Celui mai bun prieten

Bună! Da, cu tine vorbesc, ştiu că tu crezi că a uitat de tine toată lumea şi vei crăpa singur dar poate nu va fi deloc aşa. Dar nici nu mă întreba cum va fi, că şi mie de cele mai multe ori îmi e groază să mă gândesc la viitor. Aşa că pentru început ţi-o bag pe gât pe aia cu ,,ia fiecare zi pe rând şi fiecare om cum e,, daaar...Cronos nu stă nici după fundul meu, nici după al tău, aşa că nu fi prea sigur că peste doi ani tu vei fi la fel sau lumea va fi la fel. Cât despre oameni aşa cum sunt, mai trebuie şi ocoliţi, uitaţi sau trebuie să reduci interacţiunea la minimum. Uşor de spus!

Poate vreau să îmi confirmi că nu sunt singura din Univers atât de proastă, dar de fapt cred că cel mai fain ar fi să nu comentezi nimic, să stai acolo unde eşti acum prins la înghesuială şi să mă iei drept cel mai bun prieten al tău care a venit să dea cu moralul tău de pământ din două motive: unu şi doi. Unu: credeai că eşti deja cu moralul la pământ iar dacă eu am reuşit să ţi-l cobor înseamnă că de fapt erai destul de bine. Doi: pentru a te ridica e mai bine să fii la sol decât în ceruri. Oh, ştiu, sunt cea mai javră şi folosesc un vocabular neadecvat blog-ului meu. Soarta.

Nu ştiu cât de mult pot da vina pe un aşa zis destin, dar deschid cu o întrebare: Tu de câte ori te-ai îndrăgostit sau credeai măcar că iubeşti? Eu de cel puţin două. Ţie de câte ori ţi s-a întâmplat să se încheie o relaţie şi să rămâi fără job în acelaşi timp? Mie tot de cel puţin două. Ce crezi că am făcut? Am fugit la mami. Ce crezi că s-a întâmplat? Am mai păţit-o. De fiecare dată refugiul a fost familia, fiind cea mai apropiată şi logică, sau mai bine spus pragmatică perspectivă. Ce se întâmplă acum? Păi, sperăm ca istoria să nu se repete la infinit, să nu murim fără job sau neiubiţi. Sau nu mai sperăm nimic, nu ştim ce să mai credem, pe cine, nu mai vrem nimic, nu mai putem nimic, ne apucăm să edităm pe calculator o diplomă de ,,loseri,,. Punem pariu că am mai multe calificări ca tine? Punem pariu că la mine ar putea fi diploma de facultate? Sau cine ştie ce dracu ai făcut tu şi la tine e deja temă pentru doctorat! Dacă am dreptate, moralul tău doar ce s-a târât sub fotoliu. Sau a vrut să se spânzure.

Sau poate tu deja lucrezi la a îţi schimba situaţia, mânat la spate de nevoie, de alţii, de puterea ta interioară de care se presupune că dispui nelimitat. Eu nu am fost de acord, dar la magazin nu are putere interioară, deci o fi pe undeva pe interior.

Aşa că poate nu ai pe nimeni să îţi spună în seara aceasta câte ceva. Şi îţi voi spune eu. Ştiu că noaptea este cel mai greu să fii tu cu tine în somn fără sabie dar îl luptă cu lipsa de speranţă sau perspectivă. Ştiu că pentru unele dureri sau probleme nu există altă soluţie decât una radicală sau una care pentru tine nu se aplică, cel puţin nu acum. Ştiu că toţi îţi cer răbdare şi îţi spun să nu îţi pese de gura lumii; ştiu şi că ai foarte mici şanse să primeşti ajutor dar şanse incredibil de mari să primeşti mustrări, critici sau vorbe dure, care te mai plesnesc o dată peste obrajii plânşi. Ştiu toate acestea şi asta m-a făcut în unele situaţii un prieten al dracului de bun, cum voi fi acum, în articolul acesta, PENTRU TINE. Pentru că vreau să crezi că ai măcar un prieten. Pentru că vreau să mă uit adânc în ochii tăi întunecaţi şi trişti şi să îi văd la fel de frumoşi ca atunci când îmi zâmbeşti. Pentru că sunt conştientă că nu pot oferi o soluţie concretă problemelor tale, ci doar o grămadă de baliverne teoretice despre ,,iubirea de sine,, şi ,,puterea intenţiei,, , noţiuni foarte greu de pus în practică în lumea extra pragmatică în care trăim, noţiuni care exclud varianta că mai trebuie să fii salvat şi de alţii, nu doar de tine.

Dar îţi voi oferi alte baliverne, chiar în acest articol. Să fii nefericit nu este un lucru neimportant, este un impediment real în a îţi trăi viaţa. Să fii singur la nivel emoţional este dificil şi, în ceea ce mă priveşte, deloc recomandabil. Să fii în crize financiare mai ceva decât în Groapa Marianelor este ceva care îţi va păpa încet şi sigur ficaţii. Şi dacă tot nu te-ai prins până acum, nu am nici o idee, nici o soluţie pentru depresii şi neajunsuri, eu doar ce am călcat foarte recent prin propriile străchini.

Aşadar dă-mi voie să îţi spun că acest perspectiva ta din acest moment, accept izolarea ta, accept tristeţea ta, accept că nu mai poţi şi accept că este posibil să vrei absolut orice de la mine: să mă duc naibii cu articolul meu, să îţi arăt compasiune, să nu îţi arăt milă, nimic, să te înţeleg, să nu îţi dau drumul în prăpastie, să te înconjor cu toleranţă, să nu iau înapoi prietenia proaspăt oferită. Tu alegi!

Eu ştiu că doar aşa, acceptând pe deplin că de două săptămâni nu dormi, nu bei apă şi nu te-ai dat jos din pat, pot fi LÂNGĂ TINE acum şi nu mai încolo, după ce îţi revii. Eu ştiu că ai nevoie să fii luat fix cum eşti acum şi tratat tot ca un prieten sau un frate sau un coleg şi nu ca o broască râioasă.

Dă-mi voie să te înconjor cu toate gândurile mele de lumină şi pace şi vindecare şi să mă bucur că îmi eşti tu mie prieten. Să ai o noapte bună, liniştită, frumoasă, vindecătoare şi să ştii că în seara aceasta nu ai fost singur.

Cele bune tuturor cititorilor, mai veseli sau mai trişti!