Filosofie la prânz. Frica.

Diferenţa între teamă şi frică îmi este uşor neclară, bănuiesc că teama se doreşte a fi un termen mai poetic, motiv din care pare mai puţin periculoasă. Fricoasă sunt de când mă ştiu, temătoare în nici un caz. Mai dificil este atunci când teama depăşeşte instinctul de autoconservare sau când devine suficient de nejustificată în ochii altora încât să pari nebun. Ştiu, nebun este un cuvânt foarte dur şi nu ar trebui aruncat aiurea în postări dar oamenii i-au atribut până şi acestuia conotaţii poetice sau chiar pozitive. Când prietenii îţi spun nebun mai eşti după ce i-ai făcut să râdă cu lacrimi, e ceva. Când frica te ţine de mână dimineaţa, la prânz şi tandru seara înainte de culcare, ai deja probleme mai mari decât partea lingistică şi părerea altora. Ajungi să îţi fie frică de propria frică şi aia te simte mai rău decât un maidanez sau controlor R.A.T.C.. Cu respectivii e simplu: nu e musai să fi greşit cu ceva, e suficient să fii acolo şi să îţi fie frică de ei.

Să îi lăsăm totuşi pe alţii să scrie despre R.A.T.C.. De asemenea, bănuiesc că nu puţini sunt cei care au scris despre frică, însă recunosc că nu am citit nimic din ceea ce ei au scris. Fiindcă oricâte moduri de a trata o problemă există în teorie, în practică există suficiente variablie încât aceste soluţii să nu poată fi aplicate cu succes. De cele mai multe ori, pentru a nu ne mai teme de situaţii problematice, trebuie doar să le rezolvăm; nu neapărat să ajungem la concluzii ştiiţifice legat de frica noastră faţă de acestea. Fiindcă acele concluzii ne spun să nu ne temem de ceva care ne deranjează oricum. Aşadar, uneori fugim de câini fără a mai încerca să ne controlăm frica sau ocolim zonele în care sunt din start. Alteori poate chiar fugim de acasă. Şi de multe ori alegem să nu fim în anumite locuri cu anumiţi oameni sau la anumite ore. Abandonul sau renunţarea este o modalitate de a scăpa de situaţiile care ne induc frică, însă naşte o altă problemă: trebuie aplicat la infinit, până ajungi expert în eschivă, până dai în alte extreme. Cert este că uneori funcţionează şi îţi aduce un moment pe care altfel poate nu îl mai aveai. Şi în situaţii rare îţi poate salva viaţa la propriu sau la figurat.

Când am spus la un antrenament de autoapărare că sunt laşă colegii mei m-au privit de parcă ne invadaseră marţienii şi le vorbeau în limba germană sau chineză; când din filme ştim cu toţii că alte sunt aşteptările. Sperau că glumesc. Nu glumesc, nu cu aşa ceva, nu într-un astfel de cadru. De aceea mă şi aflam acolo, să mai încerc să lucrez la problemă. Acum posibil să se găsească un idiot sau doi care să mă provoace pe această temă să vadă dacă chiar am rezolvat ceva dar am obosit să îmi fie frică şi de aceştia.

Spuneam că abandonul devine uneori o soluţie. Alteori, o înţelegere mai profundă a situaţiei ne face să o abordăm altfel şi să descoperim cum ne putem adresa problemei în respectivul context. Spre exemplu, sunt oamenii care intimidează dar pe care dacă ajungi să îi cunoşti îi vezi în alte umbre şi lumini, există informarea care îţi arată ce posibilităţi reale ai într-o situaţie care îţi provoaca disconfort, iar informarea dărâmă bariera prejudecăţilor care erau un alt motiv de teamă. Din fericire, pe lângă abandon avem cunoaşterea şi acceptarea ca alternative.

Mai rămân şi destule momente în care trebuie să lupţi, ori despre acestea eu încă mai am multe de descoperit. Fiindcă să lupţi nu înseamnă să creezi conflicte aiurea şi fiindcă, să fim serioşi, nimeni nu luptă pentru a ieşi altfel decât învingător. Lupta înseamnă muncă şi autocontrol- şi iată partea teoretică a situaţiei, care pusă în practică capătă alte valenţe. Dar lupta înseamnă şi un scop. Şi pentru mine, una dintre cele mai grele este aceea cu mine însămi şi sincer, nu prea mă pot lăuda cu trofee şi medalii.

Am încercat să scriu un articol despre frică, care a ieşit aşa cum a ieşit. Vă doresc să ieşiţi cu bine din situaţiile voastre de viaţă, iar acolo unde merită să nu găsiţi ieşirea ci o modalitate de a continua să luptaţi pentru ceea ce credeţi, pentru ceea ce doriţi şi pentru ceea ce, în ciuda tuturor problemelor, merită păstrat.