Ssst....

Nu pot tăcea și nu pot aștepta să îmi rămână în tăcere și să sper că nu voi mai spera. Într-un fel nu mai sper. Într-altul, nu știu.

Toți oamenii sunt niște străini. Fiindcă sunt alți oameni. Fiindcă sunt entități separate. Fiindcă înăuntrul tău ești doar tu, iar dacă te simți ca într-o colivie, ai încurcat-o rău. Dar toți oamenii sunt niște...corpuri străine, chiar și fratele tău cu care împarți informație genetică, pe mama și pe tata și care îți este frate orice ai face, măcar din punct de vedere biologic.

Uneori ne atașăm, cam ca un fișier unui mail. Mailul acela poate conține oricând un alt mesaj, fără anexe. Ce te faci când crezi că ai ajuns să cunoști un om și să te atașezi de el...uneori ca un fișier unui mail? Dacă viața ta ar depinde de o altă persoană, aceasta ar fi când persoana a îndreptat o armă înspre tine sau e doctorul care te tratează. Însă rămân oricând lucrurile care nu depind de tine. Totuși, dacă se întâmplă!

Nu pot tăcea, nu am putut tăcea și le-am spus lucruri și le-am vărsat lacrimi și am dres și am făcut. Erau doar vorbe, dar un lucru comunicat capătă alte valențe, alte înțelesuri, chiar și pentru tine, cel ce ai emis mesajul. Asta înseamnă să vrei ceva dar să nu poți defini ce vrei nici azi, nici ieri și mai ales ce vrei de la ei, celor cărora le-ai spus ce te doare. Nu știu. Dincolo de sentimentul că ești ascultat (dacă mai ești și înțeles ai dat lovitura), nu știu. Dincolo de timpul scurs din viața unei alte persoane cu tine și probleme tale...este doar dorința de a vorbi cu cineva.

Dar mai există un nivel de comunicare. Fără explicații, fără detalii, fără conveniențe sociale, fără telefon, fără internet, fără cafea sau ceai, fără priviri, fără ceasul de la încheietura mânii, fără limite condiționate de toleranța umană, fără bagaje emoționale plasate în remorca altuia sau poate direct pe spinarea acestuia. Există o comunicare fără, dar mai ales CU. Uneori, te vei întări. Alteori, îți vei permite să suferi fără a fi judecat. Deseori, ne condiționăm de multe aspecte care nu duc nicăieri și nu vin de niciunde. La orice te-ai gândit citind acest paragraf, acela este răspunsul tău. 

Într-o zi îți voi fi alături  ținându-te de mână, iar în altă zi vei fi tu de mâna mea, dar timpul nu va ține cont de strângerea noastră de mână. Îți pot trimite gândurile mele de bine și cam atât. Destinatar necunoscut. Expeditor necunoscut.

Putem comunica. Putem cânta, putem dansa, putem desena, putem croi, putem construi, putem scrie. Pot comunica, pot cânta, mai ales fals, pot dansa, mai ales cum îmi vine, nu pot desena, croi sau construi, dar încă pot scrie. Dar nu pot tăcea și aștepta crezând ceea ce se presupune că trebuie să cred și gândind în avans ceea ce încă nu simt.

Îmi doresc ca această postare să te găsească bine pe tine, omul care citești acest articol. Îmi doresc să îți găsești comunicarea. Iar dacă îți e greu, îți promit că vei găsi ce trebuie să faci și îți spun sincer că nu exagerezi dacă îți imaginezi că m-am gândit două secunde la tine. Acum, o să tac puțin.