Două lozuri...pardon! Belete

Pe aşa o caniculă...al nostru Zak vru să se caţere în copac...alunecă pe-o creangă...căzu direct în cap...înfipt în ram...stă-n soare la proţap...(nu mai pun continuarea că nu e demnă de blog sau blog-ul de ea, nu mă pot decide, dar prietenii de pe Facebook ştiu de ce)...

La un moment dat, cel puţin conform istoriei, am coborât din copac şi am decis să merg la un spectacol la Teatrul  Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovki la punerea în scenă a Carmina Burana. Nici măcar nu am stat să mă interesez ce şi cum, mi-a fost îndeajuns când prietenele mele au spus wow, du-te! Ce cultură generală, doar ce  m-am dat jos din copac.

Plecând astăzi de la locul de muncă pe la nefireştile ore patrusprezece, am mers agale înspre Teatrul Fantasio Constanţa, mă scuzaţi Teatru de Stat Constanţa, mă scuzaţi pardon...politichia are atât de multe măşti şi joacă teatru fără pauze deci am mers la casa de bilete a unui teatru, altul decât Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danvoski, fiindcă  de acolo înţelesesem eu de pe internet că pot cumpăra două bilete. Cum programul şi pe internet, şi pe uşă era începând cu orele 15,00, am fost iar la Barissimo şi m-am delectat cu un ceai de mentă, anunţuri de angajare din ziare şi planuri pentru ziua de azi. La orele 16,00 era limpede că sunt în zonă să mă ţin de o treabă care-i implica şi pe alţii de mă aşteptau. Am revenit la uşile teatrului la orele 15,20 şi...

aici începe drama. Hahaha.

Trei uşi, încercate pe rând, timp de zece minute, încuiate. Trecătorii se uitau la mine mai ceva decât dacă aş fi fost pe centură, cred...nu am de gând să aflu! Telefoane repetate, nici un răspuns. Marţi: ÎNCHIS. Când e închis se scrie cu majuscule, să pricepi. Nu să înţelegi, să pricepi.

Alt telefon, că deja senzaţia de deja-vu îmi făcea greaţă, iar ştiu de ce prietenii feisbuchişti or altfel, dar nu la agenţie ci unei persoane.

-Bă(dacă tot las senzaţia că vorbesc cu bă, de ce nu), sigur de aici iau biletele? Nu e nimeni, latru la lună.

Deja începea să mi se pară că ninge, nici acum nu ştiu.

Alte telefoane date de persoana apelată bă. Telefon mie înapoi. Între timp, un prieten îmi propusese să ne vedem prin Câţa să ajungem tughedăr în sat, adică eu să fiu punctuală.

Telefon mie înapoi. Alo şi alte ălea. Acolo era închis fiindcă nu au personal şi au lăsat programul că dă bine pe uşă. Dă mai bine decât brazii şi cadourile de Crăciun din mall, clar!

Dar nu acolo trebuia. Trebuia să mă duc şi la Agenţia de Bilete de unde se ţinea spectacolul, ce chestie. Cum bănuisem şi eu, dar la criza financiară declarată din 2009 e greu cu bănuitul. Acolo era şi deschis, se interesase persoana să nu traversez aiurea prin Constanţa.

Într-un final dramatic ajung la Teatrul Liric. Că l-a chemat şi aşa, din ce ştiu. Hahaha.

În faţa mea, un cuplu de vârsta a IIIa, se dă la discuţii despre cum să primească restul. Îmi vine rândul.

-Nu mai sunt bilete, veniţi duminică, că poate mai rămân de pe la protocoale.

Nici nu am mai întrebat cât costă. Din cu totul altă sursă ştiam că între 15 şi 40 de lei, dar nu mai aveau, că eu m-am trezit pe 18 să iau pentru 24 şi nu pentru prima oară prea târziu.

Băi, oraşe mari şi teatre. Ce ne facem cu ăştia ca mine care mai devreme de o săptămână nu pot face planuri, sau pot, dar planuri rămân şi atât?

Cu buza umflată, puţin şi de frigul de afară, am plecat spre sat şi am ajuns la 17,00 în loc de 16,00 şi fără bilete.

Concluzia?

Săptămâna viitoare mă voi gândi foarte foarte bine dacă vreau să merg la un spectacol în decembrie, mai ales în zilele apropiate de sărbători, voi lua biletele şi le voi considera bilete la loto. Dacă ajung, sunt câştigătoare. Dacă nu, sper să fie transmisibile într-o lume în care doar bolile şi căscatul mai sunt.

Piesa-i gata, trag oblonul!