Sosesc navele!

Salutare!

Regata Marilor Veliere se pregătește să înceapă, iată că astăzi deja sosesc primele nave în port, conform acestui program:

Mir – 7 septembrie, ora 17.30
Akela – 7 septembrie, ora 18.00
Royal Helen – 7 septembrie, ora 19.30
Nadezhda - 8 septembrie, ora 9.00
Kaliakra - 8 septembrie, ora 9.00
Kruzhenstern - 8 septembrie, ora 12.00

Destul de posibil să vedeți la colegii mei mai liberi de program fotografii cu navele intrând în port, oricum este clar că evenimentul este foarte aproape și urmează câteva zile interesante și distractive. Personal încă nu știu în ce zile voi ajunge, dar nu voi rămâne datoare la capitolul ,, împărtășit impresii,,.

Și acum, înapoi la muncă cu vânt din pupa spre weekend!

Tu ce faci între Opt și Unsprezece Septembrie?

Wow! Tocmai când credeam că vara s-a terminat și mă așteaptă perioade lungi de plictiseală și stări melancolice profunde cu gândul la zilele de plajă care s-au duuus....am realizat ceva. Chiar în buza lui septembrie, care din ce am înțeles se anunță a fi destul de prietenos din punct de vedere meteorologic, în Constanța se va desfășura Regata Marilor Veliere, mai exact între 8 și 11 septembrie. Bun așa. Școlile încep după această dată, așadar din start le puteți face copiilor încă o bucurie înainte de a îi trimite înapoi la ,,muncă,,. Litoralul este puțin mai liniștit în această perioadă, așadar cei care nu au vizitat încă marea pe anul acesta au un pretext foarte bun pentru a veni în vizită weekend-ul viitor. Evenimentul are de toate: acces gratuit la bordul navelor, concerte, competiții sportive adresate echipajelor velierelor, parada echipajelor, voie bună, distracție și de ce nu, ocazia de a afla mai multe despre nave și oamenii de la bordul lor! Cred că v-am convins, așadar click aici, și  aici  pentru mai multe detalii și ....ei bine, Distracție Plăcută!

Experiment cu sute de irişi

Citiţi şi voi câteodată rânduri care ne atrag atenţia că petrecem nu ştiu câte ore din viaţă privind avizi câte un ecran? Ce-i drept, progresul tehnologiei impune aceasta din ce în ce mai mult. Nu prea mai există un job care să nu implice automat lucrul cu PC-ul, informaţia circulă mai repede, reţelele de socializare devin din ce în ce mai puternice. Da, puternice, pentru că acolo omul postează de la ce a mâncat la cazuri sociale şi articole politice. Un borş cu de toate. Tot acolo omul îl mai vede la faţă pe prietenul din copilărie, pe fratele sau pe propriul copil plecat la muncă în afară. Ne putem suna pe skype, unde ne auzim şi ne şi vedem dacă avem gadget-urile necesare. Ne putem trimite în timp real fotografii pe telefon şi vorbim în America cum vorbim cu vecinul de peste drum (fără diferenţa de fus orar). Ritmul vieţii se accelerează zilnic, acum că cel puţin aparent putem face mult mai uşor multe lucruri, încercăm să facem din ce în ce mai multe, dar ziua, săraca, are tot douăzeci şi patru de ore, iar un om săracul, cam tot atâţia ani trăieşte, adică între şaizeci şi nouăzeci, aş spune, cu excepţii. Nu vi se pare ironic cum citim pe ecrane suprailuminate despre sănătatea ochilor, cure de slăbire, plimbări în parc, sporturi pe care le putem practica, sfaturi despre relaţiile interpersonale, nu vi se pare ironic că lumea virtuală e plină de inimioare şi pupicei iar lumea reală de gunoaie pe stradă şi salarii prea mici să mai aibă omul chef de sentimentalisme? Câţi dintre voi au contact vizual cu oamenii de pe stradă, din autobus, din staţia de metrou, cu vânzătoarea de la magazin sau cu vecinii când îşi dau grăbiţi bună dimineaţa zburând pe trepte? Câţi dintre voi merg zâmbind pe stradă sau câtor oameni le zâmbesc alţi oameni pe stradă? Să te uiţi în ochii cuiva care îţi vorbeşte sau căruia îi vorbeşti poate fi un semn de respect, de interes faţă de interlocutor sau faţă de subiect, dar mai ales un semn de atenţie şi comunicare. Ştim cu toţii că limbajul non verbal reprezintă peste şaizeci la sută dintr-o conversaţie dar îl ignorăm aproape voluntar, şi pe al altora şi pe al nostru? Ce s-a întâmplat cu a te pierde în ochii cuiva, cu a-i citi starea de spirit în privire? Nu mă întreb pentru prima dată, fiindcă uşor-uşor şi eu am devenit acel cineva cu spatele încovoiat, pas mărunt grăbit şi nasul în telefon (ce-i drept, mi-ar trebui un telefon mai mare să-mi încapă).

Nu mă gândesc pentru prima, nici pentru ultima oară, iar Raluca mi-a oferit pretextul excelent pentru un articol  (asta e pentru tine, Ioane), invitându-mă la acest eveniment:https://www.facebook.com/events/914271541942883/914654088571295/ După cum vedeţi suntem invitaţi să lăsăm două minute totul baltă şi să ne privim în ochi, om cu om, devenind mai puţin străini. Dacă evenimentul din Constanţa se va desfăşura peste aproximativ o lună, am înţeles că acelaşi lucru se va petrece pe cincisprezece octombrie şi în Bucureşti şi în Cluj, voi reveni dacă mai aflu detalii.

Cine nu este de acord cu ceea ce am avut de zis este bine-venit să apară pe douăzeci şi trei, să se uite în ochii mei şi după, dacă mai are chef şi timp, să îmi spună de ce nu am dreptate sau unde.

Să aveţi o zi cu priviri senine! Numai bine!

Blogmeet cu pisici cu care nu am fotografii sau cum am împlinit eu 33 de ani pe drum

În câteva ore voi împlini treizeci şi trei de ani. Încă mai sper; dar am şi multe, multe momente în care realizez cât de mult am renunţat. Am renunţat din plafonare, din ignoranţă, din teamă de moarte-nu, dar din teamă de riscuri da. Un fel de teamă de viaţă la unele faze. Nu-s tocmai cea mai responsabilă persoană şi mă simt în elementul meu sub apă sau cu pixul pe agendă notând în grabă pentru această postare. Îi mulţumesc mamei pentru tastatura wireless. Yeah, baby.

