Scrisoare ție

Eternitatea nu este o consolare, eternitatea este o stare de fapt. Ea nu se supune religiei, mortalității și nu este exclusiv a celor încă nenăscuți sau a celor care au plecat. Cât avem timp, chiar aici pe Pământ, eternitatea este a noastră atunci când pupilele și nările ni se dilată în fața unei flori și, preț de câteva secunde, suntem doar noi și floarea într-un univers care ne este suficient.

Cine sunt eu să încerc să te consolez că vei fi smuls din îmbrățișarea caldă a persoanelor iubite pentru promisiunea unei veșnice serenități? Iar tu cine ești să ne lași cuvinte scrise valabile pentru următorii două sute de ani și să ne inspiri de dincolo de linia orizontului?

Respir o clipă și efectiv simt cum inima ta încă bate în inima fiecăruia dintre prietenii tăi și în fiecare vers al tău care ne cuprinde cu lume cu tot în trei cuvinte? Nu mă pricep deloc să scriu ultimul rând...îl voi lăsa necompletat fiindcă, până la urmă...de câte ori ne aparține nouă ultimul rând?