Bună!
Astăzi am să vă spun o poveste, despre ceva întâmplat cândva undeva, mie însămi și altora care poate nu au blog sau trec mai departe mai repede. Numele sunt irelevante, locul este irelevant, din păcate cred că este o poveste care se poate aplica chiar asemeni unui basm: cu concluzii universal aplicabile. În urma experiențelor din ultimii doi ani, am încercat să înțeleg și să țin cont de lucruri care altă dată nu mă preocupau, cum ar fi cum gândesc și cât pot ceilalți. Așadar, bănuiesc cam cât de dificil poate fi să pornești și să menții o afacere în România, să o continui, să spargi tipare, să supraviețuiești între vechile mentalități, să îți menții coloana dreaptă la propriu și la figurat. În plus, blog-ul meu merită mai mult de un război personal cu un anume angajator, mai mult decât noroi, draci și...li. Mi-aș dori ca afaceriștii să fie încurajați și sprijiniți, nu ,,împinși,, către mici tertipuri care între timp devin mari, mai mari. Mi-aș dori un mediu concurențial în care să am de ales efectiv între un loc de muncă și altul și nu să merg la dracu, acolo unde este mai puțin negru. Doar de aceasta nu dau nume!
Îmi rezerv dreptul de a judeca din colțul meu, de a alege să spun NU, de a spune necenzurat ce am experimentat, fără a ne arunca în discuții fără sfârșit în care fiecare va încerca să tragă pe turta lui. Povestea mea se întâmplă în anul 2015, vara, în stațiunea Mamaia. Pe fundalul unei demisii pe care am rumegat-o un an de zile aproape, între probleme de sănătate și probleme personale, am decis încercarea unei soluții temporare de compromis, care urma a se concretiza sub forma unui sezon într-o recepție de hotel. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut și am încercat să aleg cu atenție porțile la care să bat, fără a mă lăsa șantajată de situația (mea) de ansamblu.
Am sunat, am mers, am spus NU din prima undeva după ce am calculat tot ceea ce însemna colaborarea, altundeva ne-am plăcut reciproc însă nu era momentul și locul, așa că deși știam foarte clar ce vreau și ce nu vreau am ajuns să mă cam grăbesc, că nu prea știu cum să spun astăzi exact ce stare e aia. Într-o zi am dat un telefon și am întrebat ce am de făcut pentru a primi detaliile postului.
Nuvela/ Telenovela SF
-Bună ziua, sunt interesată de postul licitat de dumneavoastră, mai este disponibil?
-BINEÎNȚELES!
-Cum pot proceda pentru a afla mai multe detalii?
-Veniți la noi. (sec)
-....(așteptând indicații, pauză penibilă) Când îmi recomandați să mă prezint?
-Când puteți. (ce, ești tută??)
-Păi îmi puteți specifica o zi, un interval orar, programăm un interviu?
-ăăăăă (ușor surprinsă doamna) Eu azi nu, mâine nu, dar aaa ba da, mâine mă sunați după zece.
Ca un făcut mi-a fost rău și nu am mai telefonat. Revin în ziua următoare cu scuze și aceeași întrebare.
-Domnișoara nu vine astăzi că îi este rău, mă informează Cineva. Dar veniți aici.
Până la urmă mă duc. Găsesc pe cont propriu mirificul hotel fiindcă odată ce Cineva îți spune că este un hotel pe malul mării te-ai prins instantaneu. Acolo, nisip pe jos cât cuprinde pe o gresie de un alb lăptos supermega pretențios. Recepția goală, telefonul sună în neștire. Un ospătar mă privește din cap până în picioare și dă alarma. Imediat apare cel care ulterior se dovedește a fi Cineva.
-Pentru recepție? (Privește circumspect cămașa mea albă și pantalonii negri lungi îmbrăcați pe canicula de pe lume).
-Da, am sunat...(nu apuc să îmi termin ideea).
-Da, nu este aici, dar o să îl chem pe Șefu.
Cheliosul în șlapi, bermude, și maiou de jucător de baschet se prezintă rapid, ușor sictirit. Îi întind mâna și îmi spun numele, continuând să mă întreb de ce recepția este goală în toiul zilei. Îmi strânge mâna în timp ce mă măsoară din cap până în picioare, dând din cap (aprobator) fără a își spune la rândul său numele.
-Pentru recepție, repetă băiatul căruia îi vom spune și pe mai departe Cineva.
-DA! Să vină, zice Pantaloni Scurți, aranjându-și ochelarii de vedere.