Mă numesc Zak pentru voi dar şi pentru vechii prieteni şi vechile cunoştinţe care ştiu că am numit blog-ul după această neobişnuită poreclă cu un istoric strict neinteresant şi sec. Acasă la Zak, pentru că mi-am dorit un spaţiu în care să îmi pot vărsa gândurile mai ales când am greşit, dacă greşesc şi dacă nu interesează pe nimeni.

Ieri am fost la terasa Xena . Acolo era în plină desfăşurare BM XVII, organizat de ddumi si de joie dacă am înţeles bine. Mulţumesc puştiu pentru ceea ce vedeţi mai mult sau mai puţin clar în fotografia de mai jos. Ţin minte că în 2013 la Cetate la BM nu am primit doză de Cola, aşa că bucuria mea a fost mare:

BM-ul pe scurt: atmosferă miştoc, nu a fost aşa frig cum mă temeam dar m-am şi dus echipată. Discuţiile, bine condimentate cu glume şi uneori cu ironii (mai rare), au plecat şi s-au întors la http://ctblogs.ro/ , dacă eşti blogger local (CTA), musai să te înscrii, campanii, sfaturi, ieşeli faine, etc. Cei de pe ctblogs îşi doresc o comunitate activă, proactivă, unită şi bine închegată din diverse puncte de vedere. Mie nu ştiu ce îmi va aduce viaţa în materie de loc de muncă, sănătate, iubire, drumuri, dar sunt gata să văd despre ce este vorba mai departe, cu speranţa că voi reuşi şi eu să particip la o campanie, fie şi pentru experienţa în sine. Doamne ajută!

Mergând pe jos până la Gară, cu mâinile în buzunar, ca pe vremea când plecam târziu de la anume antrenamente din zona Miga, mi-am ,,scris'' următoarele gânduri pentru voi:

Mă bucur că am reuşit să ajung în ciuda ploii, oboselii şi etc. şamd. Maria Agu , mă bucur că am apucat să îţi strâng mâna live, cine ştie cum şi când ne mai vedem. Voi reveni cu puţinele fotografii cu fetele pe care am apucat a le face înainte ca aparatul să mă lase baltă :(. La mulţi ani pentru 26, Ionuţ! Vei vedea urarea doar dacă ai rezistat să citeşti până aici. Poate aş fi vrut să vă spun mai multe, dar erau legate de cât de a-tehnică sunt că de lipsa de timp am spus. Om trăi şi om vedea cu partea tehnică. Îi doresc fiecăruia succes cu propriile planuri şi visuri. Diana, mulţumesc pentru indicaţiile utile în a ajunge. Poate sunt uşor incoerentă, dar uitaţi-vă şi voi la ceas...

Despre BM a mai scris, extrem de prompt, Cristina, aici. Aştept reuneala la mişcare.

Weekend fain tuturor!

  Vedeţi mai jos cele 2-3 fotografii pe care am apucat să le fac cu aparatul propriu:

Numai bine!

Tu vii?

Sâmbăta viitoare se anunţă cu surle şi trâmbiţe Blogmeet Constanţa ediţia a XVIII- a. Data : 22 august. Ora: 18,00 -încă se dezbate aspectul. Locul: Terasa Xena, undeva pe lângă tribunal. Invitaţia a fost adresată de Ddumi în acest articol sub care vă puteţi anunţa participarea printr-un comentariu, astfel încât rezervarea să poată fi făcută din timp. Ddumi organizează această întrunire alături de Joe care de asemenea o anunţă pe al său blog.

Având în vedere numele terasei şi experienţe din trecut sper totuşi să avem o întâlnire cât mai paşnică, plăcută şi de ce nu, productivă. Abia aştept să mă revăd cu câţiva dintre cei pe care îi cunosc deja şi mi-aş dori să văd şi persoane noi. Alina Făt, la tine mă refer!! Şi mă refer chiar şi la B. dacă are de gând să continue cu scrisul.

Aşadar, dacă eşti prin şi din zonă, ai un blog pe care deja scrii sau doar ce ai debutat cu unul, înscrie-te sub articolul lui Ddumi şi ne vedem sâmbătă. Voi reveni cu impresii, asta dacă nu voi fi prea ocupată pe 23 (prietenii ştiu de ce).

Deci, TU, ce zici? Vii?

No Name Beach Party diseară

 Stimaţi năvodăreni, turişti, cunoscuţi, prieteni!

No Name, cu care v-am făcut cunoştină în acest articol, ne aşteaptă să ne răcorim şi să petrecem pe plajă începând cu această seară. Evenimentul pe facebook îl găsiţi aici, iar în fotografia de mai jos aveţi adresa exactă a barului de pe plajă:

Zilele trecute am fost pe plajă prin zonă şi vă pot spune că No Name vă aşteaptă cu şezlong-uri, cu paturi suspendate, cu băuturi răcoritoare, dar pentru început sunteţi invitaţi în această seară pe plajă începând cu orele douăzeci şi două, după ce în prealabil aţi trecut pe la No Name Năvodari sau Piano Cafe să vă luaţi tricoul/ tricourile.

Vă doresc distracţie plăcută şi o vară frumoasă!
Numai bine!

Mamaia, hotelierii si...sezonul

 Ieri am avut ocazia, multumita nominalizarii de catre Adrian Siea, sa particip la intalnirea dintre doamna Corina Martin si o parte din blogger-ii constanteni. Intalnirea a avut ca scop cunoasterea celor doua parti pentru o buna colaborare in promovarea si, de ce nu, imbogatirea turismului local, in speta statiunea Mamaia. Acum ma gandesc ce as putea si ce as vrea eu sa fac pe subiect si astept si alte discutii si intalniri, de ce nu.
Din pacate, a trebuit sa plec mai devreme pentru a nu fi nevoita sa alerg dupa ultimele masini spre Navodari si nu am putut asista la discutii pana la final. Iar acum, parerea pe care am promis-o:

Am lucrat ca receptionera, nu foarte mult timp, dar suficient cat sa inteleg ca arta turismului consta in echilibrarea a doua extreme: prima fiind ,,clientul are intotdeauna dreptate,, iar cea de a doua fiind: ,,raportul calitate pret,,. Fiindca asta este omul, unii clienti sunt nesimtiti sau absurzi iar unele hoteluri isi fac reclama dar nu ofera decat preturi de sezon daca pot spune asa. Ideea este ca nu putem sa le dam in cap hotelierilor dar nici sa trecem cu vederea lucruri undeva spre anormale sau abuzive doar fiindca iubim turismul si vrem sa functioneze o statiune sau un sistem. Coincidenta sau nu, cu ceva timp inainte de a participa la aceasta discutie urma sa fac un tur prin Mamaia si sa fac un articol despre ceea ce am observat efectiv la pas, cu bune si rele. Dar nu m-am coordonat cu fotograful.

