sursa foto: cuvintearanjate.wordpress.com
Un roi de fluturi trece în zbor pe lângă mine, iar zborul lor îmi pare un joc ademenitor. Aş vrea să îi păstrez în palme, să iau frumuseţea lor cu mine pe pernă seara, pentru vise cu miros de mare şi mângâieri de stele. Dar farmecul lor este tocmai că zboară mai departe, fragili şi datori unei alte galaxii. Într-o zi voi afla cât de departe este această galaxie, această altă lume.
Pe el ce univers şi cu ce drept îl putea opri din zbor? Cuvintele sale zboară şi acum printre noi şi ni se pun pe umeri în chip de melancolie şi pe faţă în clip de zâmbet însorit. Vorbesc despre Mirel Stan, la a cărui lansare de carte (post mortem) am luat parte ieri la Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman, Constanţa. Vorbesc de cei ce rămân între noi pururi în pagini de cărţi. Dar, mai mult de atât, vorbesc de un om care a fost atât de plin de viaţă, de artă, de idei şi umor încât este cam greu să îl imaginezi plecat.
Ascultându-i pe foştii săi colegi din Cenaclul Mihail Sadoveanu Constanţa mi-am dorit să am curaj să las lacrimile deoparte şi să iau cuvântul, completând celor prezenţi o imagine din mintea mea. Dar era de destul de dificil să ţin un fel de discurs în faţa celor din cenaclu şi în faţa unor prieteni mult mai emoţionaţi şi mai prinşi de el prin legături vechi şi complexe ca nişte pânze de păianjen. Astfel că mă revanşez acum, printr-un paragraf poate prea puţin generos, amintind persoana fără a îmi lua neapărat iar la revedere de la ea:
L-am întâlnit pe Mirel mergând cu fraţii mei la întâlnirile Eco Alpin Sport Club Marea Neagră, acolo unde îmi doream foarte mult să fiu luată în serios şi nu tratată exclusiv ca remorca fratelui meu. Acest club organiza la acea vreme o întâlnire anuală la malul mării, Trofeul Marea Neagră, în primul sfârşit de săptămână din luna august. În anul 2003 Mirel mi-a oferit concret şansa de a fi organizator cu ,,acte în regulă", trasându-mi diverse sarcini de la jurizarea diverselor probe la împărţirea unor formulare participanţilor. Nu voi uita gestul său prea curând. Am auzit la el glume, catrene şi povestiri de care mă minunam de fiecare dată (iar pe mine nu este aşa uşor să mă minuneze cineva cu astfel de lucruri), am apreciat atitudinea sa de profesor (în sensul bun, evident), i-am cunoscut lucrările grafice şi, începând să îi cunosc versurile mă întreb ce ar mai fi făcut oare cu o pereche de braţe în plus şi, mai nou, rămân fără cuvinte în faţa rândurilor din cartea sa. Avea dreptate doamna Ana Ruse, ar fi trebuit să fie acolo să dea autografe personal. De ce nu s-a putut, v-am spus atât cât mă pricep în primul paragraf.
Dar poate cel mai important, când îmi amintesc de Mirel îmi amintesc de un zâmbet larg, de lalele galbene, de voie bună şi zile însorite.
Până una alta, am primit o invitaţie pe care o lansez mai departe, miercuri 20 iulie Cenaclul Literar Mihail Sadoveanu îi aşteaptă pe cei interesaţi la Muzeul de Marină la orele 17,00 pentru o altă lansare de carte al cărei afiş îl vedeţi mai jos. Porţile sunt deschise tuturor dispuşi să intre în contact cu noi dimensiuni ale acestei lumi, o lume care este până la urmă artă.
Pe curând. Numai bine.
0 comments:
Trimiteți un comentariu