Că tot veni vorba de plajă și de turism, anul trecut cam pe vremea asta orbecăiam pe plaja din Năvodari în direcția unei luminițe care mie mi s-a părut la ora aia că pâlpâie ca flăcările din nuvelele lui Slavici. În fața mea pășea cu încredere un prieten din țară de la cluburile de turism spunându-mi că organizatorul întâlnirii găsise ca prin farmec o terasă unde să ne putem manifesta sonor până târziu, cu chitări și toate cele, și cu pălincă de care aparent nici cei ai locului nu duceau lipsă după cum am înțeles nu foarte clar de la o prietenă.
Terasa era simplă, de lemn, fără baie și suspect de cufundată în linște, iar personalul foarte alert pentru ora târzie la care ne aflam ne-a lăsat să tragem de toate mesele și toate scaunele pentru a ne așeza cât mai pe placul nostru. Mi-ar fi plăcut ca cei care se strânseseră să profite la maximum în cele trei (parcă) seri în care ne-am adunat acolo și să împroște cu cântece de munte nisipul și marea, dar știți cum este cu artiștii și dispoziția lor. Totuși s-a cântat la chitară în toate serile, iar unii mai ,,șmecheri,, au și ațipit pe șezlonguri înfășurați metodic în saci de dormit.
De la bar m-am delectat cu Jup sau Zup sau Șapteup și cu alte chestii inofensive având în vedere că prietena mea cea mai bună avea pălinca la purtător. Bineînțeles, mă refer la Seven Up, dar ni s-a părut nouă deosebit de amuzant în seara aceea să îl cerem așa. Din fericire, lumea de partea cealaltă a barului a prins gluma și nu ne-am trezit corectate ca în alte situații, gen cea cu cafiaua, de care vă voi povesti altă dată.
După care, gata! Ne-am dus acasă, a venit toamna, iar eu am uitat mai mult sau mai puțin de terasă până anul acesta când am reușit după j timp să mă bucur de o baie (sau mai multe) în mare după orele douăzeci și unu și să îmi clătesc papilele gustative cu limonadă sau fresh de ananas (sau smoothie, cum s-o numi). Așa am descoperit că oamenii au o plajă întreagă de șezlonguri și o grămadă de băuturi vesele, ba chiar și muzică din plin deși într-o zi recunosc că mi-a rupt timpanele. Locul în sine este paradoxal pe cât de popular și accesibil, pe atât de liniștit și izolat în sensul că nu o dată am ales să povestesc cu careva sau să beau cafiaua acolo doar fiindcă nu dădeam automat de toți cunoscuții și de toți curioșii. Având în vedere atmosfera și atitudinea cu care m-am obișnuit pe litoral, a fost plăcut să merg undeva unde toți își văd de treaba lor și eu îmi pot vedea în liniște de sucul, de soarele și de marea mea.
Recomand acest loc pentru discuții care se pot termina la unu noaptea (deși nu garantez ca mai este deschis la acea oră), pentru discuții lungi cu sine, pentru relaxare și pentru veselie, și îl recomand cu greu pentru că atunci când găsesc o oază aș cam vrea-o doar pentru mine. Am încercat să am o discuție oarecum formală cu cei de acolo având în minte acest articol, și am aflat că terasa există din 2014 acolo, aflându-se în apropiere de o mai veche terasă pe care se adunau munțomanii menționați la începuturi în anii din urmă.
Interesante micile legături dintre lucrurile mici care ne fac ochii mari, cum ar fi muzica de pe munte, care este și nu prea același lucru cu folk-ul. Terasa minune se numește One Beach, este situată în Tabără Năvodari, cum intri pe jos sau cu mașina și lași Hotelul Max (fostul Belaus) în dreapta trebuie doar să o ții drept înainte până treci de promenadă și la stânga i-ai găsit pe oameni. Mai multe poți afla numai la fața locului, dar, că să ofer un indiciu, anexez o fotografie făcută de mine pe vremea când nici nu mă gândeam să scriu despre ei.
Și, vi s-a făcut poftă de litoral sau...?
0 comments:
Trimiteți un comentariu