Femeia la treizeci de ani maxim am spus

Mă întreba recent cineva care a fost ultima carte citită. Nu am avut un răspuns. Astăzi, făcând curăţenie, dau de Femeia la treizeci de ani a lui Balzac, o carte cu care m-am cam luptat şi pe care o consider interesantă şi bună de avut o idee despre şi cam atât, nu fac recenzii ci merg pe două principii:

Cât înţeleg atât pricep uneori, chiar nu mă interesează să par mai deşteaptă decât sunt. Asta odată. Apoi, nu-i frumos ce-i frumos e frumos ce-mi place mie. Cartea aceasta am citit-o şi puţin la ambiţie, fiind primită cadou de la cineva când eu am împlinit treizeci şi unu de ani doar fiindcă i s-a părut amuzant să mi-o dăruiască.

Cât despre a părea măcar deşteaptă, incidentul de mai sus, adică întâlnirea neaşteptată cu această carte în timp ce aranjam câte ceva, mi-a adus aminte de o postare ce mă irită deja...este una dintre acele postări pe care nu prea le-aş scrie din  teama de a fi judecată sau de a supăra, în acest caz, multe dintre femeile pe care le cunosc şi de care îmi pasă şi chiar câţiva bărbaţi.

Treaba stă cam aşa. Chiar şi în zilele noastre, în România cu pretenţii de occidentalizare (mi se în patrusprezece dacă există cuvântul), femeile sunt educate pentru a fi suficient de bune ca într-o zi ginerele şi socrii să le ia cu alai din casa părintească iar bărbaţii sunt educaţi de aceleaşi mame eventual să aibă cât mai multe pretenţii de la acele femei. De ce?

Blog-ul acesta nu este despre viaţa mea, cu şicane nominale, dar într-un aşa hal de subiect nu are cum nu îşi băga coada şi puţina mea experienţă de viaţă plus tot ceea ce au prins urechile şi ochii mei în jur ani de zile. Aşadar, nu sunt măritată şi nu trăiesc în concubinaj şi am mai şi sărit de treizeci, deci unii deja îşi pot face rost de o concluzie şi pot sări restul postării dacă ei cred că am o problemă cu femeile în general sau cu cele măritate. Specific, fiindcă mereu e mai uşor să scormoneşti după chestiile aiurea decât să admiţi că şi eu am un punct de vedere pe care mi-l pot adiministra pe cale anală, ştiu.

Revenind la întrebare, pot spune cu mâna pe inimă sau pe fes, cum vreţi, că am văzut ceea ce popular se numeşte prea multe faze pentru a nu mă întreba de ce eu ca femeie sunt educată să mulţumesc iar el sau ei este sau sunt educaţi să pretindă. Nu că ar fi totul roz dincolo, să nu uităm de tradiţionalul bărbatul trebuie să aducă bani în casă, să se bată, să care cu cârca şi să fie insistent după caz sau ...perseverent.

Nu cunosc foarte multă lume, dar cunosc destule femei care au fraţi, cărora li se fac reproşuri că nu ştiu să gătească ceva anume, că au dormit târziu, că nu stau mai mult acasă cu soţul în loc să fie la cafea cu o prietenă sau chiar la muncă, că trebuie să înveţe bine la şcoală dar ferea să pară măcar mai isteţe decât bărbatul de lângă ele, şi trebuie să fie frumoase dar cuviincioase, atenţie. Partea care mă oftică personal din aceste sfaturi sau idei este că pe mine mă lasă deseori cu reacţia dacă nici pentru mama şi tata nu eşti bună, de la un străin ce să mai vrei?? Da, asta mă oftică personal. Cam aşa îmi sună. Ce-i drept, acesta e modul în care femeia este educată pentru realitate, iar acea realitate nu trebuie să îmi convină mie sau ţie, care încă citeşti această postare. Însă din nou, dacă tot eşti femeie şi ai trecut prin toate acestea, la ce te gândeşti când îi spui anumite lucruri fetei tale, în afară de binele şi viitorul ei? La ce şi la cine? Toate treburile acestea nu mă fac decât să îmi pun mii de întrebări ce naiba îi voi spune eu fiicei mele dacă voi avea una...sau două! Nu mă cred exemplu de dat, fiindcă nu sunt mare gospodină şi nu duhnesc nici de inteligenţă, nici de frumuseţe, nici de hărnicie, nici de multe...dar da, tot îmi pun aceste întrebări, şi cum ironic îmi spunea cineva, mă mir, MĂ, de viaţă.

Nu cred că femeia este o victimă sau că este educată pentru a fi o victimă. Dar mă întreb pentru ce este educată. Şi, cum spuneam, de departe mă interesează de ce părinţii care au băiat şi fată parcă devin alţi părinţi în funcţie de copilul căruia i se adresează. Oameni buni, societatea este aşa cum este, iar anumite lucruri despre bărbaţi şi femei sunt cel puţin aparent dovedite ştiinţific, ce-o mai însemna şi asta. Cu toate acestea, societatea suntem noi toţi şi, cum ne educăm aşa ne avem şi mai sunt şi cei care vor veni după noi şi vor cam dormi cum le-am aşternut noi. Nu cred că mama sau bunica sau mai bine spus o mamă sau o bunică este demodată sau îngustă în gândire, cred doar că a avut o anume experienţă de viaţă care a educat-o, plus educaţia din familie.

Educaţie...ne mai facem şi singuri după o vârstă. Dar da, este cam trist când ne pasă de ce spun vecinii mai mult decât de realitatea din viaţa noastră şi când unii dintre noi aparent îşi cresc copiii unii pentru a fi serviţi şi mulţumiţi şi alţii pentru a fi, cândva, pe placul altora. Nu sunt nici măcar feministă. Sunt doar o ofticată care are şi blog.

Mi-ar plăcea să primesc răspunsuri de la doamnele şi domnişoarele care au citit aceste rânduri şi care consideră că au a îmi spune mai mult decât taci femeie nu ne cicăli.