Scrisoare de doi mai neliber

Dragă prietene imaginar cu care vorbesc câte-n lună și-n stele,

devin din ce în ce mai confuză. Am senzația că s-au schimbat multe, ori că nu le mai văd eu la fel, dar piedicile apărute, insomniile, deficienta relatiilor interumane dintre mine și ceilalți ...umani parcă țin a îmi demonstra contrariul.

Întotdeauna vorbesc prea mult, cer prea mult și mă mulțumesc cu mult prea puțin, văd unilateral, procedez la fel sperând că va fi altfel și ajung într-un cerc vicios de singurătate, sau poate într-un pătrat; cert este că am un perimetru clar delimitat și uneori am impresia că nici măcar nu am privit dincolo de gard.

Chestiile ăstea unde toți își discută sentimentele, unde vorbesc deschis și unde există rezolvări prin discuții rămân doar în filme. Finalurile rămân doar în filme iar după final poți visa ce vrei tu mai departe. Nu ți se confirmă așa cum nu ți se confirmă nimic despre moarte dacă tu ești încă viu. Mereu ți se confirmă în schimb că există un final.

M-am bătut cu pumnul în piept că scriu pentru că asta simt, îmi doresc, gândesc și până la urmă fac, dar în ultima lună de zile am fost mai preocupată în a mă lupta concret cu unele lucruri decât a discuta sau visa despre ele. Nu cred că m-am descurcat prea bine.

Până la urmă dacă eu nu sunt ceea ce își doresc cei din viața mea să fiu cum ar putea ei fi ceea ce îmi doresc eu? Până la urmă, niciodată nu este vorba despre doar unul dintre noi, dacă suntem doi e vorba despre amândoi iar dacă suntem trei de toți trei!

Dar văzând lucrurile care sunt le pot vedea și pe cele care nu sunt. Nu doar eu am telefon, în schimb s-ar putea ca doar eu să am dorința de a îl folosi spre a contacta pe cineva de la celălalt capăt al firului. Când îmi doresc ceva, spun. Cer. Chiar dacă nu e frumos. Mai ales dacă nu este un moment potrivit.

Dragă prietene, unele lucruri sunt altfel decât fictive sau existente indolent pe facebook. Adică acele lucruri chiar sunt, iar dacă nu...cu puțină gramatică și logică pot trage concluziile și unii și ceilalți. Îmi doresc să revin pe blog, însă...altfel.

Până atunci, tu nu îmi mai spune nimic, decât în șoaptă luni când mă duc la spa.