cat este de adevarat. Nimeni nu deranja pe nimeni si doar aceasta conta. In orice moment, chiar si in meditatia cea mai profunda, nu existau intrebari, nici macar embrionare. Raspunsurile tasneau liber din plamani, concomitente cu nevoile colective si individuale. Incercuind-ul pe primul, uitara ca al doilea trebuie sa apara. Asa era pe vremea cand primul si al doilea nu se cunosteau. Intr-o lume in care sirul numeric era neconceput, haosul era la el acasa la etajul zece. Odata, cand erau TOTI acolo, se auzi soneria. Asemeni unor animale incoltite, toti de la zece statura pe ganduri daca sa ii deschida celui de al doilea.
***
Trecusera doua saptamani de la spectaculoasa revenire, si deja se produsesera schimbari semnificative. Vasele se spalau zilnic si tot zilnic lumea pleca acasa revenind neaparat nu dimineata. Bautura se consuma numai o zi pe saptamana si atunci toata lumea uita sa spele geamul. Nu mai aveau nevoie de el. Priveau in schimb in jos pe ceva ferestre interioare, pana ameteau sau se speriau de cele vazute. In aceasta stare de semi-inconstienta, cum e si firesc in lumea logicii, primul se apropie cel mai mult de al doilea. De aceea fu foarte dezorientat cand intr-o zi nu il mai zari printre zecile de fete ce il conjurau. Se duse, dupa atat amar de vreme, sa spele geamul. Pacostea de care aproape uitase se inaltase ca Fat Frumos. Se plimba prin balcon, cu imaginile de pe vremuri pe retina. Se intoarse in camera pe care o gasi plina de straini pe cat de prietenosi pe atat de bauti; si mai ales muuulti. Sau in orice caz mai multi decat ar incapea pe o sanie sau doua, fie ele si supraaglomerate. Se aseza pe un scaun si abia atunci, cu capul in maini, isi aduse aminte de ce venise acolo in urma cu cateva luni.
****
In orice caz, nu venise sa gazduiasca o haita de semeni de ai sai periculos de bucurosi si iubitori. Haita care pradase la intamplare si fara voie, si acum se intelegeau bine, asta presupundand ca se intelegeau. Un val i se ridica de pe ganduri si se hotari sa ii intrebe din nou cum ii cheama. Seara cu albumele, prima seara reveni ciudat de clar in minte si relatia se reinnoda cu mare usurinta.
Al doilea observa scena tacut dintr-un colt, impartial si probabil pregatit pentru mai tarziu.
Mai tarziu se produse imediat dupa ce EI plecara. Pentru prima oara cei doi (PRIMUL, AL DOILEA) discutara. Despre ce este mai putin important. Dar concluzia fu ca la etajul zece trebuia de acum sa fie loc pentru unul singur, cel mult pentru doi. Gasca ramase interzisa cand a doua zi insista in zadar o jumatate de ora la usa. Timp de o saptamana, insistara.
Pana cand presa facu lumina in toata afacerea, sau mai corect spus ii baga si mai mult in intuneric. ,,Combina de la zece" era un criminal in serie care in urma cu jumatate de an ucisese cu o bomba bine plantata intr-o discoteca zeci de tineri de varsta lor. Zece dintre acestia fusesera toti prieteni si cu putin inainte facusera cunostinta cu o persoana de gasca, cu o combina ce facea toti vecinii sa injure si pe ei sa se simta ca acasa.
Al doilea era un scriitor obsedat de crime care isi impartasea experientele (mai bine zis pe ale altora) intotdeauna cu publicul si niciodata cu politia, iertandu-si daca se poate spune asa protagonistii in cazul in care ii ofereau un subiect destul de bun.
15.02.2002
0 comments:
Trimiteți un comentariu