Inteleg ca publicitatea negativa este mai usor de realizat si de alimentat decat efortul de a sterge de praf ceva despre care cineva crede ca merita salvat. Blog-ul meu nu e cunoscut dar nu este nici conceput ca o colaborare cu o alta persoana sau institutie, nu sunt remunerata deci imi permit un punct de vedere strict personal chiar daca uneori prea putin informat. Din acest punct de vedere mi-a fost utila intrevederea de ieri si voi veni cu placere si la alte intruniri in care sper sa am de spus lucruri mai concrete si constructive.

Revenind la acesti hotelieri, cred ca domniile lor ar trebui sa inteleaga ca au anumite drepturi dar si responsabilitati pe masura, asta pentru a nu spune obligatii. Mi se pare usor aiurea sa ai bani de dat pe reclame si sa oferi niste salarii si niste conditii no comment angajatilor si chiar oaspetilor. Nu generalizez dar am vazut suficient incat sa cred asta. Nu poti oferi putin si cere mult atat de la angajati cat si de la turisti.

Desigur, aici intervin motivatia, pasiunea, dedicarea si, de ce nu, priceperea. In continuare cred ca un angajat nu poate fi motivat strict de conditiile salariale, dar, cum angajatul trebuie sa si traiasca din ceva si nu doar sa supravietuiasca, ar fi un bun inceput. Pe de alta parte, exista un motiv pentru care unii oameni fac cariera in turism si altii nu, si acela tine si de a fi omul potrivit la locul potrivit. Atat cat am lucrat, atat am inteles si eu: oamenii lucreaza pentru oameni, nu doar pentru ei insisi. Iar in aceasta situatie lucrurile decurg altfel iar scopul devine comun si realizabil.


Aceasta intalnire mi-a dat serios de gandit si voi reveni pe blog, si de ce nu, si la alte discutii la care usa este deschisa. In incheiere va las cu aceasta fotografie realizata cu telefonul de pe pasarela de la Casino.

Articole pe subiect au mai scris si:

http://www.joienegru.ro/bloggeri-constanteni-asociatii-si-corina-martin/
http://cristi.mirea.eu/educatie-economica/

http://invatadelatoate.blogspot.ro/2015/07/corina-martin-si-bloggarii-constaneni.html

Pana una alta, va doresc o vara frumoasa.

Năvodari, păcat de tine

                                                           Lupul Moralist
Sunt și eu om, mai mult sau mai puțin. Am zile în care reușesc să îmi văd de treabă însă au devenit din ce în ce mai rare. Lumea îi dă cu ,,pesimistă,,. ,, negativistă,, sau îmi spune că judec prea aspru. Mici supărări dar dese, tristeți copleșitoare au devenit în timp furie. Furia mi-a adus cadou în ultima instanță o întâlnire cu ambulanța și aproape o luna de colindat pe la medici după răspunsuri. Din această cauză am ratat la mustață publicarea unui articol despre ,,niște chestii,,, spuse pe șleau cu riscul de a fi eu judecată de lumea de mai sus sau de lume în general. Ideea de bază era că, atunci când ai apă curentă zilnic, poți ieși din casă si remarca/ trăi în doar douăzeci și patru de ore următoarele:



                                                      Articolul în sine

Am așteptat cu sufletul la gură vara iar cînd a venit peste noi căldura din iunie mai că mi l-am dat. După cum mă așteptam în mai când ne-am plimbat prin oraș fotografiind una-alta, strâng din dinți și strâmb din nas, din mai multe motive. Unul ar fi să nu îmi scap sufletul printre dinți.  Un alt motiv ar fi unul dubios rău și anume acela că, atunci când mă îndrept undeva, musai să merg pe trotuar sau pe carosabil. De ce puteți constata în fotografiile de mai jos, cu mențiunea că la momentul la care bat din taste câteva din aspectele constatate în poze s-au modificat, unele probleme fiind cel puțin aparent și temporar eliminate:

Dacă gropile au fost acoperite iar drumurile reparate pe ici pe colo, nu același lucru putem spune despre bunul simț al cetățenilor, care insistă să ducă gunoiul târâț-grăpiș, de-a bușilea, de-a-ndoaselea și să îl arunce, care cum pot. Din nou, fotografii din luna mai, cu marele regret că nu am mai recente, dar după ultimele două imagini nu știu cât vă mai ține stomacul:

Cu transportul în comun nu am fotografii, însă pot afirma că năvodărenii au de ales între trei variante care mai de care: unii (JTA) la care abonamentul costă spre două sute de lei și se face doar din data de întâi a lunii până la finalul lunii, ca să nu mai spun ca acel autobuz merge doar până la City. Deci dacă ai nevoie de abonament din data de 17 sau de 25....succes ție. Taxatoarele își atârnă ecusonul în piept și ,,cer,, biletele la control cu o privire dură sau o mutră seacă, mai rar cu ,,bună ziua,, și ,,mulțumesc,,.  Apoi sunt cei de la GMS unde nu mai știu exact dacă abonamentul este valabil o lună sau două, și unde ultima oară cînd am verificat costul acestuia era mai mic decât la JTA, plus că GMS-ul circulă până la gară iar abonamentul e cu file detașabile, deci mai că ai spune ,,ce afacere,,. Dacă ești fan sicrie pe roți, șoferi care te înjură, ultramegaaglomerație, stat ca prostul în stație fiindcă șoferii nu prea opresc să ia abonamente, da, ai făcut afacerea vieții tale. Dar despre acestea am mai scris eu și pe aici, acum un an. Oamenii trebuie însă să meargă la lucru și un abonament cât mai ieftin, mai ales când este plătit din propriul buzunar, este aparent în avantajul lor. Mai este și firma Metropolitan, unde un abonament până la gară este undeva la o sută șaptezeci de lei, tot cu file, valabile minimum două luni. Dezavantaje: trece prin Lumina și Ovidiu, iar dacă din x motive nu se respectă graficul, poți aștepta și peste treizeci de minute în stație o mașină, nu mi s-a întâmplat de foarte multe ori, însă de suficiente încât să vă spun.
În rest, la o plimbare prin oraș, mai văd una alta:

