Pereţi de lemn, podea de lemn şi o linişte desăvârşită - aş vrea să o păstrez în minte pentru zilele tulburi ce par că se înmulţesc, când ele doar trec şi se scad din viaţa noastră. În oaza aceasta mă simt ruptă de lume în cel mai liric, paşnic şi benefic mod cu putinţă. Iar gândurile, gândurile îmi zboară fix din inimă către cap, cu vise şi cu amintiri care mai de care. Locul acesta este o stare de fapt. Şi în starea asta nu o dată m-am gândit la el şi la voi.
Mi-au venit în faţă fulgi răzleţi şi îngheţati de pe vremea când mă târâia de mână spre şcoală prin viscol, mi-au trecut prin păr adieri de acorduri de chitară din fosta noastră cameră întâi şi apoi de la clubul de turism, am mâncat un ou cu două gălbenuşuri fiindcă îmi lăsase mie partea lui, m-am aşezat bine pe scaunul din dreapta a maşinii pentru un drum scurt spre Albeşti cu discuţii lungi, mi-am amintit cum m-am umflat în pene când mi s-a spus pentru prima dată cât de bine semănăm (chiar dacă nu e aşa).
Nu ştiu la ce oră s-a născut fiindcă nu eram acolo, el a avut întâietate. Dar astăzi, pe 10 februarie, fratele meu împlineşte patruzeci şi patru de ani şi aproape treizeci şi cinci de când suntem fraţi. La mulţi ani cum ţi-i vrei tu, buni, prosperi, veseli, liniştiţi să se audă chitara şi stelele de lângă tâmpla, vorba unui munţoman.
Te pup! Cele bune!
0 comments:
Trimiteți un comentariu