Cu gândul la prăjituri

- Băi, da, postesc. Adică mă ţin cu mâncarea, că altfel de post nu am ţinut niciodată. Dar cu mâncarea, da, sunt în grafic.

-Bă, nu eşti deloc în grafic. Aia cu mâncarea nu contează deloc.

-Bă, decât nimic! Îmi exersez şi eu voinţa, că duc lipsă rău. Ieri erau nişte prăjituri în bucătărie şi m-am foit pe lângă ele; până la urmă mi-am luat o acadea cu gust de cerneală. Pe măsură ce limba mea devenea albastră, acadeaua devenea albă. Pas.

-Hmm, da, e şi asta o chestie, moşule.

-Hai că trebuie să o sun pe sor-mea, mai vorbim. Ceau.

- Ceau.

Da, e şi asta o chestie. O voinţă legată strict de mâncare fără o voinţă de autocontrol emoţional, e sanchi. Atunci, de ce simt că îmi prieşte postul alimentar după doar câteva zile?

Păi, e simplu. Nu sunt doar sclavul gândurilor şi emoţiilor mele, ci şi al stomacului meu. Dar dacă îl educ, devine el sclavul meu. Mă rog, mai degrabă îmi devine tovarăş. Aşadar, puţină filosofie din aia de care am spus că nu voi face, şi mă ţin de cuvânt, vorbesc strict în numele meu.

Ne-am obişnuit să vedem şi să mâncăm prăjituri sau alte bunătăţi, în limita bugetului. Dar nu vorbesc despre sărăcie. Ăia săraci nu vorbesc, mănâncă dacă au şi ce au şi gata. Vorbesc că ni se pare atât de firesc să mâncăm o prăjitură sau o omletă cu de toate încât nu ne mai bucurăm de ele. Nu aşa cum ne bucurăm când ele nu sunt o rutină, un ceva aruncat în stomac pentru două minute în care aparent ne mai trece supărarea. Da, eu sunt unul dintre ăia care se dreg cu ciocolată şi bomboane.


Dar e bine de ştiut că şi mâncarea e mai gustoasă pe principiul mai răruţ că-i mai drăguţ. E bine de ştiut că graniţa dintre ceea ce dorim şi ceea ce avem nevoie ne permite să supravieţuim fără multe, şi chiar să fim bine. Vorbesc tot despre mâncare, chiar dacă se aplică poate şi altfel.

Până la urmă, ce este pofta? Ce este dorul? Ce este dorinţa? Şi cât de mult este să îţi poţi spune nu, măcar legat de un lucru mic, măcar ca exerciţiu?

Cât despre gânduri, şi postul alimentar poate genera unele gânduri care nu se prea amestecă cu tone de prăjituri în cazul meu.

-Bă, sunt atât de supărată.

-Da băi, de aia nu eşti în grafic.

Lucrurile bune şi mici trebuie apreciate. Fără ele nu ajungem mari.