Da, știu, tot mizerie și statui din categoria no comment. Oricum, aseară cred că l-am văzut pe calul lui Mircea cel Bătrân, este vorba de o statuie ecvestră din parcul de la intrare în oraș din care mie noaptea mi-a reieșit că doar calul este gata. Însă una din cele mai mari probleme ale orașului este lipsa unui spital și faptul că Ambulanța face cu greu față la solicitări. Nu toți avem mașină mică, benzină în rezervor sau știm ce să facem în situații critice. ORICUM, RECOMANDAT ESTE SĂ APELEZI LA MEDIC ÎN CAZ DE URGENȚĂ, DE AIA E MEDIC! La sediul de permanență noaptea este coadă iar pe zi pustiu fiindcă serviciile sunt contra cost. Un cost destul de piperat. Te primesc cu ridicat din umeri și uneori se oferă să îți cheme ambulanța. Ba, ultima oară mi-au zis că pot rămâne la ei și voi plăti la final DACĂ vor reuși ,,să îmi facă ceva,,. Medicul meu de familie e bun, însă coadă la dânsul până la Dumnezeu. Tot așa, ultimele dăți așteptam de șase ore să intru la consult iar o doamnă în vârstă care venise de două ore pentru un card insista să mă sară la numărătoare subliind că,, așteptăm noi pensionarii că tinerii se grăbesc,,. Pentru că numai dacă ești bătrân ești bolnav sau poți avea o urgență. Pentru că numai etatea îți dă dreptul la respect și la omenie. Rahat! Așa cum nu știm să ducem gunoiul, tot așa știm să facem poze și filmulețe la accidente și să facem presupuneri la greu despre ceilalți.
Aș spune că Nevada al nostru are oameni de treabă, numai eu cunosc destui plus câți și câți or mai fi de care nu știu, dar parcă aceștia cedează teritoriul celor cu atitudine de sictir și tupeu, care devin încet și sigur o majoritate. Dacă dorește cineva să mă contrazică, să o facă prin atitudinea sa ,,nu-i avdevărat,, spuneam și eu la grădiniță.

Dacă îți place orașul tău și vrei să îl repari/ salvezi, du gândul meu mai departe în faptă. Să aveți o vară așa cum mi-o doriți mie!

Mulțumiri Radu Bulc pentru fotografii. Pe Aza îl găsiți aici.

Zaku' în 5 paragrafe

Am ajuns și pe faleză, iar Diana și Radu continuă poveștile. În grup mai sunt câteva persoane care completează informațiile sau deschid alte discuții, toate despre Constanța și ale sale istoric, arhitectură sau chiar localuri, dintre care unele cu ceva căni interesante cu un conținut dulce, cremos, și la alegere cu nuci sau alune...Discuțiile despre localuri m-au interesat mai puțin, rar spre niciodată nu am ținut să călăresc busul pentru a merge într-un anume local, în schimb am auzit inclusiv despre bornele miliare (am și văzut câteva) și despre sistemul de drumuri ale Imperiului Roman, de unde pare-se și expresia toate drumurile duc la Roma. A fost de departe cel mai interactiv tur gratuit al Constanței și doar al doilea cel drept la care am participat, poate și pentru că cei prezenți erau în temă cu multe aspecte pe care le dezbăteau între ei. Am ciulit urechile, simțindu-mă un mic intrus, iar apoi am ajuns pe faleză...

Chiar dacă de la o vreme sinuzita își face de cap și mi-a afectat oarecum simțul olfactiv, am putut pentru prima dată mirosi marea și toate anotimpurile care vor veni peste mine dacă nu și câteva din cele ce au trecut. Nici măcar prietenul meu imaginar nu era lângă mine pe balustradă când ochii și sufletul meu s-au pierdut în zare...nu am mai auzit liniștea aceea din plămâni și mai ales din cap de prea mult timp...cu coada ochiului eram atentă să nu plece grupul mai departe fără mine, în rest am vrut să rămân acolo, cu tonele mele de gânduri, în sfârșit gânduri mai mult despre viața mea decât despre ce cred ceilalți despre mine sau despre ea. Dacă aș putea chiar și o singură dată să mă ridic de la birou și să merg spre a mă pierde o oră în verde-albastru-nimic-eu fără alții...

Că tot vorbeam de condiționări și dorințe, din mai multe motive nu am reușit de multe ori să călătoresc sau să particip la un eveniment, în plus, filmele și muzica m-au interesat prea puțin pentru a remarca nume și refrene pe care alții nu și le pot scoate din cap după ani, nu am spus niciodată că ignoranța îmi face cinste dar ignoranța poate avea mai multe niveluri. De aici și intrusul de mai sus, care pe de o parte chiar nu mai are chef sa fie catalogat că nu are cultură muzicală, sau generală sau cinematografică...Oricum, sincer din toate ăstea, cel mai tare m-a deranjat că nu am reușit cumva totuși să văd măcar din țară, măcar asta mă interesa și îmi place, iar sărăcia la nivel spiritual posibil să doară mai tare decât cea la nivel intelectual. Despre sărăcie la nivel financiar, numai de bine, aș fi ușor cretină să cred că sunt săracă știind cât de puțin despre milioanele de oameni din lume fără apă, adăpost, medicamente, hrană....viitor?

Prefer totuși ca anumite lupte să rămână ale mele cu mine, căci prea mulți ani au fost treaba altora, și deseori fără rost. Nu cunosc pe nimeni care să se fi oferit să mă învețe să merg pe bicicletă, nu cunosc pe nimeni care să mă fi invitat prea des la spectacole sau să îmi fi oferit un bilet, nu cunosc pe nimeni care să îmi fi explicat prea bine un lucru de care s-a minunat câteva minute că nu cunosc sau nu am făcut. Cunosc destui care, dacă au găsit două lucruri pe care  le știam au găsit apoi repede cinci pe care nu le știam, doar așa....Mă uit uneori la prietenii mei și când văd lucruri pe care le au în comun între ei și nu cu mine, mă întreb dacă nu sunt iar în primul paragraf, unde eram intrusul...mic. Cu prietenii, totuși, încă sper că nu ne leagă lucruri pe care le poți arată sau explica, iar să fii prieten cuiva de aia e cea mai bună variantă pentru mine, în continuare...

În continuare aș vrea foarte mult să îmi văd de ale mele pe malul mării într-o zi de primăvară, cu un izopren ,o sticlă de apă și cu scutire de la Doamne Doamne pentru vântul dobrogean. Limitele mele încă sunt de descoperit, plus alte câteva mii de fluturi care îmi trec prin tâmple și sper mai des pe taste...Până una alta ne vedem cred duminica viitoare la Muzeul de Istorie din Constanța, cu Diana, Radu și care cum o veni...până atunci, să aveți o săptămâna de două ori mai voioasă decât starea voastră și a nației!

