Două

Orele două și ceva după-amiaza. Afară plouă. Gândul meu este nu doar la cifra doi, ci și la cifra două. Cu două mâini aș putea să te cuprind într-o îmbrățișare, cu două mâini mai pot scrie iar când scriu să mai iert, să mai uit, să mai meditez, să mai sper, să mai cred, să mai râd și chiar să mai înțeleg câte ceva. Cu două mâini ne ducem ceașca de cafea la gură când încă nu ne vine să credem că suntem aici și acum sau că mai e puțin și vine trenul și trebuie să plec. Unii își leagănă copiii cu două mâni și tot două mâini  trebuie să punem ușor pe pleoapele cuiva spre a surprinde apoi persoana cu o îmbrățișare.

Ia-mă de mână așa cum sunt, mai mult nici măcar eu nu mai pot spune.

Am cărat multe bagaje în ultima vreme, poate multe sunt inutilități din trecut, denumite prost lecții de învățat. Oare de ce este atât de greu de decis să lăsăm să cadă tot din brațe și să ni le eliberăm pentru a culege flori și stele ascunse de nori?

Mulțumesc celor care mi-au demonstrat că este și ușor!