Doisprezece februarie. În faţa Prefecturii din Constanţa la orele nouăsprezece zeci de persoane scandează în ciuda vântului, a gerului şi a oboselii. Haine groase, termosuri şi multă voinţă. Câteva persoane expun, în mod organizat, pancarte cuprinzând Proclamaţia de la Timişoara. Constănţenii vor să fie clar pentru toată lumea de ce ies de douăsprezece zile consecutiv să protesteze. În urmă cu două seri, un domn de vârsta a treia, declară unui reporter că este de părere că PSD are suficienţi oameni capabili, inteligenţi şi corecţi pentru a forma un nou Guvern. Participanţii vor să se înţeleagă că sunt contra ilegalităţii, corupţiei şi abuzurilor şi nu sunt acolo pentru că au alte simpaticii politice în oponenţă cu PSD-ul. Cel puţin o parte din ei. Participanţii păstrează un limbaj şi o atitudine decente în fiecare seară, atenţionând instantaneu pe oricine are tendinţa de a exagera cu o atitudine sau un limbaj nepotrivit. Cei atenţionaţi se conformează.
În seara care tocmai s-a încheiat remarc un ritm închegat, protestatarii scandează simultan cu un puternic impact. ,,Strada" este vocală şi alertă. Poate oamenii sunt mai puţini decât în alte seri dar sunt din ce în ce mai hotărâţi, mai fermi şi mai bine organizaţi şi închegaţi.Cei prezenţi aleg, în majoritate, reluarea traseului iniţial, cu o mică modificare, şi nu cedează în faţa unor argumente cum ar fi ,,este prea frig" sau ,,sunteţi prea puţini". Puţini sau mulţi, oamenii ştiu ce au de făcut şi sunt la fel de importanţi. Şi la fel de important şi imuabil este mesajul lor:
Este adevărat că mulţimea scandează şi ,,Dacă vă pasă / Ieşiţi din casă" sau ,,Veniţi cu noi! Veniţi cu noi!" dar părerea mea rămâne că numărul participanţilor este cel puţin dublu numărului de persoane aflate efectiv în stradă. Asta fiindcă există atât de multe moduri de a participa:
În primul rând mă refer la oamenii care îşi fac meseria, care acţionează cinstit şi legal, care participă activ la viaţa comunităţii din care fac parte, care dau dovadă de respect şi nu în ultimul rând de omenie. Tot în primul rând mă refer la cei care au rămas acasă cu copii, bătrâni sau pentru a se ocupa de ceva care nu suporta amânare pentru a putea participa altcineva la protest. Tot aceştia probabil s-au asigurat că cei dragi lor sunt îmbrăcaţi suficient de gros, au ajuns în siguranţă şi i-au aşteptat şi cu un ceai cald. Există bineînţeles şi cei care oferă ceai, cafea sau gustări participanţilor din iniţiativă şi resurse proprii.
Mie mi s-a întâmplat ca cineva care nu putea ajunge din cauza orarului de la muncă să mă întrebe dacă am bani de transport să merg şi în seara următoare, fiind gata să contribuie. De asemenea, Alinei i-au fost returnaţi banii pe bilet de către un şofer de microbuz în momentul în care i-a confirmat că mergea la protest. Şi poate există şi cei care îi aduc o cafea colegei sau colegului care a fost în seara precedentă la protest. Mai enumăr jandarmii, poliţiştii şi chiar fotografii şi reporterii care au îngheţat cot la cot cu protestatarii. Şi vreau neapărat să îi menţionez şi pe cei care nu au fost de acord să ia parte la protest dar au păstrat faţă de eveniment şi de oameni o atitudine neutră şi civilizată.
Şi la fel de mult ca cei de acum, cei care au luat parte la Revoluţia din 1989 şi ulterior, în 1990, la manifestaţiile subminate de mineriade, au un merit clar şi deosebit în faptul că astăzi este posibil ca oamenii să iasă PAŞNIC la proteste, cu copii, bătrâni, persoane cu dizabilităţi şi chiar animale de companie!
Felicitări şi mulţumiri tuturor! Cele bune!
0 comments:
Trimiteți un comentariu