Dragă Ramona,

a trecut un veac de când mi-am băut cafeaua în linişte la voi în curte şi am aţipit la prânz pe iarbă de m-a trezit ploaia răpăind pe sacul de dormit. Încă un an departe şi iar nu am fost împreună de sărbători. Poate telefonul mai alungă din kilometri dar hai să îţi povestesc ceva pe lung, ca odinioară.

Cineva a spus că setea de dragoste este mai greu de astâmpărat decât foamea, şi asta în condiţiile în care sunt ţări în care se moare de foame. Aleg şi eu să cred că este important să fim alături de oamenii care ne iubesc, din mai multe motive. Pentru aceşti oameni contează să fim lângă ei, şi este mare lucru să poţi dărui ceva care poate fi primit. Iar un lucru poate fi primit de o persoană doar dacă şi-l doreşte sau are nevoie de acest lucru şi acceptă faptul că are nevoie de el. Poate unii au păţit ca mine, să simtă că ar iubi pe cineva şi atunci să îşi ofere timpul şi prezenţa pentru a vedea că, cel puţin aparent, le-au oferit în zadar. Cu riscul de a părea cea mai dezamăgită persoană spun că există şansa de a lătra la lună; ori pe lună momentan nu se ajunge decât cu o rachetă sau în imaginaţia noastră. În acest caz, poate şi din dorinţa de conservare, este mai bine să ne orientăm spre cei care ne iubesc faţă de cei pe care credem noi că îi putem iubi. Este mai bine să vedem lucrurile care sunt decât să căutăm multele lucruri care nu sunt. Mi s-a demonstrat, şi nu o dată, că uneori este necesar să pierzi aparent extraordinar de mult pentru a realiza că ai rămas cu toate lucrurile importante. Dintre lucrurile importante menţionez: propria persoană, principiile de viaţă, lucrurile care stau în puterea ta, sănătatea mintală şi viaţa, viaţa exact aşa cum este ea ca opus al morţii. Chiar şi amintirile trec şi până în momentul în care treci şi tu ca persoană toate lucrurile trec mai puţin tu. Vei descoperi la un moment dat că deţii o comoară prin faptul că ai rămas.

Nu spun că trebuie să fim pe lângă oamenii care ne iubesc versus a încerca a fi lângă oamenii pe care credem că îi iubim doar din vreo dezamăgire ci pentru că este un lucru nemaipomenit ca cineva să ţină la tine şi tu să poţi simţi şi întoarce asta. Şi nu o va face nimeni din obligaţie. Doar simţind anumite lucruri poţi răspunde la ele. Uneori, oamenii care ne iubesc sunt aceeaşi cu oamenii pe care îi iubim. Alteori, cu ceva noroc, oamenii pe care îi iubim sunt oamenii care ne iubesc. De cele mai multe ori nu se aplică nici o regulă exceptând rezonanţa. Mi-aduc aminte şi acum de discuţiile dintre noi două referitor la ceea ce tu numeai iubirea de oameni şi cred că nu ne-ar ajunge toată cafeaua şi tot ceaiul din lume să le terminăm.

Crăciunul acesta a fost cred primul Crăciun liniştit după foarte mulţi ani. Nu am făcut multe lucruri pe care le-am făcut alte dăţi, sau lucruri pe care îmi doream a le face, nu a apărut nimic în viaţa mea care nu era de dinainte.Dar am reuşit să mă agit mai puţin şi să mă bucur mai mult. Şi de departe cele mai interesante momente au fost cele petrecute cu mama în bucătărie sau prin oraş, discutând despre, ei bine, mai multe; am reuşit să o mai cunosc pe mama puţin după ani şi ani. Ce-i drept, a fost frustrant şi stânjenitor faptul că problema mea cu umărul încă nerezolvată m-a făcut să stau cu mâinile în sân, dar atât îţi zic, ce bine a fost să vorbesc cu mama!

Apoi, a urmat acea zarvă de Anul Nou, cu griji pline de superstiţii şi cu alte lucruri care m-au făcut să îmi sară ţandăra sau să mă întorc pe dos chiar dacă nu era cazul: oameni care chiar cred că mă cunosc, oameni care mă cunosc şi mă ignoră...iar dacă de Crăciun m-am bucurat de mama, de Anul Nou m-am bucurat de prezenţa fraţilor mei. Aceste Sărbători mi-au amintit că am familie altfel decât o făceau înainte şi de aceea spuneam mai pe la început că poţi  pierde şi tânji după multe lucruri pentru a descoperi cu stupoare că lucrurile importante nu au dispărut din viaţa ta. Mai este un fragment pe care nu ştiu încă dacă e cazul să ţi-l disec, dar îţi pot spune că am avut parte de o surpriză plăcută care mi-a reconfirmat toate cele scrise aici.

Există oameni care ne iubesc şi pe care îi luăm de-a-gata şi pe care uneori exagerăm luându-i de-a-gata. Nu ştiu dacă ţie ţi s-a întâmplat..mi-am dedicat atât de multe rânduri pentru a răscoli toate formele imposibile pe care singurătatea le poate îmbrăca în viaţa unui om. Ştiu că am folosit cam des cuvântul iubesc în scrisoarea asta (şi pe tine) dar chiar nu era alt cuvânt pentru ceea ce am încercat să spun aici.

Mă bucur că am putut deschide ochii câteva zile pentru a îi vedea pe cei din viaţa mea în loc de a îi ţine închişi pentru că îmi dau lacrimile după cei care nu mai sunt. Chiar dacă eşti departe, simt că te-am adus mai aproape cu fiecare rând. Abia aştept să ne acordăm sau să ne contrazicem oleacă, după posibilităţi.

La tine cum mai e vremea? Mai merg o cafea si o aţipeală pe scaunul de pescuit?

Ca de obicei, cu dor (călător),

Zak