4 ani

Sibiu. ARTmania. Iulie 2009. Seara ne plimbăm prin oraş şi ne facem fotografii, doar e ultima zi în Sibiu. Cel puţin până acum a fost. Vrem şi o fotografie de grup, aşă că îl rugăm pe un tip să ne facă o poză. Aşa am am ajuns să schimb două vorbe cu Răducu, cum i-am spus noi. A venit la un suc cu noi şi aşa am aflat că scrie. Odată ajunsă acasă, am răsfoit puţin postările sale iar la câteva zile am început să scriu aici. Nu am mai vorbit de foarte mult timp cu Radu dar am continuat să scriu şi uite cum au trecut patru ani.

Nu ştiu la ce mă aşteptam când am început să scriu aici, cu siguranţă nu la multe, şi bune şi rele, care au urmat. Nici o postare nu a fost programată; chiar şi acum, după ceva timp, nu pot scrie despre ceva care nu vine peste mine prin surprindere, la orice oră din zi sau din noapte. Numele blogului a venit de la sine. Nu am o casă a mea, aşa că mi-am mutat catrafusele în spaţiul virtual pe termen nedeterminat. Aşă că numele a venit de la sine, şi a prins rădăcini...şi mă reprezintă. Cât despre frecat menta...ei bine, chiar este un loc de frecat menta şi de dat cu capul, atâta timp cât intru aici pentru a mă relaxa, pentru a striga, pentru a râde, pentru a bea o cafea cu prietenii şi pentru a visa. Nu am pornit acest blog cu gânduri măreţe de recunoaştere şi articole de interes...naţional.

Până mai astă-vară, acest blog ducea o viaţă monotonă, dar relativ liniştită. Dar,nu! A trebuit să mă bag eu în seamă cu oameni mai mult sau mai puţin necunoscuţi, să cer păreri, să sar în sus că am fost anunţată şi eu de un blogmeet, să las pe cineva să schimbe interfaţa după patru ani, să încep să creez rubrici crezând că dacă am creat rubricile voi şi găsi ce să pun pe raft. Nu îmi pare rău, sau nu foarte rău că am cunoscut sau mai bine spus întâlnit oameni, chiar dacă nu mă pricep deloc la oameni şi ei nici atât nu au chef să se priceapă la mine. Dar îmi place interfaţa iar cu ocazia blogmeet şi a unor discuţii de după, am aflat câteva lucruri, spun eu, interesante.

În primul rând, există o mulţime de oameni în Constanţa şi nu numai care scriu despre o grămadă de lucruri, timp şi curiozitate să ai. Nu îi citesc pe toţi recunosc, şi nu pe toţi în mod regulat, dar cu siguranţă aveţi ce găsi la ei, de la subiectele abordate la stil şi chiar la aspectul site-ului sau al blogului. Astăzi l-am făcut pe blog cuvânt românesc şi de aici lipsa cratimei.

Iată aici o enumerare alandala, fără un criteriu anume şi fără alt scop decât a vă împărtăşi lucruri descoperite de mine de-a-lungul timpului şi foarte recent. Se subînţelege că pe cei care îi urmăresc în mod constant îi găsiţi acolo la recomandări. Vă asigur că veţi avea ce citi şi aici, în funcţie de preferinţe şi interese, desigur:

http://www.dordzbor.ro/, http://d3vilgirl.ro, http://aguritza.blogspot.ro/, http://betiedeviata.com/, http://adrianamelnic.ro, http://www.letsbegorgeous.com, http://elenabanciu.wordpress.com, http://pustiul.ro/,  http://iamntz.com,  www.euareblog.ro, http://cristi.mirea.eu/, http://pluttonia.blogspot.ro/, http://angelscanfall.wordpress.com/, http://3dy.ro/, http://stilumor.blogspot.ro/, http://spanac.eu/, http://adelinailiescu.wordpress.com/

mă voi opri înainte de a umple o pagină cu link-uri, sau chiar două pagini. Sau chiar trei. Am mers uneori pe sistemul: articol citit din întâmplare, încă unul, încă unul, apoi m-am uitat pe cine urmăreşte personajul în cauză, de aceea vă asigur că lista de mai sus ar putea continua la infinit. Cred că am lăsat destule locuri de pornire în această aventură, spor la citit şi să revenim la postarea mea acum.

Cum spuneam, acest blog este unul dintre puţinele lucruri în legătură cu care nu mi-am făcut planuri, iar atunci când am avut ei bine...un plan e un mod de a te gândi atât de mult ce şi cum vrei să faci, încât nu mai faci. Nu mi-am planificat însă niciodată să fiu atât de deprimată, sau atât de bucuroasă, sau atât de pătrunsă de o întâmplare sau să ajung în locurile în care am ajuns cu oamenii cu care am ajuns şi despre care am scris şi scriu.

Iar faptul că unii cunoscuţi au venit să mă întrebe ce mai scriu sau mi-au dat o părere când ne-am văzut întâmplător în magazine sau la o terasă nu poate decât să mă bucure. De departe m-a flatat Coni când mi-a spus că eu fac cadou emoţii.

Aceasta este istoria lui acasă la Zak până în prezent. Vă doresc lectură plăcută în continuare.

                                                  va urma