Dragă Claudia,

azi mai mult ca oricând mă bântuie nişte gânduri pe care cred că tu le poţi înţelege mai bine ca oricine. Să spunem doar că sunt puţin îngrijorată sau panicată, cum preferi, şi asta mă duce la nesomn şi cu gândul departe...fire înspicate în douăsute cincizeci şi şase.

Nici alor mei nu cred că le cade bine să mă vadă în diverse stări dar cred că eu îmi permit luxul unor lacrimi pe obraz şi a unor linii pe frunte pentru că sunt doar copilul, nu şi mama. Mama nu prea are voie să aibă probleme sau tristeţi iar dacă le are, copilul nu le ştie. Chiar dacă nu eşti singura mămică pe care o cunosc, eşti singura cu care am discutat atât de multe aspecte încât să înţeleg că nu te crezi supraom şi nici nu încerci să pari Femeia Minune, doar eşti tu, eşti om şi îţi protejezi copiii.

Ne dorim lucruri materiale. şi tu, şi eu, nu zic eu cine şi ce merită;dar chiar şi eu pot înţelege că la tine e o nevoie mai stringentă de un anume spaţiu, de un anume lucru şi cu toate acestea tu fentezi cu optimism orice draperie gri ce s-ar pune la fereastra unui astfel de loc. Poate nu ai de ales în a fi altfel decât incredibil de optimistă, sau chiar alegi conştient cu fiecare secundă asta; e de admirat dar încă nu am găsit reţeta pentru a aplica, în mai multe straturi.

De cele mai multe ori am crezut că, curajul înseamnă să schimbi lucrurile. Curajul adevărat uneori este acela de a lăsa lucrurile aşa cum sunt. Şi de a lua oamenii aşa cum sunt, şi fiecare zi pe rând. Deja m-am dus foarte departe. Mult mult mult mai departe decât suntem noi acum. Până la urmă, dacă Dumnezeu ne face cadou răbdarea înseamnă că ne face cadou şi timp. Nu poţi avea răbdare fără timp, poate nici invers.

Orice mi-aş dori, pusă în faţa unei situaţii pe care o dramatizez cu cât mă apropii de deconspirarea ei, realizez cu greu că fără sănătate, dragoste şi ceva de dăruit cu adevărat, nu suntem mai nimic şi nu lăsăm în urma noastră decât dâre inestetice ca melcul. Cui aş putea expune emoţiile decât unui om vibrant...uneori e bine să descoperi că ai prieteni sau că eşti prietenul cuiva.

Mă gândesc de două ore să îţi scriu, dacă, ce şi cum...aşa că am pus literă cu literă şi mi-am amintit ce mă doare şi am uitat în timp ce îţi spuneam...am uitat ce îţi spun. Nu e deloc poetic să fii incoerent dar uneori e recomandat pentru a nu îţi pierde minţile.

Cât de curând vom bea o ciocolată caldă, poate pe malul mării îngheţate, iar eu voi ţine ceaşca cu ambele mâini şi împreună vom avea un zâmbet ce ar putea face înconjurul lumii în mai puţin de optzeci de zile. Pe curând, cu multe poveşti cu sau fără draperii.

Pe curând!