Apoi pleacă ca și cum totul ar fi fost lămurit. Rămân perplex. Mi se comunica că trebuie totuși să vorbesc și cu Domnișoara, care se simte rău și nu se știe când va veni, și, dacă se poate, să încep de a doua zi. Ture de noapte, o zi cu o zi. Nici un alt detaliu.
Între noi fie vorba, mă încânta să lucrez o zi cu o zi de noapte, având ziua la dispoziție pentru alte proiecte, facturi, aspirator și de ce nu, plajă. În rest ce să mă încânte?? Așa că am așteptat un alt telefon și a trebuit să revin pentru a discuta cu Domnișoara. Ne-am sunat vreo două zile la rând și până la urmă am ajuns acolo iar și am vorbit cu Șefa. Am decis să accept programul (tura începea la orele șaptesprezece și se termina a doua zi la ora opt), fără decont, fără masă; consolându-mă că voi compensa prin timp liber și este doar temporar. Urma să revin să mi se arate una alta și să mi se facă contract:
-Știi câte controale sunt? Să vii la început în jeans, nu cu cămașă albă, trebuie să ai contract din prima zi, că altfel ne mănâncă ăștia.
-Păi eu am venit cu cămașă albă fiindcă așa mi s-a cerut în trecut unde am mai lucrat.
-Păi da! (aerul omului ,,știam și eu bă,,). Așa trebuie! Dar nu la început! Dacă e control, trebuie să spui că ești o turistă care a intrat în recepție să își verifice emailul.
Mai mare provocare/ jignire decât a mi se cere să arăt ca o turistă într-un hotel de patru stele în Mamaia...
-Am înțeles. Cum procedăm?
-(din nou blocaj la acest tip de întrebare) Începi de mâine! Oricum, pe tura de noapte nu cazezi, nu faci facturi, nu încasezi, fata de pe zi se ocupă de toate. Noi suntem aici, ne suni...
-(rândul meu să fiu blocată: da' ce se face frate pe tura de noapte???) Păi și vin mai devreme să îmi explice ce am de făcut?
-Păi nu ai vorbit?
-Nu, doar la telefon o dată.
A doua zi eram acolo, discutând cu Domnișoara, sperând să înțeleg concret ceva. După o prezentare seacă, gen:
-Acesta e programul de recepție, îl știi? Cu ăsta se fac cheile? Camerele sunt Lux, Dublă Lux, bla bla...(abia am reușit să îmi notez câte ceva) mai că mi s-a spus să mă duc acasă și să vin noaptea. Așa că am insistat din nou să mi se arate CUM MĂ LOGHEZ, DACĂ PC-UL ESTE PAROLAT, CUM SE FAC CARTELE PENTRU CAMERE, CUM SE SUNĂ ÎN EXTERIOR, CE AM DE FĂCUT CONCRET PE TURA DE NOAPTE.
Să nu credeți că, dacă eu am încercat să mă gândesc la toate întrebările și atribuțiile posibile, am plecat știind concret altceva decât cum să încarc cartele pentru camere, că nu dau camere pentru weekend, că nu efectuez plăți, că nu cazez, că nu, nu și nu. Patetic.
Totuși, am venit la data stabilită pentru a intra în prima mea tură. Am cazat, am intrat în program, tot ce era posibil înainte de a rămâne singură, sperând că am prins tot ceea ce era necesar pentru a nu mă face, pe românește de cacao în fața turiștilor, ca apoi să mi se prezinte:
-Ăsta e contractul. Ei vor spune ,,nu ți-a explicat Domnișoara,, dar eu zic că este mai bine să îți explice ei. (pe măsură ce aveam întrebări) Oricum, contractul ăsta îl semnezi, apoi te poți șterge la cur cu el.
Atunci am întors pagina. Figuram a lucra patru ore pe zi, pe perioadă nedeterminată deși la sfârșitul lui august se închideau porțile, iar suma trecută ca salariu brut trecut era jumătate din salariul net comunicat mie. Era deja a treia oară când mă izbeam de așa ceva. Am decis pe loc că eu nu mă chinuisem doi ani de zile la job-ul precedent fără a îmi fi învățat lecțiile. Am spus clar că nu voi semna. Șefu și Șefa nu erau, iar Cineva și Domnișoara se uitau dintr-o dată la mine ca la mașini străine.
-Vorbești cu ei, nu știu. Nu mă bag.
