Țipete din autobuz până în balcon

Doar mie mi se pare sau lumea a înnebunit? Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc au avut sau au parte mai devreme sau mai târziu de relații conflictuale. Mai sunt și cei care privesc superior de pe margine, ultraluminați, gata să ia pe oricine așa cum este el/ea, mai puțin pe mine sau pe tine-dacă gândești ca mine din Greșeală. Eu cred că între oameni există un anume nivel de compatibilitate, uneori nivelul zero, și cred într-un acord, dar numai într-un acord la care aspiră, participă și muncesc ambele părți implicate. Fiindcă o persoană nu poate trăi, clădi sau ruina o relație de una singură. O relație este ceva Reciproc sau nu este o relație, este o ciocnire de energii, de neuroni și o risipă de bătăi de inimă. Orice care nu este împărtășit și de celălalt cade ca un pod care nu e susținut la ambele capete. Scuzați exemplu, altul mai bun nu am. Nu am priceput niciodată fizica, am cam trecut ca gâsca prin apă la capitolul ăsta, dar fără echilibru, fără reacție, fără direcție, fără atomi avem un mare nimic după care ne așteaptă mult prea filosofic analizatul nimic al morții. Legile fizicii guvernează tot, alături de alte legi pe care nu știu cum să le numesc. Asta nu înseamnă că lumea e matematică sau logică pură, înseamnă că orice întâmplare mică-mică de tot are o cauză și un efect sau mai bine spus un lanț de consecințe.

Și acum, lucrul care mă doare enorm, și care mă încurcă mai mult decât prevede legea, chiar și legile de mai sus...Dacă citești acest articol și treci prin aceste lucruri și nu ai cu cine vorbi, și cu cine te îmbărbăta, am să deschid o fereastră pentru tine. Aruncă un ochi prin ea la experiențele mele, și eu voi încerca să îți spun că te cred sau te înțeleg, și că acest articol e exact despre oameni, nu e metaforă, și nu e ficțiune.

Spuneam mai sus despre oameni, atomi în eternă transformare și ciocnire. Spuneam despre relații conflictuale. Spuneam despre neînțelegeri sau lipsa unui dialog. Salut pe această cale persoane care îmi spuneau cândva că eu cred că orice se poate rezolva printr-o discuție. Oare citiți și așa mai credeți și acum? Pentru că eu am remarcat că:

Părinții vor țipa la copii fiindcă deh, ei sunt părinții și ceilalți sunt copiii. Dacă copiii au crescut dar cumva depind încă de părinți, tratamentul va continua cu generozitate fiindcă nu ești în stare să te descurci singur. Dacă te vei descurca singur într-un mod care lasă de dorit din punctul lor de vedere, tot nu va fi bine. Oare părinții chiar au uitat cum e să fii tânăr și că are cine țipa la copiii lor? Nu știu dacă este o regulă ca tata sau mama să aibă o atitudine mai dură, dar ea va fi afișată în diverse situații.

Soțul și soția, dintre care unii cândva erau chiar Iubi, vor țipa unul la celălalt fiindcă Sunt Soția Ta/ Sunt Soțul Tău și blablabla. Personal mi se pare cel mai greu de suportat țipat. Dacă jumătățile urlă una la cealaltă, la ce dracu se mai pot aștepta de la restul Cosmosului??

Șefii, dar și clienții firmei țipa la angajați. Unul pentru că îi plătește, iar celălalt la fel. Mai, rar, colegii. Nu contează că angajatul muncește, nu contează că este om și poate a greșit o dată, contează doar raportul de forțe de care puțini se vor sfii să facă abuz. Aici, din fericire, nu mai intru în detalii, de aceste relații fiindu-mi cel mai ușor să mă detașez.

Mai avem controlorii, poliția și oricine crede că are un fel de autoritate aparte în fața unei alte persoane. Indiferent de situație și de context, și de ce crede persoana la care se țipă. Prefer să mă opresc cu exemplele. Concluzia este, în mare, că în mare parte în viață, începând cu familia și terminând cu cine vrei tu, se va găsi cineva să țipe la tine. Uneori în așa fel încât să te rănească. Aceeași persoană e destul de posibil să dorească să îți demonstreze că ai meritat acest tratament sau că are Dreptul să ți-l aplice.Dreptul tău rămâne să crezi ce vrei și să faci CE POȚI.

Și eu am țipat și tip, de obicei dacă îmi pierd controlul, la cineva care deja a țipat la mine cel puțin o dată. Uneori mai țip când rămâne ultima alternativă de a încheia o discuție sau a stabili limite pe care în prealabil m-am zbătut cât am putut să le stabilim cu frumosul. Păcat. Cel mai des am fost acuzată că sunt Egoistă dar egoismul meu nu este sinonim cu a mi te adresa cum îți vine la gură....

Așa că închei cu gândul că oricât aș fi de conștientă că nu aș putea trăi separată de lume, și că între oameni nu poți trăi decând având relații (de jșpemii de feluri) cu ei, uneori ar fi ideal să pot aplica regula celor trei faze alternative: te înțelegi cu, sari sau ocolești persoana.

O seară și o viață cât mai pașnică îți doresc, printre oameni în concordanță cu energiile tale...pozitive! Numai bine! Vise frumoase!