Mi-am imaginat că trimit o scrisoare cuiva și mi-au sărit țup țup rânduri

Uneori încep să cred că ne naștem cu tot ceea ce trebuie să știm în adâncul sufletului dar pierdem ceea ce știm cu fiecare experiență de viață, nu invers. Copii se nasc cu instincte pe care ulteriori le pierd prin educație. O educație primită de la adulții care deja privesc copilăria printr-un geam și au uitat de lucrurile de care spuneam. Învățăm că este greșit să te scarpini în public dar putem învăța și că este greșit să iubești toți câinii și toate pisicile de pe stradă și să dai din sticluța ta de apă unui alt copil pe care nu îl cunoști, asta depizând de familia și zona în care ne-am născut. Copii nu au prejudecăți, dar cu siguranță le pot deprinde. Uneori, suntem educați să nu mai întrebăm de ce la infinit și rând pe rând fiecare gând și fiecare experiență trebuie aprobate de experiența anterioară a altcuiva. Dar, cum cele mai multe concluzii tot din experiențe proprii, uneori repetate, le tragem, ajungem să anulăm fiecare gând original fiindcă experiența ne-a dezamăgit.

Când eram copil, nu știu cum, mi s-a împlantat acest gând, că viața unui om care nu ajunge la un moment dat să clădească o familie nu are rost sau scop. Nu cred că mă certa cineva să cred așa, cred că asta am văzut în jur crescând și asta mi-am dorit foarte clar. Apoi m-am izbit de ceea ce faci pentru a avea ceea ce dorești. În teorie, mă gândeam cum aș vrea să fie soțul meu încă de pe la zece ani. În practică, să ai treizeci de ani împliniți, să stai cu părinții și să dai cumva chix în orice tentativă de relație, e mult mai greu și mai departe de ceea ce îți poți dori. Un alt exemplu de cum ne educă experiențele, aș îndrăzni să spun.

Mă tot gândesc la femeile care au luat-o de la capăt la vârsta de cincizeci sau patruzeci de ani, cât optimism, încredere și speranță par a transmite poveștile lor, dar e foarte greu, e înfiorător, nu e nimic înălțător în acele experiențe. Doar în cele ce le-au asimilat într-un mod care le-a permis să continuie să trăiască este ceva înălțător, este o lumină care arde pașnic în interiorul lor.

Nu trebuie să fii expert în viață, să fi trăit o sută de ani pentru a spune resemnat că viața e frumoasă și e făcută pentru a fi trăită. Viața e un dar. Cum o trăiești e darul pe care ți-l faci cumva, dacă reușești să fii generos. Nu trebuie să fii singur, disperat sau demodat pentru a îți dori pe cineva sau să te simți iubit. Nu trebuie să fii mai mult de un copil pentru a înțelege că nu poți avea pe cineva, poți cel mult avea ceva cu cineva, iar în cazul foarte fericit puteți împărți ceva. Împreună.

Să fii matur nu înseamnă să uiți tot ce știai atunci când știai cele mai importante lucruri. Nu înseamnă să fii important, stresat sau mai deștept decât altcineva. Nu știu ce înseamnă, fiindcă sunt departe de această stare, cel puțin așa simt. Și uite, hop, cum mi-am făcut eu griji despre cum voi fi judecată când voi spune că nu sunt matură.

Pentru a trăi, pentru a te bucura de lumina soarelui, trebuie să fii om. Cât despre a uita, poți uita multe, dar nu vei uita cine ești.