Opt Martie Tralala

Dacă anul trecut de Opt Martie am fost pentru prima și ultima oară la Kangoo Jumps (am plecat la 10 minute de la începerea antrenamentului de teamă să nu îmi operez umărul mai devreme) și apoi la meciul de rugby România - Belgia(29-10) pe ceea ce se dorește a fi Stadionul Farul de pe Primăverii, anul acesta am avut o altfel de zi.

Am avut o zi care m-a făcut să mă întorc acasă entuziastă cum nu am mai fost de cel puțin câteva luni. Totul a început de la o ieșire la o cafea cu blogger-ii din Constanța, ieșire la care îmi pusesem în cap să ajung musai după ce pe 28 februarie am reușit să ratez evenimentul de la Vega.

Am trimis un mesaj către Adriana, Nelida și Diana, pe care speram să le întâlnesc acolo și am aflat că Diana organiza în aceeași zi la prânz un tur al Constanței, tur despre care aveam o vagă idee și referitor la care devenisem și mai curioasă după ce am văzut filmulețul lui Andrei Alexe.

Atunci când, la 11,45 Diana mi-a confirmat că pot veni și că începem de la 12,30 de la Mozaic, am sărit în haine și dă-i. totuși, trebuia să țin cont de trei aspecte: Năvodari, transportul în comun, duminică (nu tocmai cea mai fericită combinație). Am ajuns, spre marea mea surprindere, la 12,20, dar asta și pentru că, ce chestie, nu am așteptat douăzeci de minute în stație per microbus. Despre tur nu vă povestesc, dacă sunteți curioși nu aveți decât să veniți pe 21 martie cum am scris pe Facebook sau să luați legătura cu Diana pentru oricare altă dată. În cazul în care vă bate gândul să faceți acest lucru, ar trebui să știți că:
-turul se desfășoară la pas în zona Piața Ovidiu-port-faleză cazino și durează cu aproximație două ore;
-având în vedere zona (+mirifica adiere dobrogeană) și durata VĂ RECOMAND să vă îmbrăcați bine, să vă acoperiți capul și chiar mâinile în perioada aceasta, și, părerea mea, să vă luați o haină impermeabilă și încălțări comode;
-Diana vă povestește despre stil arhitectural, istorie, intrigi și legende pe un ton plăcut și cu umor, sper totuși ca, dacă ne strângem mai mulți să își ia portavocea;
-după acest tur veți vedea Constanța cu alți ochi, pe care nu îi avem la noi când mergem grăbiți prin oraș sau cu mașina, veți dori și alte plimbări cu Diana, poate și în alte zone și alte orașe;
-cel mai sigur veți întâlni oameni faini cu care vă va face plăcere să discutați.

Pe la orele 14,00 turul s-a încheiat așa că am mai stat la o scurtă poveste cu Diana, care se grăbea să plece din oraș nu știu unde. Am tras-o repede de limbă și am aflat, printre altele, că în alte țări se practică voluntariat, ceea ce înseamnă că diferite persoane arată orașul altor persoane pe bază de voluntariat cu mențiunea că la final se poate oferi tips persoanei în cauză. Diana spunea că ea nu cere nimic, eu confirm. Sunt totuși două ore din viața unei persoane care se plimbă cu tine  prin frig și vânt și îți spune lucruri pe care tu poate nu le știi iar ea s-a obosit să le afle și să le croșeteze într-o poveste frumoasă.

Având în vedere că Diana pleca iar cafiaua cu i era pentru orele 16,00 m-am gândit să renunț (și așa rămăsesem cam singura fată cu prezență confirmată) și l-am sunat pe B. cu care ne-am pus la povești în Barissimo. Acolo am primit ghiocei și am aflat că într-un viitor nu foarte apropiat e posibil să găsim și prăjiturele la ei. I-am spus domnului Florin că, acum că au mâner la ușă și în sfărșit și cuier, dacă aduc și prăjiturele mă mut acolo. Să citesc, să beau ceai și limonadă și să privesc în gol pe geam ar putea deveni noul meu job dacă este cineva dispus să mă plătească. Trecem peste visele mele și ajungem la punctul la care l-am întrebat pe B., fiindcă se făcuse cam ora de cafia, dacă vrea să vină cu mine la Arabica, să îl salute pe colegul său de munci, al nostru Alex Busuioc. Astfel că am mers și am stat cam până pe la orele 20,00 cred.

Băieții erau între ei când am ajuns, dar pregătiți de orice. Mă refer la faptul că ddumi și Radu aduseseră flori pentru fete. Am plecat cu zambile roz și o floare mov drăgălașă care din păcate nu m-am prins cum se numește. Discuțiile au variat, atmosfera a fost ok dar nu cred că mă duceam fără B. Văzusem destule discuții din ălea de nașpa pe grup. Am avut locul aproape de Adrian Siea, care ne-a împărtășit din ideile și planurile sale, printre care un site cu toate informațiile posibile despre orașul Constanța: ateliere auto, restaurante, etc Ionuț Staicu a spus un lucru interesant din punctul meu de vedere, anume că blogger-ii din Constanța nu prea au în comun mare lucru în afară de faptul că scriu. Îi cam dau dreptate, avem educație, meserii și o viziune diferită însă i-am spus că pot avea un scop comun. Chiar și Adrian vorbise mai devreme despre lucrul în echipă pentru diverse proiecte, care poate merge foarte bine dacă [ notă personală] acceptăm că toți avem plusuri și minusuri și nu ne vorbim superior. Asta nu înseamnă că nu sunt conștientă că nu am minusuri pe partea tehnică și tehnologică, că există subiecte despre care nu știu mai nimic deci mai greu să scriu sau că pentru cine caută audiență eu nu am suficientă, dar! Se pot face multe împreună.

B., care chiar și nefiind blogger, căscase bine urechile și chiar participase la ceva discuții, îmi spune:
-Îți dau eu o idee. Promovează chestiile de nașpa din Constanța, nu pe cele bune.

Am rămas interzisă două secunde, apoi am spus:
-Aha, ca să scăpăm de ele.

Din ce știu, se face asta deja. B., ai de gând se te apuci de scris? Alina și Ioana sunt alte două persoane pe care mi-ar plăcea pe viitor să le găsesc la astfel de întâlniri. Alina din ce știu a început deja să croșeteze la un blog, aștept noutăți. Dar despre ce planuri am cu prietenii mei bloggless, cât de curând.

