Peștele

Cred că ni s-a luat unii de alții de mult. Cam de pe când nu era disponibil decât pe chat pe Facebook unde citea mesajele, fără a răspunde. Cam de pe când trebuia să ne vedem întâmplător într-un bar pentru a îmi spune că nu a auzit telefonul când i-am telefonat în urmă cu două luni, doar că a uitat să îmi telefoneze înapoi. Toți oamenii au priorități, indiferent ce credem fiecare despre ale celuilalt, e subînțeles că acestea există și te schimbă. Dar când s-a folosit de ele pentru a își da importanță că face niște lucruri normale pe care eu, cel puțin din ce avea lumea la cunoștință, nu le făceam, am început să pricep. Nu mai avea chef de mine.

Să nu mai vorbești cu cineva câteva luni pentru că ești într-o relație, sau să mi-o servești că nu ai mai vorbit cu nimeni mult timp pentru ca ai avut o depresie, nu înseamnă pentru mine decât că nu ai vrut și clar nici ai simțit nevoia să o faci. Iar când mai ești și aceeași persoană care își contorizează relația cu mine prin invitații la nuntă sau grupuri pe internet deja încep să scad de la 90 de grade. Fiindcă încet și sigur mi se apleacă. Ce te aștepți atunci când îmi dai peste nas cu relația, locul tău de muncă sau depresia ta care se întâmplă cel puțin o dată pe an? Ce aș mai putea spune? Crezi că voi încerca să îți dovedesc sau argumentez cumva că am un loc mai important în viața sau inima ta decât ai decis tu deja că am?

Nu prea îmi las postările în coadă de pește. Dar toată treaba asta atât merită...cel mult o coadă de pește. De preferință caras.