Acum că am stabilit că sunt o femeie oarecare, dacă mentalitatea colectivă îmi permite să afirm asta, pot continua cu baliverne despre 2015. Vă rog să vi-l imaginaţi, de amorul artei, ca pe un cozonac care a avut cam mult rahat pentru gustul meu. Anul nu a fost neapărat unul prost dar sigur m-a lăsat cu senzaţia că eu sunt. Cât despre învinsul din primul rând, dacă mai există ceva la care să renunţ, sigur voi renunţa până pe treizeci şi unu decembrie a.c. Demisia rămâne în prim plan, având în vedere că încă mă dau cu capul de toţi pereţii fără un rezultat o.k. pentru mine. S-ar putea totuşi să nu fie nici cea mai bună, nici cea mai proastă decizie. După război mulţi viteji s-arată, deci să ai regrete este mai mult decât la îndemână legat de orice care a fost şi nu mai este. Asta o dată. Apoi, farmaciile ar trebui să îmi ridice statuie. De la tratamentul la stomac care aproape mă lăsa fără piele pe mâini şi mă făcea să îmi doresc să vomit dela două linguri de supă la despresia cu tensiune hopa-hop şi cu dureri de cap care nu îmi permiteau să citesc un text şi care nu au dispărut complet, la dezamăgiri umane reciproce bănuiesc pe bandă rulantă pentru care nu există buline şi uneori nici speranţă. Planuri pentru 2016? LOL. Sper sincer că aţi avut un an mai bun sau măcar o.k. dar pe de altă parte poate şi voi aţi fost mai buni sau aţi fost o.k.
Poate articolele mele devin din ce în ce mai greu de digerat, asta fiindcă şi eu ca persoană devin la fel. Continui să scriu deoarece vreau să pot vorbi despre ceea ce simt şi am experimentat direct. O singură persoană, pe numele ei Alina, mi-a spus că mă place întrucât nu încerc mai niciodată să par cineva care nu sunt. Mulţumesc, Alina, mi-au picat bine aceste vorbe după un sac de pastile. Regrete am destule, destul de inutile. Mai am însă şi o grămadă de nostalgii. Bucureşti cu Cişmigiu, unii oameni şi Evarză; seri folk cu Silviu Covaci (sper să reuşesc să scriu despre dânsul într-o zi aşa cum aş vrea), o cafea cu lapte în Barissimo, drumuri aiurea prin ţară,
Acum, la final, după ce am scos tot rahatul din cozonac şi două-trei stafide că nici ălea nu îmi plac, vă rog să vă concentraţi pe abundenţa de cacao (cine a mâncat măcar o dată cozonac făcut de mine ştie care-i treaba cu multă cacao şi că e de bine) şi pe coaja cu muuult zahăr. Tot 2015 conţine toate serile de Folk You, două zile petrecute în Albeşti, izvorul sufletului meu- cu o plimbare/ rătăcire în pădure în premieră, cinci plăji cu şezlong (scris corect sau nu), băi în mare fără dureri de umăr (genunchiul e altceva :)) ), seri de chitări şi pălincă cu Ramona cum făceam şi în 1999, o zi de naştere cu blogmeet şi cu fraţii mei (da, cu amândoi), articolul despre Năvodari cu câteva mii de vizualizări, prima invitaţie la un eveniment (Tupperware), o vară cu doi prieteni care s-au nimerit prin ţară, o plimbare cu mama în lume despre care de asemenea am scris, o plimbare de Crăciun pe malul mării şi meduza salvată de C.H., schimbul de cadouri de la Blogmeet Decembrie 2015 şi recunoştinţa că după un an atât de dificil pentru omenire la niveluri diferite, familia şi cunoscuţii sunt în viaţă, întregi.
Cozonacul încă se coace dar dacă tot l-am făcut, să îl mâncăm până la capăt. Acum că omenirea a terminat cu sacrificarea animalelor, a copacilor şi a bugetului familiei, vă pot dori sănătate, iubire, speranţă, prieteni, mult, mult noroc, putere, pace şi un simţ al umorului foarte dezvoltat. Să ne fie cu bine 2015, indiferent ce a însemnat pentru fiecare dintre noi.
Un An Nou mai bun! Numai bine!
Scrii frumos! Păcat de tonul trist abordat!
RăspundețiȘtergereCam dulce cozonacul ;)
RăspundețiȘtergere