La Mulți Ani domnilor!

Radu Turcescu- Smart PR- sau ce am făcut joi la Iakki

În mintea mea acesta era un articol scris pe larg, cu detalii, cu concluzii și voiam să enumerez și blogger-ii prezenți la eveniment, dar mi-am dat seama că știu și ei unde au fost și nu au nevoie de mine pentru a le reaminti. Bineînțeles evenimentul a avut și public care și-a asumat participarea și propriile concluzii, acest articol nu este pentru ei dar îl pot citi dacă vor.

Cum să crești numărul clienților printr-o imagine de succes - de/ cu Radu Turcescu (despre care recunosc că nu m-am documentat nici a priori nici ulterior)

Acest eveniment merită amintit într-o postare fiindcă:

-A avut o temă clară, abordată din aproape în aproape.
-Totul a fost explicat și abordat pas cu pas, pe etape.
-Nu s-a folosit un limbaj pretențios.
-Am rămas concret cu câteva idei pe care le voi putea dezvolta la muncă (și aici când va fi timpul).
-M-aș mai duce și altă dată dacă ar fi tot gratis și u alt subiect, tot de curiozitate.

Ceea ce am înțeles a fost că, fie că ești persoană fizică autorizată, blogger sau persoană juridică și oferi diferite servicii/ produse vei putea experimenta succesul în primul și în ultimul rând prin prisma relației cu clienții pe care îi ai, îi câștigi sau îi pierzi după caz. Ce te faci însă dacă nu ai (suficienți) clienți sau dorești să te extinzi? Ei bine, trebuie să începi prin a te face cunoscut. Iar pentru a te face cunoscut trebuie să știi foarte bine cui dorești să te adresezi și cu ce scop. Domnul Turcescu Radu a menționat de la început legea reciprocității- pentru a cere trebuie întâi să oferi, ceea ce a făcut și dânsul mai mult sau mai puțin întrucât la final ne-a invitat să achiziționăm diverse materiale și să participăm  la un atelier contra cost(noi am zis pas).

Cum spuneam, pentru a te face cunoscut trebuie să știi cui te adresezi. Iar cui te adresezi nu poți ști decât dacă știi foarte clar cine ești, ce ai de oferit și unde vrei să ajungi (ultima este de la mine). Apoi, îi identifici pe cei care ar avea nevoie sau ar dori ceea ce oferi și intri cumva în legătură cu ei, în mod elegant și calculat. Cu specificarea că ceea ce oamenii vor va prima întotdeauna asupra ceea ce ei au nevoie fiindcă, spre exemplu, cumpărăturile se fac conform emoție și nu conform rațiune (eu sunt exemplu viu). Pentru a intra în legătură cu ei, trebuie de asemenea să te documentezi: Cine sunt clienții tăi, ce dorințe au, în ce mediu își desfășoara activitatea și mai ales- de unde își procură informația.

Odată ce ai aflat de unde se informează vei intra în legătură cu ei în funcție de acest aspect. Au acces la internet și cont pe rețele de socializare? Își verifică emailul des? Urmăresc anumite emisiuni radio sau TV? Participă la un anume tip de evenimente?

Un alt lucru de aflat despre clienții tăi este dacă sunt inovatori sau sceptici. Ne-au fost prezentate cinci categorii de clienți iar ideea principală era că unii se avântă iar alții preferă să se documenteze și să aștepte iar dacă i-ai câștigat pe sceptici i-ai câștigat pe toți (ca tipologie).

Să cucerești un client, sceptic sau nu, nu este număr de magie dar nici floare la ureche, trebuie perseverență și îmbunătățire și adaptare continuă. Asta v-o spun și eu din experiența mea profesională. Îți faci frumos o listă cu ceea ce ai de oferit, cu plusurile tale, cu nevoile clientului, cu beneficiile acestuia si cu factorii de risc (ce are de pierdut clientul dacă nu cooperează cu tine) și le armonizezi. Abia după ce ai aflat cine ești tu și cine este clientul îl poți aborda.

Cum îl vei aborda? Îl vei aborda prin informare gratuită: site bine pus la punct (blog, video, etc), broșuri, ghiduri, evenimente cu participare gratuită, reclamă (afișe postate strategic-mă bucur că nu s-au demodat), apariții gratuite în mass media- toate acestea în concordanță cu ceea ce știi despre client și sursele sale de informare. Spre exemplu, dacă vei dori să apari la TV, ar fi bine să apari în cadrul unei emisiuni care se adresează în mod specific și direct clienților tăi. Pentru toate acestea vei duce o campanie de PR (mi se pare relativ incorect termenul dar trecem peste). La acest capitol ne-au fost recomandate google + si wordpress (mi-a plăcut că a întrebat cineva de ce nu blogspot: răspunsul a fost vag spre inexistent).

După ce ai făcut toate acestea (fără a intra în detalii, fiindcă am scris articolul fără a îmi consulta notițele-până la urmă erau pentru la muncă), odată ce ai legat un nou parteneriat va începe partea grea: să îl păstrezi și să îl fructifici.

Așa că poți începe a te întreba eu ce am de oferit lumii? și să-i dai bătaie pe românește, că doar am menționat cuvântul gratuit de câteva ori.

Cam în această notă s-a încheiat și prezentarea, să luăm frâiele în propriile mâini, să fim proprii șefi și să ne urmăm pasiunea cu înverșunare, ascultându-ne inima. Ce mai pot spune? Succes!

Liceeni. Articol de...sezon!

În ultimii ani, Bacalaureatul, denumit şi Examenul Maturităţii, generează nu doar emoţii printre proaspeţii absolvenţi de liceu, ci şi articole care de la o vreme au devenit o sursă constantă de divertisment. Divertismentul este mereu bine venit, chiar şi cel de tipul celor râdem să nu plângem sau mai rău. Comparaţiile cu pe vremea mea sunt clar un motiv pentru care vuiesc ziarele şi colecţiile de bancuri se îmbogăţesc pe zi ce trece. Fiindcă orice lucru, fără un sistem de valori sau comparaţia cu un alt lucru, nu poate fi catalogat ca fiind aşa sau altfel. Cu alte cuvinte, dacă nu am avea anumite aşteptări referitor la o situaţie, nu prea am avea satisfacţie sau nemulţumiri indiferent de cum ar decurge aceasta.

