Un sărut pe tâmplă...mai altfel

Mă zgârie timpul pe tâmplă, încet, şi uneori nedureros; nu este o mângâiere tandră, nu sunt nici măcar degetele mele, încâlcite în hăţişul meu de idei abundente şi nefinisate. Mă zgârie şi nici măcar nu îmi dau seama, am doar douăzeci şi nouă de saci încărcaţi în camionul cu care ne mutăm continuu în această lume noi, muritorii banali. Înca nu mi-a dat sângele pe tâmplă, încă mai există curajul de a avea cicatrici şi de a le purta ca atare, încă mai deschid ochii cu o mirare placută atunci când alte degete bine intenţionate se aventurează pe acolo într-o pauză între acte. Iar dacă omul de lângă mine joacă teatru şi a luat o pauză pe tâmpla mea nu pot decât să mă bucur. Şi să sper ca nu e un prefăcut de succes?
Vai, Doamne, cu câte zgârieturi fictive mă duc seara la culcare...Şi mă presez pe ele fără a le simţi cum intră în carne, încet, încet şi iremediabil. De acolo să fie oare toate acele gânduri negre şi verzi pe pereţi care nu m-au lăsat să pun geană pe geană atât de multe nopţi? De aici oare tentaţia involuntară de a le reconsitui traseul cu degetele în momente în care am pierdut ceva în mine însămi...
Mă zgâria timpul pe tâmplă de curând, undeva pe o stâncă, sub un soare arzător mult - aşteptat, undeva unde era înalt, verde crud, verde încins, undeva departe de lumea cu maşini multe şi cu şi mai multe măşti de carnaval inutil. Mi-am adus aminte de mine, mi-am amintit să gândesc altfel decât pe fugă, o fugă impusă într-o cursă în care nu am nici şanse la podium şi nici nimic de câştigat efectiv. Mi-am readus aminte ca fiecare dintre noi este ea însaşi sau el înusuşi, că ne putem îmbunatăţi, ne putem adapta, dar nu trebuie (acest verb care nu degeaba este impersonal) să ne lăsăm sculptaţi cu forţa de cei care abia dacă ştiu ceva despre exteriorul nostru si vor să ne demoleze interiorul şi eventual să îl modernizeze. Şi eu am încercat să vin cu sugestii de "desing de interior" şi am fost pe aproape de a sparge vazele de cristal în care cineva îşi ţinea cu ardoare şi mai preţioasele vise. Interiorul de care ne cramponăm atât de mult este fragil, neadaptat, şi absolut nimeni, în afară de persoana care deţine cheia nu ar trebui să încerce să intre sub pretextul că şterge praful.
Ne zgârie timpul pe tâmplă, de câte ori îţi dai părul la o parte pentru a vedea ce mai faci cu adevărat? De câte ori, dupa sute de mii de zgârieturi, nu vedem într-un final că locuinţa firii noastre este alta sau ne-am neglijat cea mai importantă parte....În acea dimineaţă mi-am băut cafeaua cu mine însămi, ne-am mai amintit, am convenit să mai şi uităm de la o zgârietură la alta.
Iar timpul, ei bine, timpul stătea pe undeva şi suferea fiindca el nu avea nici unghii de ros, nici tâmple şi nici zâmbete....