În fiecare an ne pregătim cu înverşunare câteva săptămâni pentru cele două- trei zile care trec cât ai clipi. Rămânem uşor sideraţi că au trecut rapid şi că nu am înţeles mare lucru din forfota caracteristică, iar data viitoare facem fix la fel. Unul dintre lucrurile care nu s-a schimbat prea mult pentru mine este sentimentul bizar ce mă încearcă când strâng bradul şi celelalte ornamente. În copilărie o făceam mereu cu regretul că nu mă voi mai juca cu sau privi ornamentele, mai ales că de cele mai multe ori acest pas marca clar şi la obiect sfârşitul vacanţei de iarnă. Anii au trecut mai greu sau mai uşor şi am constatat cu stupoare cum brazii împodobiţi îşi făceau apariţia în magazine de la mijlocul lunii octombrie uneori. M-am tot gândit cum asta le strica tot rostul, tot fiorul, toată surpriza, însă abia recent m-am întrebat dacă regretul la despachetare e acelaşi. Chiar şi oamenii ca mine, care se plâng de Sărbători şi le resimt ca pe o corvoadă şi o obligaţie multilaterală rămân privind în gol, eventual în golul interior pe care îl simt iminent după Sărbători. Parcă Crăciunul s-ar fi dus şi nu mai vine, aşa l-aş explica; deşi ştiu bine că şi la anu' există şanse să mă iau cu mâinile de cap în faţa tonelor de carne, a preţurilor din magazine, a gălăgiei şi a obligativităţii de a mă transforma cu relaţii cu tot în ceva- dacă nu cineva mai bun.
A fost ora două patruzeci şi cinci a.m. Nu ştiu dacă v-am spus, dar majoritatea articolelor nu apucă lumina tastaturii fiindcă îmi vin în cap pe frânturi sau chiar paragraf cu paragraf exclusiv între unsprezece şi trei noaptea, când îndes cornul în pernă la propriu şi fac wrestling cu veşnica insomnie în încercarea de a adormi şi de a dormi. Este de-a-dreptul frustrant!!! Uneori, îmi revin în minte mai multe nopţi la rând, ca o mantră; dacă am noroc câteodată şi în timpul după-amiezii până devin clare ca lumina zilei şi TREBUIE să le scriu. Cam asta ar fi inspiraţia. O importantă sursă de inspiraţie sunt de obicei oamenii, despre asta sper eu să scriu cât de curând la obiect dar aţi mai citit pe aici articole cum ar fi acesta, acesta, acesta...etc.
Spre exemplu, protagonista următorului articol mi-a împrumutat acum ceva timp această carte, din care doresc să vă împărtăşesc următorul fragment:
-N-aveţi dreptate, prietene, replică G.H. Bondy (vizibil bucuros că are prilejul să stea de vorbă cu un om de sine stătător şi încercat). Vă asigur că e un Dumnezeu adevărat. Dar trebuie să vă mai spun ceva: acest Dumnezeu e prea mare.
-Credeţi?
-Da, da, e fără de sfârşit. Asta-i toată nenorocirea. Ştiţi, fiecare îşi măsoară din El cei câţiva metri ai săi şi-şi închipuie că l-a luat pe Dumnezeu în întregime. Îşi însuşeşte un ciucurel sau un cupon şi crede că a pus mâna pe tot! Ei, acum e limpede?
-Aha, spuse căpitanul. Şi are boală pe ăia care au pus şi ei mâna pe alte bucăţele.
-Întocmai. Şi pentru a se convinge că îl are în întregime trebuie să-i ucidă pe ceilalţi. Şi asta numai pentru că ţine foarte mult să-l aibă pe Dumnezeu în întregime , şi odată cu El şi dreptatea totală. De aceea nu poate suferi ca altul să aibă alt Dumnezeu şi altă dreptate. Dacă ar admite acest lucru, ar însemna să recunoască deschis că n-au decât câţiva amărâţi de metri, saci sau galoane de dreptate divină . (Pagina 169-170, capitolul Pe un atol din Oceanul Pacific din Fabrica de Absolut de Karel Capek).
Aşadar, bună dimineaţa lume, oameni buni şi răi, bună dimineaţa 2016! Te-am avertizat din titlu că omenirea are planuri mari cu tine. Oare vom fi martorii alegerii primei femei Preşedinte a Statelor Unite ale Americii, oare feminismul în general va lua o amploare de neestimat, oare ce se va întâmpla cu refugiaţii, cu teroriştii, cu faptul că Terra este ţesută din mii şi mii de ţări iar Europa şi America de Nord îşi construiesc un gard de apărare de după care nu vor mai vedea nimic şi vor crede că ele sunt lumea? Vă rog să mă iertaţi că sunt atât de neavizată politic şi economic, aşa îmi pare mie de după gardul meu. În România, cum foarte recent mi-a aruncat cineva, #Colectiv e încă la modă. M-a tulburat enorm formularea dar nu am iniţiat un conflict, câteva secunde întrebându-mă cu ce efect asupra zilei de astăzi şi de mâine, cu ce preţ, până când...
Dincolo de toate acestea, dincolo de lume şi de oameni, în mintea-mi se alcătuieşte obsesiv o listă pentru noul an care deja nu mai este atât de nou când eu sunt atât de veche cu gândurile-mi cu tot:
-un job (oficial şi neoficial cel mai complex stress al meu),
-schimbări multe la capitolele Eu şi eu şi ăilalţi,
-sănătate, SĂNĂTATE, Sănătate- fără de care multe devin inutile sau mai dificil de atins sau de savurat,
-un proiect cu Destiny Mangalia.
-noi prieteni fiindcă cei vechi nu mai au de gând să se întoarcă,
-o geantă nouă, o anume culoare, un anume model, de chichi ricki micki trei lei ridichi.
Toată casa e pe gânduri.
Vi-l prezint pe Schnitzel. Ca şi mine, e în reverie şi contemplare după Revelion, încercând să aprofundeze gradele cu minus de afară, venite pentru a echilibrale gradele cu mult peste zero de la Crăciun, T.V.A. -ul mai mic cu patru procente, dorinţa pentru un somn continuu şi mâncare sănătoasă numai bună de pus ,,lemne pe foc'', iminentul sentiment că este necesară o călătorie în afara Dobrogei...
Rămâne de văzut dacă această călătorie va fi de nevoie, de plăcere sau un mix savuros; încotro şi când. Pe voi cu ce gânduri v-a prins despodobitul? Cum nu sunt doi oameni şi două gânduri cu formă identică, vă las cu speranţa că 2016 ne va deschide uşile înţelegerii, porţile viselor, fereastra soluţiilor şi cufărul miracolelor pentru o vindecare necesară sau râvnită.
Pe curând! Numai bine!
0 comments:
Trimiteți un comentariu