De ce?

 Ai cunoscut vreodată o persoană inteligentă și de treabă cu care pur și simplu să nu legi nimic niciodată sau să nu rezonezi? Mă refer la la o persoană căreia să nu îi poți găsi alt nod în papură decât că nu te place sau îți evită compania. M-aș aștepta la asta de la oameni dar nu atât de des.
 Ai cunoscut? Eu am cunoscut. La școală, la muncă, la clubul de aikido, la clubul de turism, diverse întâlniri, etc Am fost mai des decât mi-aș fi dorit în situația în care să caut prietenia cuiva. Și nu numai că nu am fost prietene dar s-a și impus o distanță irevocabilă din punctul meu de vedere. Mie dacă îmi cere cineva ceva ce am și nu doresc să îi dau, îi spun, îi spun eventual și de ce. Mai ales în astfel de situații. Prefer să mă disprețuiască pentru refuz sau lipsa de tact decât să creadă că o fac pe interesanta sau duc cu zăhărelul.
 Mie mi se spune (indicativ prezent) nimic. Ba chiar îmi sunt evitate întrebările. Uneori undeva la categoria am chemat foarte puține persoane de aici, doar cinci în condițiile în care să zicem că noi cu toții suntem șapte. Sau avem toți trei același drum dar noi doi o vom lua înainte, cu doar doi metri, și vom merge suficient de lent cât să înțelegi că nu ne grăbim dar suficient de repede încât să nu ne ajungi. Poate aceste persoane au crezut sau cred că sunt suficient de inteligentă să mă prind că nu sunt dorită. Tind să cred că mai degrabă au sperat; fiindcă altfel înseamnă că m-au crezut suficient de inteligentă să mă prind dar prea puțin inteligentă să le merit atenția. Sincer, mă face să mă întreb dacă nu m-am dovedit și eu inteligentă sau de treabă sau nu LE-AM DOVEDIT lor, sau toate celelalte persoane inteligente sau de treabă au făcut un club exclusivist în care pur și simplu nu mai acceptă membri.
 La vârsta asta deja mi se pare de *desert turcesc* că îmi mai doresc de prieteni niște oameni despre care pot afirma că sunt sunt destul de indiferenți la multe, eu inclusiv, că aici este cu inclusiv eu. Mă refer la amiciție, la ora actuală nu știu dacă am zece prieteni numărați pe degetele de la mână, oameni despre care știu și simt că suntem prieteni, deci nu visez cai verzi pe pereți. Dar când ești singurul fraier cu inițiative de cafele, de SMS sau telefon de sărbători sau zile de naștere, care întreabă dacă vrea cineva din prăjitura lui și afli că ești și singurul omis din grup, părerea mea, te întrebi și DE CE.

 Nu am nimic de oferit și știu ce caut într-un prieten și că sunt sinceră dincolo de limita bunul simț sau al simțului de conservare. Iar faptul că nu am nimic de oferit este cel mai mare avantaj al meu. Fiindcă altfel unul dintre toți acești oameni sigur ar fi profitat pânâ acum.

La Mulți Ani de 8 Martie, o dedicație făcută fiindcă atunci e schițat articolul. Nu sunt chiar lăutar să scriu la ocazii, cu tematică.