sâmbătă, 8 august 2015

Scrisoare de sâmbăta asta

Aşteptări şi iubire. Iertare. Acceptare. Evoluţie. Spiritualitate. Abandon. În ultimii trei ani am citit din ce în ce mai des despre acestea, iar pe măsură ce am citit am privit cu alţi şi alţi ochi scenele din filme. În filme totul este pe masă, toţi îşi exterioriează cumva gândurile, mii de indicii, astfel încât chiar şi tu, cel din afara poveştii, să nu rămâi prost. În filme ştii ce a gândit o persoană sau ce a spus în lipsa altei persoane, ştii ce s-a întâmplat de fapt cu cel care nu a mai dat nici un semn de viaţă şi în general oamenii ajung să îşi vorbească deschis cu diverse urmări. Filmul poate fi de asemenea extrem de subtil dar, cum spuneam, rar te va lăsa în ceaţă.

În viaţă, eu, nu ştiu dacă şi tu, am încercat deseori să ies din ceaţă pentru a nimeri în ploaie sau viscol, iar apoi, ieşită la fel de întâmplător ca viaţa din aceasta, am dat cu mare bucurie de un soare care m-a orbit. Ghici unde am ajuns după aceea, iar şi iar. Nu a venit nimeni să mă ia de mână şi să îmi explice ce gândesc alţii şi cum mă pot înţelege cu ei, cu mult noroc am dat şi de oameni sinceri, sau foarte sinceri adică direcţi. Ălea au fost relaţii complexe dar din care măcar am putut rămâne cu ceva, altceva decât amintirile care pe măsură ce trec anii schimbă realitatea de atunci în ceva mult mai roz. Poate fiindcă odată cu trecerea timpului aplicăm forgive and forget uşor involuntar. Adică, într-un fel, (ne) iertăm.

Iertăm persoane care nu au nevoie de iertarea noastră, situaţii, persoane care ne-am dori să ne ceară iertare, am digerat deja propriile decizii proaste sau chiar incredibil de proaste. Am mers mai departe şi iată-ne aici, nostalgici după vremuri pe care cândva le-am fi numit fără jenă de c.... .Mă întorc la filme şi cărţi, mai exact la scenele în care personajele sunt sau au fost despărţite de o decizie sau de cursul absolut accidental al vieţii, eu fiind printre acei care nu cred în noţiunea de soartă, de teama unei depresii gigantice. Adică nu cred că m-aş mai ridica din pat dacă aş şti că urmează să mă chinui la infinit sau să fac rău, căci nimeni nu e bun sau rău din faşă, ci doar cu germeni din ambele. Revin. Acolo, în filme, bănuiesc că deseori şi în realitate, oamenii iartă alţi oameni pe patul de moarte, deja morţi, grav bolnavi, de care s-au separat printr-un divorţ, printr-o mutare, prin fuga de acasă în adolescenţă, printr-o plecare spre a munci sau a urma o vocaţie departe în lume. Iartă oamenii mai mult sau mai puţin în momentul în care pun capăt unei situaţii nocive pentru cel puţin una dintre părţi. Iartă în astfel de momente oameni care nu şi-ar cere iertare de la ei decât poate cu ultima suflare.

Să zicem că tu nu ai plecat nicăieri. Toţi cei care te ştiau nemulţumit sau chiar nefericit ţi-au pus în faţă diverse soluţii, prin absolut uluitoarea mişcare a buzelor, limbii şi dinţilor lor. Ţi-au explicat că poţi divorţa, că poţi pleca cu chirie, că poţi pleca undeva în zări pentru un loc de muncă bine plătit; te-au întrebat ca pe tâmpiţi dacă nu cumva ai încercat să discuţi la muncă, acasă sau oriunde începuse a te arde pe tine fundul pe scaun, semn că nu prea te mai simţi la locul tău. Să zicem, de asemenea, de dragul acestui text, dar şi al meu şi al tău, că mulţi dintre aceştia nu ţi-ar fi dat un pahar de apă, chiar ştiind. Că îţi ştiu problemele şi tot ceea ce pot face pentru tine este să te judece, fiindcă nu e treaba lor să îţi rezolve problemele. Viaţa mie încă îmi dă lecţii în acest sens, şi mă încăpăţânez să îţi spun că, nimeni nu e dator să te ajute, dar cu siguranţă nici să te judece fiindcă nu aveai ce face şi ţi-ai deschis sufletul. Aşa că unii dintre noi (noi oamenii) rămân absolut foarte singuri şi nesiguri, iar lumea mai degrabă le-ar arunca doi lei decât o vorbă bună.

Iar tu ai sau nu opţiuni care să conducă la alegeri, iar alegerea ta s-ar putea să fie mai mult decât ţi-ai dori, să nu schimbi nimic. Poate alternativele nu te conduc pe termen lung pe un drum mai bun, poate nu eşti pregătit, poate ai abandonat şi uneori te mai plângi să nu crăpi de tot pe dinăuntru, cine poate şti. Atunci când ierţi, dar nu pleci, nu rupi, nu uiţi, nu ameninţi, nu condiţionezi, înseamnă că ai acceptat, chiar şi pentru acel moment. Înseamnă că ţi-ai creat o portiţă în gard. Hai să nu facem schimb de probleme, de personalitate, de trecut, de fobii, de amintiri. Hai să ne fim prieteni, dacă aşa simţim.

Şi culmea, cândva, ştiam că dacă ai iertat sau ai fost iertat, ai rămas. Acceptarea a deschis posibilitatea unui drum mai departe împreună. Să fugi de sau să pierzi cumva pe cineva care nu îţi mai poate face rău niciodată, şi să spui că ai iertat e foarte uşor şi un fapt aparent. Iar a merge mai departe, cu sau fără, privindu-te în oglindă cu spatele drept, este a ierta.

Draga mea, te rog să te uiţi astăzi în oglindă şi să îţi aminteşti că drumul tău începe cu fiecare nouă clipă, e doar al tău şi nimeni nu ţi-l poate lua.



Vă doresc o sâmbătă relaxantă şi să aveţi parte de relaţii bogate şi anume, bogate în înţelegere, a voastră, a celorlanţi şi de acceptare. Numai bine!

5 comments:

  1. Răspunsuri
    1. Trist sau nu, asta simt, asta cred...dupa alte experiente poate voi vedea altfel.

      Ștergere
  2. Dece nu crezi un soarta? Soarta nu iti rezerva doar lucruri urâte

    RăspundețiȘtergere
  3. As face o mica adaugire la fraza cu " lumea mai degrabă le-ar arunca doi lei decât o vorbă bună" si ar pleca bodoganind: "Ia-ti un job!". Poate exagerez putin. Din pacate in mare parte adevarate remarcile tale, dar adevarate. Asta e realitatea in care trebuie sa traim noi si cine stie ce va aduce viitorul copiilor de azi. Iar legat de soarta, este o chestiune care se numeste "reflectarea subiectiva a realitatii obiective". Continua sa scrii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cine a zis ca respectivii nu au job? Exista oameni care iti pot oferi o ciocolata si niciodata o imbratisare, cam la asta ma refer. Plus ca suma e metaforica, atat valoreaza uneori suferinta altcuiva in ochii altora.

      Cat despre subiectiva, daca ar avea grad de comparatie, eu as fi cea mai.

      Ștergere