Despre foști, numai de bine...

Ha! Mi-am spus de atât de multe ori: ,, Cine sunt eu să scriu despre relații?,, Răspunsul este simplu: eu sunt eu, fie că altora le place și aprobă sau nu. Chiar și eu am încercat de nenumărate ori să fug de mine, sperând că dacă fug voi descoperi că de fapt am o personalitate strălucitoare ca zodia leului și...am dat nas în nas cu mine la colțul străzii, mai ales când era frig, nu aveam un leu în buzunar și nici prieteni prin..zonă să zicem.

Oamenii m-au tot pisat (mai mult sau mai puțin direct) cu privire la viața mea personală încât am ajuns să cred că au dreptate. Era clar că era ciudat că nu am prieten și apoi iubit și apoi soț la vârsta aia, aia și mai ales la asta! Ceva lipsește, ceva e în neregulă. Așa că atunci când am cunoscut pe cineva și am petrecut timp împreună am crezut sincer că am liber să fiu fericită și am realizat ceva...concret?

Dar eu tot aia eram, și apoi cu greu, foarte cu greu m-am prins, că pe ceilalți nu îi interesează să îmi alunge mie singurătatea, că nimeni nu se simte legat de mine (fiindcă nici nu este) și că, poate eu căutam mere în coșul lor iar ei portocale în al meu...și surpriză în ambele coșuri nu erau decât pere! Deseori am încercat să intru în viața și uneori și în inima unor persoane (ce chestie, știam că nu sunt în inima lor) cu care aveam în comun versuri de șlagăre stupide gen ,,eu sunt fată/ tu ești băiat/ amândoi suntem single/ amândoi suntem hetero/ hai să ne cunoaștem,,.

La naiba! Nici un cântec nu este despre a te cunoaște, despre așteptări nerealiste, despre momentele de tăcere penibilă dintre doi oameni sau certurile de rahat. Dacă am folosit rahat și naiba în același paragraf, cred că vă este clar ce simt legat de aspect...

Timpul a trecut și m-am trezit cu ochii în soare, rar am fost eu cea care a ales să plece, atunci când am făcut-o am făcut-o convinsă că altfel voi pierde timpul unei persoane căreia eu nu eram dispusă să îi ofer prea mult din timpul meu. E clar că cine a făcut pași de lângă mine nu a făcut-o din prea multă fericire, înțelegere sau fiindcă mă iubea prea mult, iar insistența mea de a afla la unele despărțiri motive concrete și reale a cimentat un zid mare de tot între mine și respectivii...mare, mare de tot.

Ce chestie, timpul a trecut din nou. Știam că oamenii ăia nu mă mai înghit nici cu un camion de lămâi, că mă privesc în ochi pe stradă fără să mă salute, că se uită urât sau nepoliticos la familia mea de parcă familia mea e vinovată de cine sunt eu...dar nu știam alte lucruri. Însă, cum eu mă încăpățânam să vorbesc cu oamenii dispuși să discute cu mine pe tot felul de subiecte, inclusiv despărțiri, am reușit să îmi compun în cap un set de întrebări retorice. Pentru toți foștii care s-ar simți cu musca pe căciulă când le citesc:


Dacă tot nu mă saluți de ce te interesează cu cine stau la masă în bar sau cu cine mă întâlnesc acum?

Dacă tot te interesează, și ai aflat, și poate te știi cu persoana, de ce:
-o contactezi ca o avertizare să îi spui cine sunt eu cu adevărat (adică ceea ce crezi tu despre mine)? Crezi că nu are propria minte și propriile păreri? Crezi că dacă pe tine te-am plictisit sau enervat sau dezamăgit decizi tu dacă pot fi sau nu fericită cu altcineva și dacă primesc o șansă sau nu?

-te apuci să tragi concluzii care ajung la mine, că de fapt mie genul ăla de om îm place și te-am căutat pe tine din cine știe ce motive tâmpite; e simplu când eu am vrut să discutăm ai spus că sunt lipsită de demnitate și că nu îmi asum că s-a terminat, atunci puteai avea orice răspuns acum cine te crezi?

-mă cauți tocmai acum după o lungă perioadă de tăcere, simți nevoia să te răzbuni deranjând sau sunt exact ca acea bomboană de care nu ai chef până nu ți-o cere colegul?

Dacă eu la două săptămâni după ce ai zis stop nu trecusem peste și eram penibilă chiar și prin faptul că mă așteptam să putem spune bună ziua pe stradă, tu după ani de zile vorbind despre mine altora pe care îi cunoaștem amândoi și atribuindu-mi diverse ,, calități,,, nu cum ești dar cine ești și ce vrei?


Nu e ușor să fii de o sinceritate penibilă, dar de dragul unora dintre postări fac o excepție continuă...cine vrea să fie în viața ta încearcă, nu pleacă și te bântuie de acum șapte ani cu prostii! Cu ce m-ar ajuta pe mine să îi spun actualei tale ce cred eu despre tine??? Dar pe ea????

Oamenii, atunci cânt ești penibil și taci, presupun că tu îți asumi și vina pe care ți-o atribuie ei, ei bine, dacă am mâncat borș despre cineva, spunând ce cred, am facut-o în furia momentului și într-un mod în care nu a ajuns mai departe de patru ochi și patru pereți.

Deci, despre foști, mai ales despre cei care își merită acest nume generic, ca despre morți...NUMAI DE BINE.