Mie (dacă tot comparăm, încep şi termin tot eu) mi s-a tot spus că, dacă tot am absolvit un liceu trebuie să dovedesc, inclusiv prin notele obţinute la bacalaureat că nu m-am dus acolo doar fiindcă nu aveam înclinaţii către zidărie, cerşetorie, linia telefonică erotică sau mă dădeau părinţii afară de dimineaţa până la orele după-amiezii şi nu aveam unde sta. Însă nu am nimic cu zidarii (nu am nimic cu mai nimeni până nu începe el sau ea să aibă cu mine), şi nu cred cu tărie în măreţia notelor mari, fie ele şi de la examene. Fiindcă nu cred în extreme şi în reţeta succesului universal aplicabilă. Cunosc suficiente persoane cu note mediocre sau chiar mici (care au urmat licee sau şcoli profesionale) şi care şi-au croit un drum în viaţă, chiar dacă cu dificultate. Au un loc de muncă unde dau randament, au o meserie la care se pricep şi o fac bine, au familii şi responsabilităţi. Şi cunosc oameni cu rezultate bune la învăţătură care nu s-au realizat financiar, cărora le este dificil să găsească un echilibru între ceea ce ştiu să facă, ceea ce doresc să facă şi cheltuielile de zi cu zi. Mai sunt şi eu, care am avut note acceptabile aş spune şi, ce chestie, nu am realizat nimic, încă nu am găsit nici un drum, şi când am crezut că l-am găsit l-am pierdut repede pe alte poteci.

Am ajuns să mă înscriu la liceu cu mama de mână, tot ceea ce ştiam era că doresc să urmez un profil filologic, şi iată-mă înscrisă la acelaşi liceu la care învăţase sor-mea. Eu voiam latină, limba română, alţii mai isteţi m-au îndrumat spre limbi străine. Aceeaşi poveste şi cu facultatea. Am vrut să mă înscriu la filosofie în Cluj dar am făcut limbi străine în Constanţa. Dacă mă gândesc la toate locurile de muncă deţinute până în prezent, nu a fost cea mai rea alegere, dar nu a fost neapărat nici cea mai inspirată. Cu toate acestea, orice elefanţi roz pe câmpi albaştri aş fi visat eu, am încercat să îmi iau examenele pentru a putea merge mai departe, orice ar fi însemnat acest departe. Chiar şi acum aş prefera oricând să urmez un curs de formare sau specializare banalelor, covârşitoarelor şi stresantelor activităţi ale unui loc de muncă. Să învăţ mă mai descurc, să muncesc robotic...şi aici intervine, pe cât posibil, pasiunea pentru ceea ce facem. Cu cât mai posibil, cu atât mai bine.

Părerea mea este că nu există doar oameni foarte limitaţi şi oameni extraordinari, avem noi prostul obicei de a sublinia extremele pentru a demonstra anumite puncte de vedere. Nu toţi oamenii au aceleaşi înclinaţii şi aceleaşi posibilităţi. Şi cu siguranţă nu toţi au aceeaşi motivaţie. Dacă tot am mers patru ani la şcoală, patru ani din viaţa unui om, măcar să pot dovedi că nu i-am irosit! Nu cred că o generaţie este mai bună decât altele sau dimpotrivă. E cel mai uşor să presupunem că noi suntem mai buni. Chiar aşa, nu ne pasă de cei care vor rămâne aici când noi nu vom mai fi? Chiar nu înţelegem că, dacă promovăm excesiv acele perle din examene şi facem glume, încurajăm indirect fenomenul dând-ui o notă comică? Nu este nimic comic legat de un tânăr care nu înţelege nimic din patru ani din propria viaţă, ca să nu spun optsprezece.

Aşa că îţi scriu ţie, care ai emoţii în perioada aceasta, sau care eşti liceean. Cum te putem ajuta? Tu de ce ai optat să mergi la liceu? Dacă ai munci patru ani şi nu te-ar plăti nimeni la final tot aşa indiferent ţi-ar fi cum închei cei patru ani? Şi, pentru unii dintre voi, chiar crezi că doar fraierii şi săracii înzestraţi ştiu să se exprime în limba română. Să nu ştii să te faci înţeles, oricare este domeniul tău forte, în limba ta natală, indiferent că ai optsprezece sau patruzeci de ani, sincer, mi se pare în multe feluri dar nu comic, nu de citit în presă şi de urmărit la televizor şi nu de înţeles.

De multe ori am discuţii în contradictoriu fiindcă oamenii nu sunt mereu încântaţi sau lămuriţi de modul meu de a mă exprima, indiferent de context. Dacă doreşti ca mesajul tău să ajungă la cine trebuie şi să aibă efect, te va interesa nu doar cum îl transmiţi ci şi cum este receptat. Comunicarea nu este floare la ureche, nu înseamnă doar să ai vocabular şi să stăpâneşti cât de cât regulile gramaticale. Dar nici fără aceste elemente nu ajugi prea departe.

Am terminat de arătat cu degetul. Întrebarea este ce este de făcut, cum şi ce către cine. Într-o zi voi avea şi eu poate copii şi nu vreau să îi condamn de pe acum ca fiind generaţia de mâna a patra şi atât. Nu mai am nici un răspuns din acest punct, doar întrebări. Succes la examen tuturor!

Două lozuri...pardon! Belete

Pe aşa o caniculă...al nostru Zak vru să se caţere în copac...alunecă pe-o creangă...căzu direct în cap...înfipt în ram...stă-n soare la proţap...(nu mai pun continuarea că nu e demnă de blog sau blog-ul de ea, nu mă pot decide, dar prietenii de pe Facebook ştiu de ce)...

La un moment dat, cel puţin conform istoriei, am coborât din copac şi am decis să merg la un spectacol la Teatrul  Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovki la punerea în scenă a Carmina Burana. Nici măcar nu am stat să mă interesez ce şi cum, mi-a fost îndeajuns când prietenele mele au spus wow, du-te! Ce cultură generală, doar ce  m-am dat jos din copac.

Plecând astăzi de la locul de muncă pe la nefireştile ore patrusprezece, am mers agale înspre Teatrul Fantasio Constanţa, mă scuzaţi Teatru de Stat Constanţa, mă scuzaţi pardon...politichia are atât de multe măşti şi joacă teatru fără pauze deci am mers la casa de bilete a unui teatru, altul decât Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danvoski, fiindcă  de acolo înţelesesem eu de pe internet că pot cumpăra două bilete. Cum programul şi pe internet, şi pe uşă era începând cu orele 15,00, am fost iar la Barissimo şi m-am delectat cu un ceai de mentă, anunţuri de angajare din ziare şi planuri pentru ziua de azi. La orele 16,00 era limpede că sunt în zonă să mă ţin de o treabă care-i implica şi pe alţii de mă aşteptau. Am revenit la uşile teatrului la orele 15,20 şi...

aici începe drama. Hahaha.

