Pânze albe în depărtare sau Impresii de la Regata Marilor Veliere

Înainte, marș! Vânt din pupa! Toate pânzele sus! Pirați la tribord! Noduri marinărești.....și câte și mai câte expresii capată viață, capată culoare și suflu când pui într-adevăr piciorul pe o navă și vântul ți se încâlcește în păr iar marea îți pătează permanent irisul, când inima îți bate altfel odată ce ai tras în piept aerul sărat și ai cuprins orizontul dintr-un punct înalt de deasupra apelor...

cu toate acestea, nava stătea domol pe loc iar eu, pierdută printre hoardele de constănțeni și cetele de turiști, mă plimbam în neștire, savurând explicațiile ocazionale oferite politicos și prompt de câte un membru al echipajului și încercând să mă cațăr cât mai sus pentru o bine-venită evadare de la sol și de la mărunțișurile zilnice. Timpul însă este prea scurt, iar nava prea aglomerată și rămân cu gândul că mi-ar trebui câteva zile la bord pentru a putea apoi, cu emoție, să prezint mai departe o vagă schiță a acestor obiecte de artă plutitoare.

Oh, dar obiectele fac mai mult decât să stea ancorate docil, gata de a fi asaltate și admirate de zecile sau sutele de cotropitori de ocazie, poate cel puțin la fel de curioși și neinițiați ca mine. Duminica, ele pornesc toate la drum, într-o frumoasă cursă cunoscută sub numele de Regata Marilor Veliere 2016. 
Ce-i drept, duminică, poate dintr-o eroare de comunicare sau dintr-o altfel de eroare, nu am reușit să ajung să surprind plecarea navelor din port, pentru a imortaliza, fie și cu ajutorul telefonului, un moment, îmi imaginez, cel puțin sublim. Când am ajuns la intrare în port am fost anunțați că navele deja plecaseră și ne-am grăbit spre faleza Casinoului de unde...am privit în depărtare fără ca , sincer, să vedem mare lucru în lipsa unui binoclu, a unui aparat foto performant sau chiar a unei drone după cum am putut remarca din mulțime.

Am rămas astfel cu amintirea primei vizite pe Bricul Mircea, al cărei echipaj a fost de departe cel mai amabil și politicos, cu gândul la Kruzenshtern cu ale sale dimensiuni epopeice, cu gândul la poveștile care sunt țesute în trecutul acestor nave, și, cine știe, în viitorul lor. Am rămas cu dorința de a călători, de a fugi, de a vedea și cu acel gol în stomac pe care îl am când nu sunt eu cea care pleacă...Drum bun tuturor!

De pe faleză, mă întristez la gândul că nu vă pot trimite o fotografie demnă de acest superb eveniment și de participanții săi, dar știu că nu veți duce lipsă de fotografii nemaipomenite când persoane precum Adrian Siea sunt mereu la datorie. O frumoasă fotografie de ale sale puteți admira  chiar aici. Voi reveni cât de curând cu câteva ,,poze,, de la fața locului, care sper să vă trezească suficient de mult curiozitatea încât cu următoarea ocazie să numărați catarge și adieri de vânt personal.

Între timp, vara nu se grăbește să plece, cel puțin nu din zonă, amăgindu-ne în continuare cu șezlonguri pe un nisip călduț aproape de o mare la fel de călduță, cu gânduri la pânze mari albe și nori pufoși albi, uneori mari și iminenți dar repede- trecători și cu un soare care ne bate prea tare în cap să realizăm că august...a devenit septembrie.

O toamnă frumoasă tuturor. Vă aștept cu impresii și, de ce nu, fotografii. Cele bune!