Internetul şi relaţiile sau FB Partea a II-a

Calculator conectat la internet în camera mea am avut prima dată cam la doi ani după ce cea mai bună prietenă mi se mutase tocmai la o mie de kilometri coloşa peste drum. Mamă-mamă, ce de epistole ne mai trimiteam. După un timp, având acces foarte des, ne-am scris mai rar sau mai puţine, fiindcă nu prea se strângea ,,material'' între discuţii. Apoi ne-am făcut cont pe Facebook şi ne-am băgat în seamă în continuare la telefon, pe email, pe messenger şi chiar live când s-a putut deoarece ea intra extrem de rar acolo. Important era să vorbim. Ceea ce mă duce la prima parte din acest articol:

Relaţiile pe Facebook

 Voi fi mai seacă decât de obicei şi vă voi întreba dacă doar mie mi se pare că poţi avea o relaţie sau comunicare excelentă pe Facebook cu cineva cu care în carne şi oase să nu îţi găseşti deloc cuvintele. Probabil oamenii se simt mai în largul lor în spatele unei tastaturi, având la dispoziţie suficiente secunde pentru a reformula un gând sau pentru a apăsa prelung pe tasta backspace. Ca blogger şi om care scrie în general, pot confirma aspectul fără a arăta cu degetul. Ca să nu mai spun că, cumva, toţi părem mai amuzanţi şi mai fericiţi pe internet. Faptul că ne putem povesti chestii şi ne putem uita împreună la fotografii chiar dacă nu avem cum ne întâlni personal parcă nu-i de colo. Am avut şi genul ăsta de prietenie, în care eram bot în bot pe Facebook toată ziua: de la dureri de inimă mai mult sau mai puţin figurative, la uite ce rochie am probat, să o iau, uite cana mea cu cafea, uite un banc bun să respiri mai uşor sub teancul de rahaturi zilnice. Să nu credeţi că nu mi se părea fain. Când nu făceam asta, eram în telefon cu orele, şi, deşi locuiam în oraşe diferite, la ceva distanţă, m-am văzut cu tipa asta mai des şi mai mult decât cu alţii din zonă. Şi au mai fost, bineînţeles, şi persoanele care reacţionau prompt la unele postări sau fotografii dar cu care, cumva, nu făceam niciodată schimb de mesaje private sau de oxigen şi dioxid de carbon la un suc.
 Ceea ce vreau să spun este că relaţiile de pe Facebook nu reflectă neapărat realitatea din teren. Pe de o parte, este de înţeles, nu toţi oamenii sunt prieteni sau rude, majoritatea sunt CUNOŞTINŢE. Iar cu aceste cunoştinţe vei discuta doar contextual şi ocazional. Însă ce fel de relaţie ai sau legi cu o cunoştinţă de pe internet? Dacă nu îţi pasă, e o.k. Dacă mă întrebi pe mine, o relaţie pe net poate fi la fel de înşelătoare ca oricare altă relaţie, şi oamenii abia ajung să se cunoască când interacţionează direct, d-apoi. Cum spuneam, aceasta este părerea mea, iar eu sunt eu, adică una singură.
 Practic, poţi avea o relaţie colegială, amicală sau de prietenie o.k. chiar şi în absenţa comunicării pe Facebook. Întrebarea este dacă poţi avea o relaţie excepţional de bună pe internet în lipsa uneia în viaţa de zi cu zi?? Şi dacă ai o astfel de relaţie, care ar fi rolul ei? Cum te afectează? Sunt singura care are senzaţia că aceste site-uri care încurajează schimbul de idei şi interacţiunea dintre oameni pe de o parte ne răcesc considerabil pe cealaltă parte? Nu, nu am spus că un om care exploatează internetul este un om rece. În timpurile acestea cred că efectiv nu ai cum te lipsi de internet. Şi mă voi opri aici înainte de a da impresia că mă contrazic.