Trei uşi, încercate pe rând, timp de zece minute, încuiate. Trecătorii se uitau la mine mai ceva decât dacă aş fi fost pe centură, cred...nu am de gând să aflu! Telefoane repetate, nici un răspuns. Marţi: ÎNCHIS. Când e închis se scrie cu majuscule, să pricepi. Nu să înţelegi, să pricepi.

Alt telefon, că deja senzaţia de deja-vu îmi făcea greaţă, iar ştiu de ce prietenii feisbuchişti or altfel, dar nu la agenţie ci unei persoane.

-Bă(dacă tot las senzaţia că vorbesc cu bă, de ce nu), sigur de aici iau biletele? Nu e nimeni, latru la lună.

Deja începea să mi se pară că ninge, nici acum nu ştiu.

Alte telefoane date de persoana apelată bă. Telefon mie înapoi. Între timp, un prieten îmi propusese să ne vedem prin Câţa să ajungem tughedăr în sat, adică eu să fiu punctuală.

Telefon mie înapoi. Alo şi alte ălea. Acolo era închis fiindcă nu au personal şi au lăsat programul că dă bine pe uşă. Dă mai bine decât brazii şi cadourile de Crăciun din mall, clar!

Dar nu acolo trebuia. Trebuia să mă duc şi la Agenţia de Bilete de unde se ţinea spectacolul, ce chestie. Cum bănuisem şi eu, dar la criza financiară declarată din 2009 e greu cu bănuitul. Acolo era şi deschis, se interesase persoana să nu traversez aiurea prin Constanţa.

Într-un final dramatic ajung la Teatrul Liric. Că l-a chemat şi aşa, din ce ştiu. Hahaha.

În faţa mea, un cuplu de vârsta a IIIa, se dă la discuţii despre cum să primească restul. Îmi vine rândul.

-Nu mai sunt bilete, veniţi duminică, că poate mai rămân de pe la protocoale.

Nici nu am mai întrebat cât costă. Din cu totul altă sursă ştiam că între 15 şi 40 de lei, dar nu mai aveau, că eu m-am trezit pe 18 să iau pentru 24 şi nu pentru prima oară prea târziu.

Băi, oraşe mari şi teatre. Ce ne facem cu ăştia ca mine care mai devreme de o săptămână nu pot face planuri, sau pot, dar planuri rămân şi atât?

Cu buza umflată, puţin şi de frigul de afară, am plecat spre sat şi am ajuns la 17,00 în loc de 16,00 şi fără bilete.

Concluzia?

Săptămâna viitoare mă voi gândi foarte foarte bine dacă vreau să merg la un spectacol în decembrie, mai ales în zilele apropiate de sărbători, voi lua biletele şi le voi considera bilete la loto. Dacă ajung, sunt câştigătoare. Dacă nu, sper să fie transmisibile într-o lume în care doar bolile şi căscatul mai sunt.

Piesa-i gata, trag oblonul!

Festivalul ANTIC Tomis sau ce aș face eu împreună cu prietenii dacă nu sunt ocupaţi

Dragii mei, 

mai deschid o scrisoare şi vă invit să redescoperim a noastră Câţa dintr-un punct de vedere mai altfel poate decât până acum. Festivalul Antic Tomis se află la cea de a II-a ediţie, aşadar este vorba de ceva relativ nou, cel puţin pentru mine.

Parafrazând diverse persoane, această ediţie este un răspuns la nemulţumirea faţă de promovarea în exces a non-valorii în urbea Constanţa. Astfel, pe lângă evenimentele desfăşurate în perioada 16 - 18 august în zona Sat Vacanţă - Parcul Tăbăcărie, evenimente ce au ca scop promovarea artelor şi meşteşugurilor antice, în perioada 11 - 16 august suntem invitaţi să luam parte la multe alte ateliere, expoziţii şi discuţii.

Pentru început ne vedem duminică 11 august la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii pentru atelierul intitulat Animale sacre la geto-daci: simboluri şi resurse, în intervalul orar 11,00 - 12,30.
Acesta se va desfăşura în sala de conferinţe Ing. Marcel Stanciu. Intrarea este liberă, aşadar ne vedem pe bulevardul Mamaia nr. 255.

Miercuri 14 august va avea loc un eveniment pe care cel mai sigur cei cu program de lucru luni - vineri nu îl vor putea onora din păcate. Este vorba de seminarul cu tema Mitologia Antică reprezentată în astronomie, care de asemenea va avea loc la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, începând cu orele 12,00.

Tot săptămâna viitoare suntem îmbiaţi să servim o cafea mai altfel la Cafeneaua de Psihologie. Încă nu am înţeles exact ce se urmăreşte cu această cafenea dar sunt sigură că mă vor elucida cei ce vor participa efectiv. Astfel, în zilele de luni, marţi şi miercuri, la Sala de Protocol de la etajul I al Casei de Cultură a Sindicatelor, vor fi abordate, începând cu orele 18,00, următoarele tematici: Omul modern în relaţie cu inconştientul, Simbolistica Sufletului - Atelier de Mandale, respectiv De la dulapul cu antichităţi la propria persoană.

De aici, ajungem la un aspect foarte interesant din punctul meu de vedere. Centrele comerciale Carrefour din ÎNTREAGA ŢARĂ vor găzdui expoziţia itinerantă Carrefour păstrează vie flacăra cetăţii Tomis. Aceasta se va desfăşura pe durata unui an. Aştept de pe acum impresii de la cei din ţară!

Şi, ca o încheiere poetică, boemă şi promiţătoare, urmează a fi lansată o colecţie de cărţi istorice de către Librăria Cărtureşti în parteneriat cu Festivalul Antic Tomis. Cărţi cu care suntem ademeniţi a ne relaxa la ceainărie. Fain de tot!

Cam atât pentru moment. Luni 12 august urmează a fi anunţat oficial programul pentru perioada 16 - 18 August în cadrul unui comunicat de presă care va avea loc la Hotelul Iaki. Mizez pe faptul că de acolo mai departe ne va ţine la curent ours truly Joie!

Să ne vedem cu drag, cu lucruri noi, cu lucruri frumoase şi să dăm o nouă şansă culturii constănţene de a îşi arăta bogăţia!

Rămâne dragii mei să ne comunicăm în privat pe unde ne vedem, având în vedere că am lăsat alte 3 postări pe hold vă daţi seama că eram musai să povestim despre FESTIVALUL ANTIC TOMIS.