Despre anonimat

Un trup gol, aşezat artistic într-o fotografie, nu va avea nicicând un chip sau gânduri de împărtăşit. Poate îţi va bucura privirea sau poate îţi va lăsa pe cerul gurii binecunoscutul sentiment de vin roşu sec. Dacă vei cauta să îl îmbrăţişezi, nu te aştepta să înţeleg că vrei un trup anume şi că există cel puţin un om care iubeşte artistic. Aş vrea să îţi pot spune că am simţit că ai căutat dincolo de fotografii şi de senzaţia cărnii într-o seară friguroasă după ce ai închinat pahare de vin roşu la pereţi. Dar câte am simţit de atunci!

Singurul moment în care aş vrea să fiu în sufrageria mea cu vin roşu în pahar şi cu muzică în surdină este acela în care mi-aş dori din tot sufletul să nu mai simt că îmi este dor de tine şi că aştept discuţii nocturne despre je ne sais quoi, nu mai spun să alunec cu gândul în îmbrăţişarea ta care mă apăra de lume şi de stele verzi. Nu te mai întorci...niciodată. Dau de crâmpeie din tine în discuţii cu alţii, cu care tare îmi e să vorbesc dar nu ne găsim deloc prin cuvinte ci doar prin priviri insistente fără rost.

Alţii ăştia nu vor şi nu înţeleg nici măcar trupul gol din fotografia de mai sus. Pe ei îi interesează altceva, orice aş spune. Ei au alte păreri iar părerea mea vine ca un nod în papură peste părerile lor. Îmi revine un gând care mă frământa în perioada în care erai prieten cu mine: decât lipsa oricărui detaliu, sentiment, zi trecătoare, mai bine nici o experienţă? Nu ştiu cum ar fi mai bine.

Chiar nu ştiu cum ar fi mai bine. Nu ştiu multe. De ce oare nu înţeleg unii că acest blog este casa unui anonim? De ce aşteaptă să îmi dărâm casa şi să construiesc ceva mult mai interesant? E aşa greu de crezut că asta îmi doresc? Recenzii, articole încărcate de erotism, rânduri migăloase şi artistice dar precise, campanii...sunt lucruri la care nu mă pricep. Sau cel puţin aşa simt, că nu mă pricep. Însă sincer, decât să scriu foarte prost despre ceea ce defapt nu mă interesează, mai bine scriu cum o fi despre ceea ce îmi curge prin buricele degetelor fără ezitare, altă ezitare decât judecata aruncată de cunoscători unui anonim.

Cât despre trupuri goale care acoperă alte trupuri goale eventual; cu inimi la fel de goale, de ce mi-ar păsa? Când ştiu ce îmi doresc mă arunc ca în mare dacă este lângă mine dar nu pe lângă mine. Astăzi cineva mi-a uşurat existenţa după ce mi-a explicat destul de tehnic că nu am traffic pe blog. Păcat de gândurile mele care doresc să ajungă departe. Poate vor ajunge. Poate vor ajunge altfel. În rest, sunt uşurată. Nu am firmă, deci nu mă caută nimeni de roşii şi cartofi sau un şampon bun sau o părere şi eventual o cratimă, o virgule numai bune de criticat!


Nu mai ţin minte de când nu am citit în tihnă o carte, sau nu am ascultat muzică toată noaptea cu sau fără vin, de când nu am mai avut acea singurătate care să îmi tihnească, aia fără gânduri de tine şi fără aprecieri despre cum trupul meu pozat cumva ar semăna cu o chitară. Cine se uită la o chitară fără a aprecia ce se poate cânta la ea e în cel mai bun caz un om care abstractizează şi porumbeii ce îi mănâncă din palmă. Şi să nu uităm de cei care cântă fals....


Pe de altă parte, într-o lume în care amicii mei găsesc timp să îmi reproşeze cum pot asculta latino când noi ne-am împrietenit că ascultăm rock, sau că folk-ul e o prostie şi trăiască mai ştiu eu ce....îmi amintesc de mult prea multe. Poate ne-am găsit la poveşti pretextând o afinitate comună pentru un ceva artistic, dar nu de aia îmi iubesc prietenii...există culori şi sunete pentru toată lumea. Iar lumea asta mare ar fi mai seacă decât cel mai sec vin fără ele.


Fotografia s-a umplut de timp şi s-a acoperit de praf. Trupul gol s-a acoperit şi el, însă odată văzut, nu îl mai revezi niciodată prima data. Curiozitatea a trecut şi aşa a trecut şi curiosul mai departe. Poate şi tu ai fost doar curios deşi ai luat foc când ţi-am spus. Cine nu e curios? E o.k. Dar viaţa înseamnă mai mult decât trofee, fie ele şi fotografii nud. Sau cel puţin, viaţa mea. Nu îmi doresc să fiu un trofeu uitat pe un raft dar cred că am fost şi asta.

Prefer un anonimat diferit de cel din fotografia goală a unui corp dezvelit de haine şi de idei. Prefer să fiu eu, în anonimatul meu, chiar dacă atunci când tăcerea este răspunsul primit îmi vine o întrebare în loc de tăcere. Oricât m-ai privi, vom putea crede o eternitate că suntem prieteni; pe internet; tu citindu-mi articolele, eu crezând că pot vedea ochii tăi când o faci. În realitate distanţa dintre noi.....