Ce te poate costa un zâmbet...

De fel de când mă știu, nu am fost niciodată catalogată ca fiind amabilă sau plăcută. Motive ar fi multe, însă cel care mă turbează crunt este acela că nu zâmbesc și chiar nu râd cu gura la urechi la glume proaste sau pe care nu le înțeleg. Revenim la zâmbet, căci dacă pot pricepe că tonul și privirea mea prin natura lor nu sunt prietenoase, partea cu zâmbetul continuă să îmi scape pe alocuri voluntar, fiindcă după ce zâmbești nenatural și ți se spune de un bărbat că ai râs ca proasta la el, îți trece instantaneu. Deșteptul în cauză era body guard la o discotecă, dar să spunem doar că de alte zâmbete era aparent vrăjit...

Din punctul meu de vedere, oamenii zâmbesc în puține contexte. Sunt oameni optimiști care zâmbesc pentru propria stare de bine și pentru a propaga unde benefice în jur. Dacă îmi citiți blog-ul, știți deja că, spre deosebire de Smiley, eu sunt un pesimist convins. Țin să reamintesc unora că un pesimist nu este un pur idiot ghinionist, ci în primul rând un om dezamăgit, și poate chiar ușor dezamăgit de propria inimă. Inima mea a fost în egală măsură și idioată și ghinionistă, totuși o inimă de om viu, pe care pretinșii înțelepți sau pretinșii optimiști au dat-o la gunoi. Un om fericit nu va avea timp să critice constructiv nefericirea altora ascuzând la infinit sub strălucitoarea mantă a bunelor intenții mii de critici constructive.

Mai sunt oamenii suficient de echilibrați psihic ce pot zâmbi pentru a își atinge scopurile, nu pot spune că îi condamn fiindcă scopurile lor uneori sunt doar propriile interese care pot fi foarte variate. Zâmbesc pentru că știu că au șanse reale de a fi mai agreați și a nu li se pune bețe în roate gratuit, zâmbesc pentru a convinge, zâmbesc pentru a crea o atmosferă agreabilă, și așa mai departe. Totuși, uneori mă mai mir la lună că mie vânzătoarea sau vecina îmi vorbește în sictir fără motive aparente mie. Că tot veni vorba, de curând am fost într-o loc nou mie dar familiar lui CH, singură, să achit ceva factură. Erau doar două persoane și am cam ajuns pe final de program. Țin să specific că am dat bună seara și chiar am întrebat ce oră îmi recomandă fiindcă nu e un program bătut în cuie, iar unii fraieri mai fac și navetă...nu mi s-a părut nimic suspicios și am reușit să plec cu plata efectuată. Ar fi trebuit să mă doară-n cot, că doar de aia m-am dus, dar căutând ceva în telefon am închis ușa fără a mă îndepărta. Suficient să aud un dialog în care X e întrebat de Y dacă mă știe și apoi...dacă mă place. Au comentat ceva de frumusețea mea (lipsă cred, că nu am înțețes) și apoi au încercat să estimeze cât de cu nasul pe sus sunt. I-am mai zis eu cuiva că îl țin sus de mare și strâmb ce, dar nu era cazul.

Unii oameni zâmbesc din suflet, categorie rară cu momente și mai rare, iar eu sunt unul dintre ei când călătoresc, când îmi văd prietenii, când citesc, când sper, când mă simt liberă de mine însămi și de gura lumii, care din păcate ajunge a avea o mult mai mare importanță decât îi acordăm noi în teorie....

Am plecat supărată și mi-au dat lacrimile de frustrare gândidu-mă la un anume personaj, care foarte recent îmi arunca că eu am niște chestii pe creer și că mă mai mir că toată lumea mă respinge. M-a înfiorat și mă înfioară perspectiva ca el să fi avut dreptate.

Apoi stau și mă întreb dacă lipsa zâmbetului mă face arogantă, când eu dau bună seara, țin ușa și întreb dacă mai pot plăti când cineva este acolo cu scopul precis de a îmi lua banii. Buna creștere nu înseamnă nici lingușire nici cap în pământ aiurea.

Apoi, mă întreb dacă el știe că nu m-a făcut nici măcar o dată în viață să zâmbesc și nici nu mi-a zâmbit, dacă nu a putut înțelege în infinita sa înțelepciune că el putea fi toată lumea mea și dacă chiar știe ce înseamnă o boală psihică și că este un handicap. Deci nu este cazul unui om care pute fiindcă nu se spală și nu iese cu săpun.

Cât despre oricare alte chestii, că tot îmi spunea R. că poate fiindcă nu am zâmbit au ieșit concluziile savante ale lui X și Y, celor care îmi zâmbesc gratuit dar cu direcție și varii intenții le spun: nu cumpăr, nu mă interesează, nu ține de sete, nu ține loc de bun simț, nu ține loc de inteligență și nici de dialog real....

Păcat că văd în fiecare zi în câte cineva via părere a unui om care nu știu cum de ce crede că m-a iubit când aparent deși nu îi trebuiau, nu a avut motive mai nicicând.

Mai bine zâmbiți pentru voi, vă doresc din tot sufletul meu să puteți și să o simțiți.