Așa, și? Și ce dacă...

Hei, doar ce mi-am dat seama că nu mă pricep la anotimpuri sau la oameni. Și despre unul și despre altul înveți în școală câte ceva, trăsături specifice, clasificări, manifestări...anatomia, psihologia, filosofia și alte ramuri și rămurele ale științei îți sar într-un ajutor complex dar teoretic. Încerci să pui în practică și reușești să rămâi cu etichetări sau cu așteptări, teoria dezvoltă mai multe dimensiuni la punerea în practică și strălucește în alte nuanțe și continui să redescoperi tot restul vieții că Lucrurile nu sunt niciodată ceea ce Par. Și ce dacă, este bine să dorim să știm despre lucruri, teoretic (ce ne pot învăța ceilalți) și practic (ce vom constata noi zilnic). Vom grăbi după noi un maldăr de concluzii, dar nu uitați că nu noi tragem linie ci Moartea, sau Universul sau Viața, oricum nu noi cu marile noastre Concluzii Savante. Să rămânem totuși în prezent.

 La ora actuală am o durere de oase specifică toamnei și vârstei a treia și un dor de ducă care a îmbătrânit odată cu mine. Recent am terminat de citit Paradoxul Iubirii de Bruckner, și am ajuns doar la câteva sute de concluzii, printre care: Am constatat (cu nu chiar atât de multă surprindere) cât de îngust, îngrămădit și mediocru este vocabularul meu, măzgâlind cartea cu creionul și cu definiții din D.E.X. Așa, și? Cine va împrumuta cartea de la mine oare ce va crede? Și ce dacă va crede?

Prin oraș, în drumul zilnic, dau de chestiile ăstea din fotografii. Le-aș descrie, dar doar ce am recunoscut că am lacune de exprimare și de înțelegere a lumii. Le-aș sări sau le-aș ocoli, dar îmi lungesc inutil drumul. Așa, și? Cui îi pasă, chiar și filosofic, de un alt ins cu ghetele noroite și pantalonii stropiți de șoferi grăbiți, roți de mașini care se învârt în cerc ca Pământul sau de ploaia imprudentă? Și ce dacă în ultima lună de zile am avut parte la foc continuu de un Parc de Distracție metaforic sau metafizic, de mi s-a răsturnat sufletul cu fundul în cap și capul de pereți? Așa, și? Am uitat oare de iresponsabilitate, imaturitate, visurile societății sau ale unei familii pentru membrii săi? Și ce dacă fiecare dintre noi nu își va urma propriile vise, își va condamna propriile trăiri și va concluziona atât pentru comunitate cât și pentru generațiile care vor veni? În acest caz, dreptatea ți-o dă faptul că tu ai pățit-o primul pe Asta, Viața, ești un Adam al copiilor și nepoților care îți urmează- ei oricum vor plăti greșelile tale, tu fii sigur că nu vor greși din punctul tău de vedere! Și ce dacă nu suntem poate în stare nici măcar de a prăji un ou, noi ne vom vârî nasul și, de ce nu, lingura în borșul altuia!! Iar dacă în bucătărie avem chef-i, în viață avem parte de Experți, de moraliști și de categoria generoasă de Băgători În Seamă. Același om care nu va aduce o căldare de apă dacă îți arde casa, același om care îți va închide ușa de la bloc în nas când vii cu bagaje e același care va avea ceva de spus, mai rar de bine, despre tine și despre cum trăiești.

Așa, și? Mai demult cineva mi-a spus, citez Nimeni nu e obligat să te ajute cu nimic. Oh, da, un fel de axiomă sau sofism. Cred că vorbea destul de mult și în numele său. Aș dori să îi confirm; de aici se trage și ceea ce eu aș numi ajutor condiționat, spre deosebire de aerul condiționat, acesta nu este o mașinărie care să poată fi achiziționată contra unei sume, instalată de un meseriaș și să necesite curent electric și aer pentru a își face treaba fie iarnă, fie vară cu condiția să fiți în aceeași încăpere (tu-omul și ea-mașinăria). Cam aceeași condiție și pentru ajutorul de mai sus; de fapt, mai multe condiții pe care trebuie să le îndeplinești pentru a îl primi: să dorească cineva să te ajute, să înțeleagă sau-mai important, dar și mai improbabil, să accepte situația ta, să poată face ceva....

Pic, pic, pic...ploaia se rostogolește pe geam, ba mai des pe obrajii mei...așa, și...și ce dacă...Martie vine, și încă vine de la Marte, atât zeul războiului cât și numele planetei pe care mi-am dorit să ajung de dinainte de melodia lui Smiley, ce-i drept, martie a venit și cu mărțișoare și flori frumoase de la Andreea, de la nepoți și cumnat și urări surpriză de prin Norvegia și alte locuri....În timp ce unele persoane încă se întreabă cine ar putea fi Andreea, alte persoane s-au hotărât deja că vor citi Paradoxul Iubirii după ce, ca majoritatea dintre noi, l-au și trăit. Le aștept cu drag, dar și cu interes, părerile.

Fie ca părerile voastre să fie din ce în ce mai puțin păreri de rău și să aveți un martie pasional, nu neapărat războinic și legat cu șnururi.

Voi reveni curând cu niscavai fotografii. Numai bine!