Nu mai am cuvinte. Am crescut cu grupul Divertis și mult timp i-am regretat, fiindcă umorul de calitate, fără ...uli, fără glume obscene, grotești (s-a trecut de mult de etapa ,,cu tentă sexuală), fără miștouri despre manele (despre orice rahat vorbești, eu zic că mai mult îl aduci în atenție în loc să îl ignori), fără glume despre etnii, rase și femei....toate manifestate într-un limbaj, inclusiv al trupului, care cel mult lasă de dorit, nu mai există. Acesta este umorul românesc și nu numai de prea mulți ani încoace. Gyuri Pascu nu mai este și acum ținem la propriu doliu pentru umorul românesc. Cei mai mulți dintre artiștii consacrați s-au dus și acum privim la filmele lor minunate, sau le ascultăm cântecele, sau le admirăm arta pretutindeni în jur. Un om care te face să râzi, să gândești, să plângi, să visezi, să afli a împrăștiat în această lume nu doar artă, ci magie. Artiștii transformă lumea dar deseori mor tineri, săraci sau foarte săraci, uitați și deseori singuri. Și după aceea lumea asta interesantă în care mă fac că trăiesc și eu le ridică monumente sau le acordă onoruri post mortem. Cât au fost vii nu a interesat pe nimeni sau pe aproape nimeni.
Uneori, oamenii de lângă noi dispar. Eric, Luci, Nelida, Mirel și mulți alții. Și nu trebuie să fie celebri pentru a lăsa un gol imens în sufletele noastre. În urma lor rămâne tot ceea ce ne-au dăruit ca moment, sentiment, ajutor, șansă, sprijin, prietenie, dragoste, sfaturi....mii și mii de elemente care pentru cineva, cândva, au contat enorm. Cât timp noi am fost împreună cu acești oameni ne-am bucurat de ceea ce am avut de oferit reciproc, apoi peste destui dintre noi au venit acele momente în care nu am mai putut interveni pentru a schimba concret ceva. Iar aici nu mai comentez, fiecare știe mai bine cum a trăit printre și cu acele momente.
Este mai mult decât firesc să ne jelim artiștii și prietenii, și cel puțin din punctul meu de vedere, este o etapă inevitabilă și absolut necesară pentru a merge mai departe, viii cu viii. Oricum ar alege cineva să comemoreze o persoană, sunt de părere că cel mai mult îi putem fi alături cuiva cât încă ne scălămbăim în aceeași dimensiune a acestui circ care este viața sau universul. Am zărit recent undeva câteva cuvinte atribuite Maicii Tereza: Dacă vrei să schimbi lumea du-te acasă și iubește-ți familia. Pare atât de simplu în câteva cuvinte. Într-o lume în continuare a rigorilor sociale, a grijii caprei vecinului, a prejudecăților și a mentalității care doar STĂ ÎN LOC și judecă anotimpurile care trec și pe cei care nu sunt o majoritate de nici un fel, pentru mine provocarea constă în acea graniță între a iubi și a face pe plac, a cânta în strună, a lăsa alegerile individuale să devină ale celorlați care vor să fii responsabil dar în același timp vor să nu te abați de la ceea ce consideră ei că ar fi cel mai indicat.
Da, am cel puțin o problemă. În ultima lună cred că am atins o altă limită a încordării, disperării, singurătății și oboselii psihice. Mai ales că, oricât aș contempla, repet, sunt acea persoană care va putea decide și executa imediat în momentul în care e să fie, fiindcă de planuri, de ,,dacă eram eu în locul tău plecam/ făceam/ dregeam/ mă descurcam,, , de ,,te ajut eu,, - deseori rămas la promisiune verbală, de ,,ăstea sunt probeleme tale nu ale mele,, și de ,, dar și tu ești și faci și dregi,, dat ca replică atunci când îi spun cuiva să înceteze cu un limbaj, gest sau comportament cu care mă deranjează, stresează inutil sau chiar mă rănește, am podul plin. Ceea ce este o realizare în condițiile în care eu nu am o casă.
Chiar credeați că nu mai am cuvinte? Mai am, dar mi s-au înțepenit în gât, încercând să nu se rostogolească pe acest blog în urlete, plânsete, reproșuri și ce nu mai vreți voi.
Pentru a reveni la ideea de început, încă există printre noi oameni care contează, de la membri de familie la artiști, oameni care fac bine și care ne fac bine. Ce bine ar fi să îi vedem ACUM și nu mai încolo! Ce bine ar fi să ne pese puțin și de astăzi, nu doar de mâine! Ce bine ar fi să putem spune ce gândim și să putem face ceea ce gândim, mai liberi de ceilalți și totuși mai apropiați de ei ca niciodată.
Dumnezeu să îi ierte pe cei care nu mai sunt și ne lumineze pe cei rămași!
0 comments:
Trimiteți un comentariu