Pace pe pâmânt (şi în inimile noastre)

Ca în fiecare an, decembrie, mult prea târziu, ultima lună. Ne punem dorinţe pline de speranţă legate de Anul Nou, într-un mod superstiţios, absurd, aleatoriu. Căutăm cu fiecare por de pe faţă un fulg de zăpadă, ştiind că sunt mare şanse să înjurăm la prima ninsoare care îngreunează drumul dinntre noi şi ceva sau dintre noi şi cineva. Ciulim urechea după veşti, iar uneori răsună colinde la radio, nu putem face multe, dar le ascultăm în timp ce ştergem praful de pe mobilă şi de pe amintiri. Unii se uită că le-au crescut copiii, alţii văd amintiri din viitor. 25 Decembrie vine că am sau nu chef şi la mine, ori de ani de zile nu prea am chef. Am obosit de cheltuieli, de supărări, de tam tam - miliarde de ornamente, feluri de mâncare, musafiri, convenienţe. După atâţia ani, încă mi se pare că se merge pe principiul ne întâlnim toată familia fiindcă aşa trebuie. De ce mereu Crăciunul devine despre fast inutil, pe care uneori nu ni-l permitem, devine despre obligaţii, convenienţe, despre mese îmbelşugate, de ce, de ce, de ce...

Propun un nou fel de mâncare. Într-o zi, am să vă chem la mine acasă, fiindcă voi dori nu fiindcă aşa se face. Şi dacă nu mâncaţi friptură de purcel umplută cu carne de pui şi vită şi tăvălită în grăsime de oaie, înseamnă că sunteţi nişte mofturoşi. Musafiri necuviincioşi. De asemenea vă voi umple paharele cu alcool, cu insistenţe. Şi sper să aduceţi cadouri consistente, altfel chiar nu aveţi etichetă. Dar încă nu vă pot chema la mine, nu există la mine încă. Sper totuşi cândva să veniţi pentru acest experiment. Iar dacă ai voştri copii îmi aruncă şi un floricica Raiului, vom avea spiritul sărbătorilor între noi.

Până la acest experiment, dincolo de orice dorinţă, rămânem cu ce avem, şi, mai ales, cu cine suntem. Rămânem cu cele prin care am trecut, cu cei care au trecut prin noi, pe lângă noi, asta în gând, în mâini rămânem cu aerul rece de afară şi ne punem mănuşi. Chiar ne trebuie Anul Nou să schimbăm ceva? Chiar ne trebuie Crăciunul pentru a simţi anumite lucruri? Chiar ne trebuie o veselie şi un apetit impuse din exterior de aiurea? Chiar ne trebuie mereu pretexte pentru a fi împreună?

Este atât de târziu fiindcă este decembrie. Curând va fi prea curând ianuarie şi eventual o zi de luni. Cu buzunare goale, obosiţi, prea vechi pentru Anul Nou.

Ne răscolim buzunarele, iar timpul nemilos ne răscoleşte sufletele. Ne tragem, mai mult sau mai puţin în secret, propriile concluzii. Trecem prin foarte multe şi nu spunem nimănui, dacă ar şti poate ar gândi diferit despre noi, dar lucrurile importante nu se spun, se simt şi lasă urme încâlcite în gene şi în gânduri, trădate de un oftat. Spunem doar lucrurile mici care îi fac pe ceilalţi să ne judece fără drept de apel şi să ne eticheteze şi să plece.

Am avut anul acesta, o vreme, pe cineva căruia i-am putut spune toate lucrurile mici din lume, şi a fost cel mai bun prieten al meu, şi a fost bine până când a fost foarte rău şi foarte urât şi nu va mai fi niciodată; dar nu pot uita cât de bine a fost să am un jurnal ambulant, măcar să mă simt înţeleasă şi susţinută, măcar atât.

Apoi, nu mai pot trage concluzii. Nu acum. Vreau altceva, ceva ce devine din ce în ce mai dificil de pus în scris. Dacă aş şti să cânt la pian, ar fi mai uşor de transmis. Zilele trecute eram printre clape, corzi de chitări, poate şi voci, şi mi s-a deschis o lume întreagă iar eu am rămas la porţile ei, simţind că îmi place lumea despre care nu ştiu de fapt nimic, decât zvonuri - adică suntele ce îmi ajung la ureche.

Sărbătorile nu sunt neapărat despre a sărbători ceva anume, ci despre fiecare dintre noi, aşa cum ea sau el este. Oricine ai fi, o bucăţică din tine este întreaga lume în care trăieşti şi care te-a creat. Sărbătorile nu ar trebui să fie despre obligaţii, aparenţe, tăiat de copaci şi măcelărit de animale, dar poate şi eu le reduc uneori la asta din prea mult bagaj fără rost. Iar dacă ţii neapărat a sărbători ceva, sărbătoreşte ce ai, cine eşti, bucuria de a avea pe cineva lângă tine şi de a avea suficient de puţin cât să ai mai mult în momentul în care dăruieşti ceva.

Dragoste, sănătate, pace şi linişte pe pământ.