Dar tonul vocii i se schimbase. Ulterior ea a plecat în timp ce mă străduiam să le explic Șefilor de ce NU voi semna. M-am trezit cu un fel de morală referitor la ce taxe mari impune statul, că TREBUIE să îi înțeleg, că sunt prea multe controale, că ei îmi dau ACUM banii să am încredere, să îi întreb pe Ceilalți că își primesc banii, că nu am de ales decât să accept. Nu le-a plăcut deloc când le-am comunicat că eu îmi cunosc interesul, că trebuie să îmi asum ceea ce semnez, că în aceste condiții pentru mine este clar că nu putem colabora. Și, cu toate acestea, am decis să rămân în respectiva noapte iar Șefa a decis să mi-o achite. Măcar atât, să recuperez banii cheltuiți plimbându-mă la hotelul lor în speranța unui interviu serios.
Am uitat să vă spun că tastatura din recepția respectivă era efectiv LIPICIOASĂ fiindcă nu era timp să fie ștearsă. O dezordine cumplită deși chipurile pe tura de noapte se făcea curățenie la milimetru. Pe jos relativ curat, dar sertarele erau aglomerate și organizate pe o logică cunoscută doar de cei ai locului. Nu radio, nu boxe la PC, nu TV, nu pază (și ambele intrări rămân deschise pe turele de noapte), nu produse de curățat, cârpe, etc. Dar de atras atenția că mobilierul și gresia sunt foarte greu de întreținut, zgâriat, etc. mi s-a atras!! A trebuit să vină Șefa noaptea să îmi spună cum se folosește telefonul. A trebuit să dau cinci telefoane pentru că, ce chestie, un turist a dorit să achite și nu putea aștepta până a doua zi. După ce că a trebuit să mă scuz de trei ori că sunt nouă și ÎNCĂ NU AM VOIE SĂ EFECTUEZ PLĂȚI, am sunat să vină Șefa, apoi a venit Șefu și până la urmă Cineva a venit să se minuneze că eu nu știu și a sunat-o pe Domnișoara care efectiv a refuzat să îmi explice astfel de lucruri. Turiștii se uitau la mine ca la un rahat în ploaie, inutil să spun cum mi-au vorbit.
După o tură de noapte în care mi s-a cerut de trei ori să închid PC-ul, ca apoi, ca un făcut, să vină turiști pentru a încărca cartele ca eu să trebuie să le spun că PC-ul din recepție este închis și să aștepte, după ce era să rămân de două ori în lift, după ce Șefa mi-a cerut să ies din recepție de două ori fiindcă avea treabă, făcea rapoarte etc, după ce turiștii mi-au vorbit din avion toată noaptea și am ascultat manele de la ,,cluburile,, din vecinătate de la două noaptea la șapte dimineața, LA MAXIMUM, după ce că am rămas și am mai și făcut curat cum și cu ce am putut, după ce a trebuit să mă contrazic cu Băiatu lu Șefu asupra datei și zilei săptămânii în care eram,(a trebuit să deduc cine era luzăru fiindcă nu s-a prezentat, ca de altfel și tatăl, am dedus din...comportament) am plecat acasă fără nici un ban pentru că Șefa făcea ochi după orele unsprezece și nu mai rezistam nici un minut acolo.
Am revenit cu telefoane și mesaje, și ce credeți, nici un răspuns, nici măcar unul nașpa. Și atât. Dacă ni se vor mai încrucișa drumurile, nu cred că va fi de bine.
Dar mai ales, dacă voi sunteți puși în această situație de acești oameni, de oameni, de viață, faceți tot posibilul să alegeți în numele vostru dar și în numele nostru, în numele tuturor celor care își doresc să fie respectați, instruiți și să nu fie trași în piept la locul de muncă. Îi spuneam cuiva, amărâtă rău:
-Bine, eu nu am copii, mă ajută familia, și mi-am permis să spun NU, dar cum să își bată joc ăștia, să profite de oameni care au de întreținut o familie, care au o vârstă și se tem că nu îi va primi nimeni tocmai fiindcă sunt foarte tineri sau prea bătrâni??
-Dar de tine de ce să își bată joc Zakule? a venit prompt răspunsul.
Vă doresc o vară incendiară din cu totul alte puncte de vedere. Numai bine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Imi pare rau ca te-ai confruntat cu astfel de "oameni", S. Cred ca ar trebui sa le publici si numele pentru a-i ajuta pe altii sa se fereasca de asemenea creaturi bipede.
RăspundețiȘtergereAm (incercat sa) explic(at) de ce nu dau nume. Nu e asa simplu (calomnie, chestii), altfel ti-ai fi dat si tu numele si nu ai fi comentat anonim. Daca vreodata voi fi in pozitia in care sa consider ca pot nominaliza fara nici o jena, o voi face.
ȘtergereIar altii sa nu se fereasca doar de astia, ci de asemenea situatii in general. Am vrut sa subliniez ca asa ceva exista si nu trebuie incurajat.