 Aş fi vrut ca partea aceasta să fie mai scurtă, dar mi s-au înghesuit tare ideile într-un cap destul de mic. Ceea ce vreau să subliniez este că acolo unde nu este reciprocitate, înţelegere şi comunicare -indiferent de natura subiectelor va fi dificil să vorbim de o relaţie. Pare tentant şi avantajos ca internetul să îţi ofere pe tavă oameni cu pasiuni comune sau cu mentalitate asemănătoare dar astfel de lucururi vor fi mereu ca sabia cu două tăişuri. Pe care ori ştii să o mânuieşti, ori...nu. Cât despre posibilitatea ca o ,,prietenie,, virtuală să apropie mai mult doi oameni care deja se cunosc, ei bine..

Relaţiile şi Facebook-ul

 Poate la locul de muncă nu există timp sau atmosferă propice pentru a vă cunoaşte iar la finalul programului fiecare se grăbeşte la ale sale. Aşa că v-aţi împrietenit pe Facebook. V-aţi analizat profilurile sau v-aţi surprins reciproc online în timpul programului. Sau poate şeful a crezut că e amuzant când a comentat cum arătai în pozele de pe plajă sau la o petrecere unde te-ai, să fim sinceri, matolit. Poate din dorinţa de a nu vă ofensa reciproc v-aţi dat add acolo fără intenţia de a mai avea de-a face unii cu ceilalţi în scurtul timp liber. Mai demult, un cunoscut care doar ce emigrase, îmi spunea că a fost la ceva interviuri în Anglia şi că l-au întrebat de contul de Facebook. Tipul avea unul pe care l-a şters de urgenţă, pentru că postase bancuri, poze amuzante cu el şi cu alţii, etc. Şi îmi spunea că e terorizat că vor da cumva oricum peste el, asta fiind o metodă de verificare a caracterului candidatului. Ei bine, se spune că noi oamenii ne arătăm adevărata faţă atunci când nu ne vede nimeni. Poate atunci şi pe Facebook scriem lucruri şi încărcăm fotografii pe care nu le-am arăta sau povesti la o masă de familie spre exemplu sau în pauza de cafea de la muncă. Nu dau cu parul, nu săriţi. Mă includ, îi ştiu pe unii care nu suportau să vadă când scriam că sunt deprimată, că eram prea des. (Asta nu e răceală sau gripă, dar în fine). Aşadar, prieteniile sau relaţiile din cotidian proiectate automat pe Facebook- idee proastă sau idee bună?
 La final, un fel de bomboana de pe colivă, gelozia. Un partener poate şi uneori chiar va fi gelos pe cineva din lista ta, eventual o cunoştinţă ca în exemplul meu generos din partea de mai sus. Alteori, ţinta gelozieiva fi o femeie sau după caz bărbat care mereu / repede îţi dă like-uri. Uneori poate fi cineva cu care vorbeşti des. O altă formă de manifestare este aceea de a presupune că cineva single va fi automat şi disponibil, sau va trimite/ accepta cereri de prietenie cu unicul şi supremul scop de a...îşi face lipeala. Corespondentul din online al tipei aranjate care a mers neînsoţită (de un bărbat) într-un bar. Bine, aici aş avea eu alte comentarii, dar poate în alt articol.


sursă foto: stirileprotv.ro

 M-am simţit de multe ori şantajată de anii 2000. M-am simţit şantajată atunci când îmi dublam ,,prieteniile,, din listă pentru a nu se supăra soţul sau iubita lui X că a fost exclus, mă refer la cei cu care oricum eu nu discutam separat niciodată, sau când dacă dintr-un grup de oameni aveam vorbe cu trei şi ei erau zece îmi dădea plus şapte. Dar cum nici în offline nu prea le am cu oamenii sau ei cu mine mi-am zis că nu ar strica să mă dau la o parte în loc să latru la lună 4ever lucruri cu care interlocutorul nu rezonează PUNCT.


Vă- impropriu spus- aştept opiniile inclusiv pe pagina de Facebook a blog-ului, un alt ,,şantaj'' necesar al anilor 2000.

Numai bine!